Florentina Toniţă este un umanist nativ, printre puţinii pe care îi mai are Botoşanii. Cu o activitate în forţă spre binele jurnalismului local, posesoarea unui metabolism echilibrat în relaţia cu semenii şi cu o abilă putere de sublimare a emoţiei în versuri, vine în faţa  cititorilor cu un volum de interviuri intitulat „Portrete memorabile” (Editura „Junimea”, Iaşi, 2022, colecţia „Dialog XXI”). Nu e uşor să ei interviuri într-un moment în care sunt tot  mai multe voci care, pe drept aş zice, spun că „dialogul este în cădere liberă”.  Şi dacă  afirmă aceasta o personalitate ca Andrei Pleşu, trebuie s-o credem atunci când  adaugă: „Cu cât „globalizarea”, „multiculturalismul, „asumarea alterităţii”, par să se impună cu „de-la-sine-înţeles” al postmodernităţii, cu atât spontaneitatea şi firescul dialogului devin, în mod paradoxal, mai precare.” 

O întrebare pe care ţi-o pui ca cititor e următoarea: ce este o persoană memorabilă în accepţiunea Florentinei Toniţă? Citeşti cele douăzeci şi cinci de interviuri şi poţi remarca la intervievaţi: axarea discuţiei pe un anumit context (istoric, sociologic, politic, naţional, internaţional etc.), o prezenţă de spirit dublată de  un mare grad de condescendenţă şi o raportarea la activism, acea forţa pulsională generală ca important factor ce determină caracterul.  Florentina Toniţă face  un fel de psihologie specială având în vedere marea diversitate umană abordată: actori, pictori,  scriitori, slujitori ai bisericii, sportivi, medici, psihologi, regizori, jurnalişti, geografi, sociologi, istorici, ingineri, biologi, avocaţi etc., majoritatea făcând parte din edificiul său afectiv. Mai mult, fiecare beneficiază de câte un şapou scris în stilul inconfundabil al acestei autoare. În calitatea de iniţiator al dialogului are ştiinţa de a nu reduce totul la preocuparea de bază a celor douăzeci şi cinci de portrete, apelând  şi la factori complementari specifici intervievatului. Discuţia nu se poartă numai pe îngustimea unei alei, ea lărgindu-se acolo unde flerul Florentinei Toniţă simte că poate marşa şi pe alte planuri, preocupări, relaţii ale invitaţilor săi, alcătuind un roman cu tot atâtea personaje care au o legătură cu Botoşani şi care se pun în legătură cu sufletul şi geniile acestui topos şi, nu de puţine ori, cu alte zone naţionale. Cu Ana Maria Sandi se face o călătorie prin viaţa lui Enescu, în timp ce de la Dochina Bajureanu aflăm date relevante despre ciberneticianul Ştefan Odobleja. Raluca Rogojină ne aduce în memorie  Foametea din Moldova anilor 1946-1947, în timp ce Dumitru Murariu  face o excursie în viaţa lui Grigore Antipa. Pertinente sunt şi ideile lui ROC despre poezie, proză şi teatru, la care se adaugă o caracterizare a intelectualului făcută de Constantin Arcu. Mircea Carp, alt botoşănean, vine cu ipostaze ale Botoşanilor de altădată, neuitând să amintească şi de activitatea la „Europa Liberă”. Raluca Pavel face o tratare filozofică a conceptului de libertate, iar Corneliu Iaţu pleacă de la Miorcanii săi şi de la familia Pillat, ajungând la Spiru Haret  sau Aurel Dorcu. Despre vechea familie Lichiardopol  vorbeşte Ieva Lykos, iar de la Liviu Poenaru aflăm câte ceva despre lumea actuală sau despre Victor Brauner. Despre Lucian Valea ne aminteşte Victor Teişanu, gesturile de recunoştinţă fiind evidente. Miorcanii şi Pillateştii ne sunt aduşi în actualitate de Monica Pillat, iar Mihai Ursachi de fratele său Gheorghe Ursache. „Cartea vieţii” sale  o găsim în vocea lui Gellu Dorian, aşa cum de la  Corneliu Dumitriu aflăm drumurile pe care a plecat din Rădăuţi Prut. Un interviu aparte este cel cu Andrei Ciopec, unde cititorul poate identifica o modalitate de a intra în rezonanţă cu duhul creştin, iar despre pictorul Nicolae Tonitza aflăm date noi de la Andra Tonitza. Şi exemplele ar putea continua, intervievaţii asigurând volumului  un caracter profund enciclopedic.  Florentina Toniţă gestionează bine diada Marte (masculin) – Venus (feminin), nesimţindu-se apropieri de un pol în detrimentul celuilalt. Şi aici m-aş întoarce la Andrei Pleşu care  acordă unui interviu bun trei caracteristici importante, pe care autoarea le respectă cu asupra de măsură: directa proporţionalitate cu volubilitatea interlocutorilor, întrebările să nu fie „gata făcut”-uri, iar cel ce pune întrebările să-i cunoască bine activitatea celuilalt. Deşi  limbajul este unul preponderent tehnic, iar construcţia volumului este o îmbinare de douăzeci şi cinci de secvenţe de viaţă, cititorul se poate lămuri cu privire la un vast ansamblu de concepte, idei sau situaţii cum ar fi: timpul creaţiei, consecinţele dependenţei de internet,  educaţia receptorilor de artă, actul intern al creaţiei, persistenţa în cultivarea nonvalorilor, despre compromisurile în artă, anticomunism, copilăria în comunism,  ataşamentul faţă de Botoşani,  bucuria de a fi român, ştergerea valorilor prin uitare, şcoala în comunism, relaţia copil-adult, pericolele societăţii actuale, sau despre partea halucinatorie ca potenţial în fiecare individ.

Având  permanenta preocupare a întoarcerii în timp a interlocutorilor, a dislocării dintr-un  topos şi ducerea lor în altul în vederea vitaminizării amintirilor, precum şi abilitatea de a-i provoca încât să treacă de la autodefiniri la introspecţii, de la notaţii aforistice la comentarii sociale, o apropie pe Florentina Toniţă de marii intervievatori ai revistelor literare româneşti.