Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).
Casa Vasile Alecsandri („Rafaila”) din Bacău, aflată pe strada George Apostu, nr. 9, în care se presupune că s-ar fi născut poetul, a fost devastată, incendiată și lăsată în paragină de-a lungul anilor, în prezent aflându-se într-o stare jalnică. Despre trecutul și prezentul acestei clădiri istorice, istoricul băcăuan mi-a povestit într-un interviu realizat la 28 octombrie 2011, la Bacău.

• – Domnule Eugen Șendrea, cine și când a construit această casă?
• – A fost ridicată de boierul Lupașcu, pe la 1790, fiind clădită din cărămidă, cu ziduri puternice, coloane de susținere și uși înalte, în stil grecesc.
• – Ce istorie se leagă de clădire?
• – La primul său drum după ce a fost ales domnitor al Principatelor Unite Române, [Alexandru Ioan] Cuza a dormit o noapte în această casă. Băcăuanii l-au primit cu un entuziasm de nedescris, după ce l-au așteptat la Câmpul Poștei ore în șir. Circulă și o glumă, conform căreia colonelul Cuza ar fi fost confundat cu colonelul [Nicolae] Pisoski, care era adjutant al domnitorului și purta aceleași fireturi; crezând că e Cuza, mulțimea a deshămat caii de la trăsură și l-a luat pe el pe brațe, ducându-l până departe. Atunci, domnitorul i-a spus: „Colonele, ți-ai găsit Bacăul!” La intrarea în casă, Cuza a fost primit de o mulțime de lume, de la copii la bătrâni – toată suflarea orașului se adunase în fața clădirii. L-au ovaționat atât de prelung, încât a fost nevoit să iasă de trei ori în pridvor, ștergându-și o lacrimă din colțul ochilor și spunându-și: „Cât de mult mă iubesc băcăuanii mei…” În semn de omagiu pentru că a dormit o noapte aici, a fost dat străzii numele lui, iar casa a fost numită Cuza Vodă.
• – Prin ce mâini a trecut imobilul?
• – De-a lungul timpului, a avut mai mulți proprietari, aparținând, între alții, lui Vasile Alecsandri, apoi generalului Dragomir Badiu, care a lăsat-o moștenire fiicei sale, Florica Urziceanu, în 1948 fiind naționalizată de comuniști și înscrisă în Lista Monumentelor Istorice; în 1995, a fost retrocedată fiicei ultimei proprietare, Rodica Urziceanu, care a vândut-o, în 2000, unui afacerist italian [de la care a fost cumpărată, în anul 2019, de consiliul județean cu intenția de a o restaura].
• – Faceți, vă rog, o descriere a casei.
• – La ora actuală, cele șase încăperi, în care, uneori, dorm oameni ai străzii, sunt făcute praf și pline de gunoaie, zidul din spate s-a prăbușit, iar fațada abia se mai ține să nu cadă.
• – Sunt mulți băcăuani care știu ce a fost aici?
• – Nu se mai știe nimic; localnicii trec nepăsători pe lângă ea, fără a bănui că în această magherniță, de-acum, a înnoptat un mare domnitor.

Florin Bălănescu