Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Muzeul Casa Mureșenilor, Brașov. Mihai Munteanu, cu Sonete și Videosonete. Luni, 10 octombrie, ora 18

     Muzeul Casa Mureșenilor găzduiește două recitaluri inedite, alcătuite din Sonete și Videosonete a căror autor și interpret este poetul Adrian Munteanu.

Evenimentul va avea loc în două zile consecutive la cele două locații ale instituției noastre, astfel:

Luni, 10 octombrie, ora 18, la muzeul Casa Mureșenilor din Piața Sfatului nr. 25, iar marți, 11 octombrie, ora 18, la Casa Ștefan Baciu de pe strada Gh. Baiulescu nr. 9.

   După spectacole susținute în Europa, SUA și Canada și după pandemie, Adrian Munteanu se întâlnește cu spectatorii din orașul său natal, propunând o insolită formulă de spectacol. Pentru prima dată în Romania spectatorii vor asista la un melanj între interpretarea pe viu și introducerea unui grup de clipuri poetice, o preocupare mai nouă a lui Adrian Munteanu. Realizate cu măiestrie chiar de autor, clipurile alcătuiesc o izbutită selecție de text, interpretare, imagine și muzică.

   Spectacolul prilejuiește și lansarea în direct a ultimului său volum, Paingul Orb care, după afirmația poetului, este cartea sa de referință, motiv pentru care a realizat-o într-o formulă grafică de excepție, la editura Arania.

    La finalul întâlnirii poetul va destăinui care au fost etapele realizării acestei cărți și va vorbi despre eforturile sale de a ridica poezia la rang de spectacol, preocupare prin care își conturează un loc distinct între creatorii de literatură din Romania.

   Cele două spectacole nu vor avea aceeași alcătuire, poetul procedând la modificări de la un spectacol la celălalt, atât în privința textului cât și a videoclipurilor. În acest fel, spectatorii pot alege să fie prezenți la ambele spectacole sau doar la unul dintre ele.

   Din partea instituției gazdă, cei care contribuie la realizarea celor două recitaluri sunt Ovidiu Savu, șef secție istorie și literatură la Casa Mureșenilor și Traian Dumbrăveanu, muzeograf la Casa Ștefan Baciu.

   Având în vedere că locurile sunt limitate, Adrian Munteanu va susține, la solicitarea publicului, și alte spectacole, la date care vor fi anunțate din vreme.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania