Când un coleg de condei îmi trimite câte o carte pe care a scris-o este pentru mine o bucurie, un cadou pe care-l citesc cu plăcere.Însă atunci când primesc o carte de la scriitoarea Voichița Pălăcean-Vereș este o bucurie cu iz de religiozitate.Motivul  fiind că această profesoară e hărăzită de Dumnezeu  să fie un adevărat dascăl al prozei scurte din literatura română contemporană.

În penultima zi din august când vacanțele sunt pe sfârșite, și dascălii își pregătesc sălile de clasă pentru începutul anului școlar, lucru ce-l face și profesoara de română Voichița Pălăcean-Vereș, care și-a găsit timp, împreună cu soțul, să-mi aducă două volume, ieșite proaspăt din teascul tipografiei, apărute la Editura LIMES, Cluj-Npoca, 2022.Cele două cărți , care, încă, mai păstrează mirosul de cerneală tipografică, sunt:”Sare pentru murături (cărți poștale netimbrate ), primită cu următoarea dedicație: “Titinei și lui Al.Florin Țene, dragii mei prieteni și maeștri în ale scrisului, aceste povești…ss Voichița Pălăcean- Vereș “. Alături am primit și al doilea volum, intitulat: “Sălaș pentru pui de cuc “, având dedicația: “ Familiei Țene , cu toaăă dragostea! ss Voichița Pălăcean Vereș.“

Prozatoarea  este absolventă a Liceului de Filologie-Istorie “Ady-Şincai” (1986) şi a Facultăţii de Litere (1990) din Cluj-Napoca, Voichiţa Pălăcean-Vereş lucrează ca profesor titular de limba română la o școală din Cluj-Napoca,, mai înainte a fost redactor la Editurile “Interferenţe”, “Tipolux”, “Mesagerul”, “Napoca Star”. În prezent este director la Editura Napoca Nova din Cluj-Napoca.Este autoare a 16 cărți publicate, de proză și critică literară.

În această cronică am să mă aplec asupra primei cărți, pe motiv că, încă, din titlu ne amintește de trecutele vacanțe, în urma cărora rămân amintiri, și tristețile amare.

Cartea ce conține proză scurtă, are concepția coperii semnată de soțul scriitoare Peter Vereș, reprezentând reproduceri după tablourile acestuia, și pe ultima copertă fotografia ;autoarei cu un test sugestiv scris de Cornel Udrea. Volumul este   structurat în trei cicluri: I-Vederi interioare, II- Vederi de la țară și III- Cărți poștale neterminate, urmate de “De aceași autoare “și “ Cuprins“.

În primul capitol citim 10 povestiri în care descoperim secvențe din viața cotidiană a unor personaje comune, precum prozele americane, în gust behaviorist, derivând psihologia din comportament, interpretând-o prin reprezentări eticiste, cu aspect de inflexibilitate juridică. Așa cum este în narațiunea “Ravanșa “. Prozatoarea de care facem vorbire este un soi de Ștefan Agopian, care prin secvențe din viață, construiește  o narațiune amănunțită , vădind spirit epic și instinct al observației formulate memorabil.în narațiunea “Tratament “, unde două prietene sunt “ caracterizate“ prin dialogul ce-l susțin.

În al doilea ciclu, cele 6 narațiuni se axează pe un mediu social amestecat, cu mișcări tulburi și uneori dramatice, previzibile totuși dintr-o perspectivă naturalistă, de esență familială.(Mama,  Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită sau Karma is Bitch!, Neamuri, Ospitalitate. ).Sunt, precum se vede, narațiuni cu aspect senzațional, pitorești în substanță, ilustrând o lume cu moralitate imprecisă, trăind o viață obișnuită, în legături trecătoare, cu trăiri normale și stabilitate veșnică. Povestirile sunt un fel de puzzle care pot face parte dintr-un mare roman social. În narațiunea “Mama “ se dezvoltă frământarea Mandei, privind iubirea față de Traian. în jurul acestui episod scriitoarea dezvoltă un text ce tangențiază cu analiza psihologică prin rememorarea evenimentelor.Pentru Manda iubirea este o formă a regretelor și un fel de analiză a trecutului, pe care mentalitatea de petite-bourgeoisie  trebuie să o întâmpine cu o speranță. Manda vede în fata ei pe Florica, speranța de care vorbeam.Practic povestirea este o personificare tangențială cu fabula.Narațiunea oscilează între real și ficțiune. Mama fiind ființa etică precum marii precursori, într-o condiție data, năzuind la un viitor incert.

Voichița Pălăcean-Vereș înfățișează în această carte fără o reacție părtinitoare vizibilă în această lume , reacțiile sufletelor candide.

Vocația de a comunica stări adânci și oscilante, așa cum este viața, prin gesturi simbolice și fundamentale mă face să apreciez talentul  prozatoarei din generația matură a scriitorilor români. Autoarea nu se rezumă la câte o descriere, ea plonjează în sufletul personajelor sale, descoperindu-le trăirile și sensibilitățile, asta o face printr-o formula esențială, urmând, nemijlocit, lecția clasicistă a caracterelor.

Al.Florin Țene