Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Cartea botoșăneană-Educație. Anișoara Rotariu: ,,Elemente de trigonometrie. Funcții trigonometrice. Ecuații și inecuații trigonometrice”

ANIȘOARA ROTARIU
Elemente de trigonometrie. Funcții trigonometrice.Ecuații și inecuații trigonometrice
Botoșani : Agata, 2022


 La nivel liceal, matematica este predată în România conform standardelor înalte de competitivitate. Manualele și programele au ajuns la un înalt nivel în privința volumului de informație și a rigorii științifice.

Această lucrare vine în sprijinul elevilor în efortul lor de înțelegere, de însușire și de aprofundare a cunoștințelor, lucru care se poate realiza doar atunci când teoria este permanent însoțită de rezolvarea unui număr mare de exerciții bine alese.

Sunt sistematizate așadar cunoștințele legate de elemente de trigonometrie, funcțiile trigonometrice și inversele lor, ecuații și inecuații trigonometrice, precum și aplicații ale acestora, cunoștințe incluse în manuale și programe școlare și care se află în atenția elevilor pe parcursul claselor a IX-a și a X-a de liceu.

Astfel, lucrarea va fi un material variat care înglobează definiții, proprietăți, enunțuri și demonstrații complete și cât mai naturale, grafice și interpretări geometirce, motivarea fiecărui raționament, explicații logice ale soluțiilor unor probleme deosebite întâlnite la clasă, date la olimpiade, concursuri, admitere în universități sau la examenul de  bacalaureat, iar altele din Gazeta Matematică. Unele probleme au mai multe posibilități de rezolvare, reliefând  astfel interdependența cu alte noțiuni matematice fundamentale. Din aceste considerente, materialul propus poate fi chiar un suport de curs pentru un optional la nivelul disciplinei matematica, pentru clasa a X-a, cu titlul „Elemente de trigonometrie”.

Lucrarea de față urmărește dezvoltarea interesului, a motivației pentru studiu și aplicarea cunoștințelor în rezolvarea de exerciții și probleme diverse, dar mai ales înțelegerea celor mai fine aspecte ale raționamentelor și a metodelor de rezolvare a problemelor de trigonometrie.
Anișoara Rotariu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania