Regele Carol al II-lea s-a născut la 15 octombrie 1893, la Sinaia, județul Prahova și a murit la 4 aprilie 1953, la Estoril, districtul Lisabona (Portugalia), fiind depus la Mănăstirea „São Vicente” din Lisabona, după care a fost adus la Mănăstirea Curtea de Argeș, județul Argeș (2003) și înmormântat în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală (2019). A absolvit Şcoala Militară din Bucureşti și Academia Militară din Potsdam. A fost căsătorit de trei ori: cu Ioana Zizi Lambrino (căsătorie anulată ca fiind morganatică), cu care a avut un fiu – Mircea Grigore Carol (nerecunoscut) –, cu Elena, Principesă a Greciei și a Danemarcei, cu care a avut un alt fiu – viitorul Rege Mihai I (legitim) – (aceștia fiind singurii urmași oficiali) și cu Elena Magda Lupescu, cu care nu a avut copii. După ce a renunțat de trei ori la calitatea de principe moștenitor, a fost Rege al României între 8 iunie 1930, când l-a detronat pe fiul său, și 6 septembrie 1940, când a fost silit să abdice în urma pierderilor teritoriale ale României din vara acelui an. La 10 februarie 1938, a instaurat un regim de dictatură regală, abrogând Constituția din anul 1923, înlocuită cu una nouă, și dizolvând partidele politice, substituite cu Frontul Renașterii Naționale, devenit, ulterior, Partidul Națiunii (1940), unica organizaţie politică în stat. În ierarhia militară, a avansat până la gradul de mareșal (1930). A primit numeroase distincții, între care Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (1917), Ordinul „Carol I” în grad de Mare Cruce, Ordinul „Ferdinand I” în grad de Colan, Ordinul „Leul Alb” al Cehoslovaciei (1935), Medalia Militară a Franței (1936) și titlurile de membru de onoare (1921) şi de preşedinte de onoare și protector al Academiei Române (1930).

Vasile Tănase s-a născut în anul 1938 și a fost fiul uneia dintre numeroasele sosii ale Regelui Carol al II-lea. Mi-a destăinuit povestea plină de riscuri a tatălui său într-un interviu realizat la 22 februarie 2013, la domiciliul lui din Iași.

– Cum vă numiți?
– Tănase Vasile.

– Văd pe peretele din camera dumneavoastră o fotografie; e Regele Carol al II-lea?
– Nu, e tata.

– Seamănă izbitor… Această asemănare i-a adus vreun folos?
– Numai necazuri, pentru că a fost recrutat ca sosie a Regelui Carol al II-lea; asta s-a întâmplat la 29 iunie 1935, când au fost făcute fotografiile.

– Ce vârstă avea atunci?
– 38 de ani.

– Deci, i s-au făcut și alte fotografii în afară de aceasta?
– Au fost foarte multe fotografii, dar lui i-au dat una singură – și aceea, după mult timp.

– În ce scop au fost realizate?
– Pentru a pregăti un material în vederea recrutării lui ca sosie.

– Tata și-a dat seama de riscul la care se expune?
– Inițial, nu; i s-a părut o glumă… un joc… Se distra.

– Și a acceptat?
– Da, iar după aceea l-au forțat să se ducă la Dorohoi, Cernăuți și nu mai știu pe unde, dar el nu putea lipsi de acasă – era mereu la stână, în gospodărie…

– Ce l-a făcut să-și dea seama de riscuri și când a realizat asta?
– Ulterior, în 1936; de-acum, se țineau dezbateri politice în toată țara și era presat mereu să-și joace rolul peste tot. Atunci, le-a spus că așa ceva nu mai face.

– I s-au oferit avantaje materiale?
– Nu; doar glorie și onoare.

– Doar atât?? Atunci, de ce ar mai fi făcut-o?
– Ei căutau să-l încânte: „Măi, tu ești frumos și semeni leit cu regele!” L-au crezut un țăran prost și nu și-au închipuit că se va trezi.

– În locul lui, ați fi acceptat?
– Cum să accept?? Nici cu mintea de atunci, n-aș fi fost de acord.

– Dar ar fi fost destui care să o facă…
– Chiar au fost – unii plătiți, alții inconștienți, iar alții zicând că n-o să li se întâmple nimic.

– Despre celelalte sosii ale regelui, ați auzit?
– Știam de la paradele la care se ducea tata; unii spuneau: „Ei, da’ ce, ăsta-i regele?! Cine știe ce înlocuitor o fi…”

– De ce credeți că ar fi avut nevoie de sosii?
– Carol al II-lea a avut foarte mulți dușmani; putem trage concluzia din ceea ce i-a spus Ion Antonescu: „Sire, plecați din țară, că nu vă pot asigura securitatea.”

– Dumneavoastră când ați aflat?
– Atunci când le-a spus nervos și strigând la ei: „Eu votez cu [A.C.] Cuza, nu pot fi omul vostru!”

– Știa că știți?
– Tata și-a dat seama când m-a surprins de vreo două-trei ori comparându-i pozele de la adunări cu cea pe care o primise și, la un moment dat, a fost nevoit să-mi spună: „Ce ai auzit și văzut, să rămână în mormânt! Nici maică-tii să nu-i spui; mai ales lui frate-tău cel mai mare; altfel, ăștia ne omoară pe toți.”

– Restul familiei chiar nu a aflat?
– N-a știut nimeni.

– Vă pare rău că ați dezvăluit această taină?
– Nu-mi pare rău; acum, m-am eliberat.

Florin Bălănescu