Infinite candelabre deasupra-mi se aștern
Lângă noi și nouri negri, lângă sori ce ard deoparte.
Printre stele vestejite, văduve îmbătrânite
torc lacrimi pe cinci fuioare lângă blânda scriitoare.
În miros de stele arse și vin acru din pahare
M-odihnesc ca-n orice seară, croșetând povești de groază,
Rătăciri ce crud deseacă dulcele nopții de vară.

Ochii lui din rugăciuni s-au deschis iubiți de-o vrajă.
Adorau vorba-mi grăbită și fragilitatea-mi aspră,
întrucât el n-avea margini, era ființă ancestrală.
Își izbea-n plămâni durerea patimilor de afară
și-ncurca-n a lui iubire stelele ce-or cădea mâine
Lângă aburii de jar prinși în straniul recital

Materia-neobosită într-un nod întors s-apleacă
Să-ți cunune în cuvinte pielea-ți cea fină, de ceară.
Din porunca lui Eros, prin cercul uitat de foc
El dezgroapă nemurirea ce s-a stins precum n-a fost.

Drumuri vechi și noi morminte, lângă sfinte jurăminte
Îmi stârnesc tremuri profani, mă împrăștie-n trup și-n zări.
Promisiune îți voi fi. Să vezi zilnic cum trudesc
Să n-ascult vocile mute care-n mine tot roiesc.
Cu povara-mi de pe umeri, cu inima-mi ce-o sufoc
Te rog
nu mă căuta pe mine în greșeli ce ieri am fost.

Iulie 2022