Pentru prima dată prezent în spațiul de expunere al Annart Gallery din București, artistul Mihai Țopescu aduce publicului o serie nouă de lucrări, realizate în diverse tehnici, materiale și texturi. “Nodal”, cel mai recent demers artistic al lui Mihai Țopescu reunește lucrări grafice în cărbune și sculpturi sau instalații artistice din lemn, bronz și textile, unite tematic și simbolic, în multiple forme de reprezentare ale aceluiași motiv. “Cunoscut mai ales pentru lucrările sale în sticlă, artistul propune acum o întâlnire între obiect – forme compacte inspirate de arhitectura populară – și imagini cheie ce produc împreună semnificații ce se contopesc și înghit reciproc, funcționând la nivel simbolic sub semnul unirii contrariilor, la fel ca un nodul.
Nodal include o serie de lucrări recente prin care artistul dezvăluie o întreagă metafizică românească, dar și motive majore din arta universală. Mihai Țopescu propune prin nodurile lui din funii răsucite o incursiune printre arhetipuri, leagă și dezleagă semnificații, lăsând la indemâna privitorului cele mai divergente înțelesuri.
Acest proiect special în care nodul este laitmotivul căutărilor sale artistice, caută o conciliere între o lume cu un substrat specific românesc și influențe din simbolistica universală, la fel cum nodurile se îmbină într-o încleștare ce dă naștere unui corp geometric perfect, ce marchează în mod constant creația artistului”, subliniază Gigi Mihăiță, curatorul proiectului.
NODAL e un adjectiv pentru esențial, fundamental, de prim ordin, principal, de bază. Nodul este punctul zero, este locul de intersecție și trecere, este un prag. (…) “Conform primei legi a lui Kirchhoff, cunoscută și drept legea nodurilor: suma algebrică a intensităților curenților electrici care se întâlnesc într-un nod de rețea este egală cu zero. Suma intrărilor (energie, talent, inspirație etc.) este egală cu suma ieșirilor (obiectul de artă și calitățile sale).
Așa cum scara urcă și coboară în același timp, nodul leagă și dezleagă. (…) Nodurile lui Mihai Țopescu pot avea cele mai divergente înțelesuri pentru privitori, cele mai multe raportate la experiențele proprii. Artistul este asertiv, dar și ambiguu în același timp. Prin arta sa, Mihai Țopescu pune întrebări și dă posibile răspunsuri, încurajând privitorul să fie participativ în relația cu lucrările.
Generic, realitatea este una singură, dar Mihai Țopescu știe că fiecare dintre noi avem realitatea noastră, filtrul personal prin care percepem lumea, iar arta lui funcționează ca un ghid care ne arată calea sau căile, posibil ori preferabil de urmat în raport cu tot ce se află în jurul nostru: realitățile politice, economice, pandemice, ecologice – nu în ultimul rând. Nu trebuie să renunțăm, trebuie să ne urmăm visul devenit viziune și scop final”, mai adaugă curatorul.
Expoziția deschisă pe 24 noiembrie, e vizitabilă până pe 7 ianuarie 2023.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto – Annart Gallery
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania