Circulă foarte mult în mediul online și presa fără jurnaliști cu elemente de cultură comparația defetistă despre eroicul popor ucrainean care se bate cu colosul rus în urma invaziei din 24 februarie 2022 și cedarea fără luptă a Basarabiei în urma ultimatelor sovietice din 26 și 28 iunie 1940. Tot felul de internauți fără cunoștințe de istorie laudă eroismul ucrainenilor față de ruși și lașitatea românească față de sovietici din 1940. Trebuie să aduc neapărat o lămurire necesară pentru a clarifica lucrurile. Din punct de vedere istoric nu există absolut nicio asemănare a contextului general și diplomatic. Ucraina își permite să reziste pentru că din 2014, de când a fost anexată Crimeea la Rusia, Kievul se înarmează și este sprijinită logistic de SUA și UE. La momentul atacului rusesc din 24 februarie 2022, Ucraina a avut absolut tot sprijinul Occidentului și lumii libere, atât financiar, economic și mai ales militar. SUA, Marea Britanie și UE înarmează masiv Ucraina, iar Kievul are spatele asigurat. Ucraina finanțată și înarmată se bate pe un singur front: de est cu Rusia și în spate are imensa lume liberă cu un potențial economic și militar uriaș. Să compari situația Ucrainei de azi cu cea a României din 1940 dovedește că nu se știe istorie, geopolitică și contextul militaro-diplomatic de atunci. România în 1940 era prinsă în clește și înconjurată de inamici: mai mici ca Ungaria și Bulgaria și mai puternici ca URSS și Germania nazistă. În 23 august 1939 s-a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Germania și URSS și-au împărțit Europa centrală și de est. Eroica Polonie care a fost atacată de Germania pe 1 septembrie 1939 a aflat abia în 17 septembrie 1939 ce înseamnă să lupți pe două fronturi când a fost atacată dinspre Belarus de URSS. Dincolo de mitul infailibilității germane, armata poloneză s-a opus eroic față de Wehrmachtul german, dar a cedat atunci când URSS i-a înfipt cuțitul pe la spate dinspre Belarus. Varșovia a aflat abia atunci ce înseamnă să fi atacată pe două fronturi de două puteri mari. Polonezii nu știau de Pactul Ribbentrop-Molotov și au aflat pe 17 septembrie când au fost atacați de sovietici pe la spate. Doar atunci au cedat polonezii și statul polonez a fost desființat.

În general, datorită frăției de mai târziu dintre Aliați și URSS, istoricii și presa au ignorat frăția criminală dintre Hitler și Stalin din august 1939. În 1940 când URSS și-a pus ochii pe Basarabia românească, România era înconjurată de două mari puteri în ascensiune care erau aliate Germania nazistă și URSS, care au dovedit când vor să desființeze un stat după modelul polonez din septembrie 1939. Stalin, metodic, nu voia însă să rişte nimic, aşa încât a aşteptat cu răbdare până când principalul nostru aliat, Franţa, a sucombat sub năprasnicele lovituri ale blindatelor şi Stukas-urilor germane. Pe 22 iunie 1940, Franţa semnează armistiţiul cu Germania, ieşind din calculele politico-militare ale momentului. Deloc întâmplător, a doua zi, pe 23 iunie, Molotov îl convoacă pe ambasadorul Germaniei la Moscova, von Schulenburg, pentru a-i comunica: „Rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare”. Neașteptată însă pentru ambasadorul Reichului a fost cererea guvernului sovietic ca, pe lângă Basarabia, România să cedeze şi Bucovina, ca „preţ al ocupării şi exploatării Basarabiei” timp de 22 de ani de către România. Molotov îl convoacă pe Gh. Davidescu, ministrul României la Moscova, şi-i înmânează, la ora 22:00, nota ultimativă a guvernului sovietic către România. La nota sovietică Molotov anexase şi o hartă minusculă, pe care trasase cu un creion roşu neascuțit traseul viitoarelor graniţe româno-sovietice. În realitatea de pe teren, lăţimea liniei trasate de Molotov reprezenta o fâşie de 10 kilometri. Pentru a pune presiune pe factorii de decizie de la Bucureşti, dincolo de termenul extrem de scurt (24 de ore) în care partea română trebuia să dea un răspuns ultimatumului sovietic, ruşii au întrerupt în repetate rânduri comunicarea lui Davidescu cu Ministerul de Externe român, astfel încât textul complet al ultimatumului a sosit abia la 6 dimineaţa la Bucureşti. Pe 27 iunie 1940 au avut două consilii de coroană, Iorga și Maniu au cerut rezistență să nu ”fim blestemați”, dar față de precedentul polonez, adică un război pe două fronturi atacați de URSS și Germania nazistă, plus Ungaria, pentru România însemna desființarea ca stat și pierderea după sfârșitul războiului mondial a întregii Transilvanii. Carol al II-lea a acceptat o decizie lașă dar care ne-a păstrat statul. E o utopie să crezi că România, după ce Franța principalul aliat ocupat de către nemți, să fi rezistat în fața armatelor germano-ruse pe două fronturi. De aceea comparația de azi dintre rezistența ucraineană față de ruși și cedarea Basarabiei din 1940 este perfidă, mincinoasă și nu respectă adevărul istoric. Azi, Ucraina poate rezista pentru că luptă pe un singur front având în spate uriașul complet militar și economic al Occidentului condus de cea mai mare putere a lumii SUA și cu toate astea un sfert din țară este distrusă. România în 1940 era absolut singură și înconjurată din toate părțile doar de inamici, fără prieteni.

Ionuț Țene