Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
POETUL SUB VREMI sau NICHITA, ÎNGER ȘI SOLDAT ÎNTRU POEZIE
- In memoriam: Nichita Stănescu,
- al doilea poet nepereche din literatura română
- Motto:
- „Dumnezeu se pare că era beat când
- ne-a creat, iar când s-a trezit a izbucnit în râs.”
- Bernard le Bovier de Fontenelle (1657-1757)
- „Moartea șterge toate diferențele.”
- „Lasă morții să-i învețe pe cei vii.”
- „Moartea lasă în urma ei și o nouă spaimă.”
„Condeiul este mai puternic decât sabia.”
(Înțelepciune latină)
- era o vreme
- o vreme ca niciodată altă vreme
- o utopie haină, fără cap și coadă
- o sincopă, o coda de timp pierdut
- o înfundare în hrubă sau cenotă
- încet, perfid, pe negândite, cu metodă
- un tăiș de lamă sau fierăstrău mental
- ca-ntr-o șaradă
- cuvintele au devenit „necuvinte”
- toți țineam partinic, vai, isonul
- pe un singur ton, eminamente bont
- apăram celula societății toți
- încolonați-n neștire, prin arșiță și zloată
- doar munca era stăpâna eforturilor noastre
- un tunel ideologic parcă fără poartă
- și-o salopetă universală până altădată
- menghina restrictivă a factorului politic tentacular
- demagogia bolovănoasă, bolnavă, heirupismul militant
- mentalitatea de acceptare inconștientă a unor racile retrograde
- culturi de colhoz, patriotism revanșard și iluzoriu…
- mulțimi manevrate, defilări trucate, sentimente abandonate…
- și astăzi parcă-ți aud glasul tărăgănat,
- poete, frăgezit de junețea-ți literară
- dorind sincer și angajat un „roșu vertical!”
- cum mijea de ziuă, roșul zării cucerea
- ca o fregată bolta zilelor „revoluționare”
- și tot roșu vedeam apusul, inundându-ne
- cu optimism proletar sacerdotal
- zi de zi viața părea precum jocul „foc și gheață”
- dar mai ades intens simțit „roșu și negrul”
- ce era dincolo de lumea noastră strâmtă
- ne părea ori Infernul, ori Xibalba,
- „ținutul înspăimântător”, curat capitalist
- și cum se spunea într-un cântec
- „Fiți fericiți! S-a adus cașcaval!”
- producție de necazuri cât’ntr-un cincinal
- ce să facem cu aceste obsesii-bestii
- ne ascundem după deget, uneori după curcubeu?
- era o datorie patriotică, de onoare
- să simțim frigul, să răbdăm foame
- trecutu’ ne ajunge, mai câte-o dată
- ți-aduci aminte, poete, zilele faste
- când rânduri de prieteni te sărbătoreau regește?
- iar scara ce se încumeta s-ajunge
- la catul unde ți-ai adăpat sufletul
- sub strălucirea de zeiță a Teodorei?
- o devălmășie de roze înfoiate cu străluciri de-agate
- au tot împânzit și-au îmbogățit either-ul în roșu de rubin
- tu, poate, îți întâmpinai regește oaspeți
- toți te-mbrățișau și-ți aduceau ofrande
- iar tu, Marele Blond, gâfâind rosteai:
- „Iată, Dora, ne-au adus ceva, avem carne!”
- precum un prinț cu stea în frunte
- îmblânzeai poezia, risipind miriardele ideilor!
- iubirea trebuie îngrijită și menajată
- „Como yo te amo…” (murmur printre stele)
- noi te-am iubit, te încă iubim cu forța mării
- de altfel, oamenii nu sunt simplu de iubit
- și-ntr-un miez de vârstă, Nichita suferea amarnic
- deși înconjurat de unii, sângera pe perne efemere
- poezia-i sângera și ea, sub vipia gerului,
- așa ca la adevărații poeți implicați
- ziua s-a dus
- anul s-a depărtat
- secolul s-a gătat
- e de ajuns că suntem uneori sortiți pe viață
- cu destinul o subțire ață
- mi-e sufletul ca un scherzo cumplit de pian și vioară
- au fost doar gesturi, gesturi…
- nihil, nihil, nihil fapte…
- mă-ndurerează, poete, căci azi, după ce am eșuat,
- unii, cum se spune, că au o „minte creață”:
- „să concepem, zic ei, o „Istorie a comunismului”,
- dar ai noștri copii doar asta învață?
- astfel de autori unde erau atunci, anterevoluție,
- ascunși vederii, campați în posturi calde?
- ce au făcut din acest popor al nostru?
- parcă nu ne mai ajunge prezentul,
- fără să gândim, ne jucăm de-a războiul!
- ***
- parcă mi se răscolește-un vis:
- Nichita, superb bărbat, pe mal la Ohrid
- Scrutând, cu zâmbet tineresc, zările
- ochii lui limpezi împrumută și definesc albastru
- reflectându-se în adâncurile serene
- înfiripând fantasme și visuri lacustre
- cu gânduri-lebede lansându-le-n valuri
- copleșit, poetul salută eterna frumusețe
- săltând de pe frunte cununa de aur a laureaților
- o șoaptă divină-i spune s-o depună ofrandă
- valurilor zburdalnice, hlamidei lor în falduri…
- rămâi, poete, un ctitor de poezie nouă,
- frate și cirac al maestrului Orfeu!
- ***
- copacul Gică s-a înfipt din întâmplare,
- sărmanul de el, într-un scuar pietruit,
- un oțetar ce-și căuta ori împrumuta muguri
- de la Natură în fiece primăvară, an de an,
- se purta numai în verde, mirosind a toate cele,
- în patio veșnic-n așteptare, trosnindu-și ramurile ca pe oase
- căci avea obiceiul, ca-n fiece dimineață,
- să dea binețe poetului, nașul ce l-a botezat cu stele
- se-nclină sub zâmbetul suveran al stăpânului ad-hoc
- după ce poetul a început să-ntârzie perpetuum la-ntâlnire
- doar umbra-i se ivește și copacul Gică ruginește
- o mai viețui oare? nici poetul nu mai vine…
- tristețea-i în balansoar și scârțâie cumplit!
- ***
- în prezent, schimbăm o disperare
- cu altă disperare: ne jucăm de-a războiul!
- irităm vârcolacii Infernului
- inventăm catastrofe, poate o iarnă eternă
- nu ne mai ajungem nici nouă
- nu mai încăpem în lumea asta cariată
- de ce anulăm frumusețea, iar urâtul îl slăvim/slujim?
- atractina, substanța iubirii, nu ne mai ajunge
- natura-i obosită, îngrijorată de comete/asteroizi
- sau poate o scurgere urieșească a materiei întunecate
- se impune s-o luăm de la capăt? căci am pierdut firul
- pănușa universului parcă s-a deșirat iremediabil
- ne trebuie, se pare, un nou Big-Bang întemeietor
- poate se regenerează și sufletele noastre
- oriunde te vei afla sau te vei visa
- universul apare ca o splendidă explozie în infinit
- iar îmbrăcăm haine de carne și sânge mult schimbate
- nu știm încotro vom merge… (?!) Ah, paradoxal Fermi!
- suntem ca ramurile vagante ce-s duse de râu la vale
- bulboane, praguri, cascade, vârtejuri ne pot pierde…
- trebuie să ne întregim sufletul
- să recurgem la gândul simplu și curat
- la cuvântul ce spune totul, mai ales adevărul
- să intonăm o iubire nesfârșită, copleșitoare!
- stop! schimbați semnele de circulație, sensurile!
- marcajele vieții și dorinței să fie refăcute for ever!
- Măi oameni, studiați mai atent și perpetuu
- anatomia speranței și fiziologia renașterii!
- De-acolo, de sus, probabil că nu știm direcția
- în care să privim, poetul ne privește
- și ne-ncurajează cu un zâmbet universal!
- „Dacă A este A, se identifică cu el însuși!”
- limitați suntem de Timp și ordinea sa:
- oamenii au creat istoria, au trăit istoria
- ne-ncumetăm spre un cosmos pentru a-l cunoaște și cuceri
- uităm prea adesea aevum-ul ce-l trăim, clipa dilatată
- trebuie să-nvățăm: quae mala, qua bona sint,
- quid vitia, quo viltas quo ferat error…
- ne biciuiește soarta după nivela răutății noastre:
- impios, superbos, avaros, luxuriosus, lasciros,
- delicatos, iracundos, gulosus, edaces, invidos,
- venificos, fidefrasos…
- societatea schimbat-o-am într-o Corabie a Nebunilor,
- Stultifera Navis, care navighează nesigură,
- pe oceanul neputinței și neregulilor conduitei noastre
- dar și a apatiei generalizate, complacerea în neant și vid/etuvă
- (suntem în prezent în posesia portofoliului complex
- al genomului uman, cele trei miliarde de litere
- ce constituie codul genetic al nostru);
- am pătruns în intimitatea materiei, am spart barierele cunoașterii;
- paradoxal, de ce cunoaștem mai mult, parcă ne pierdem din nou
- am răscolit și cercetat fiecare atom și moleculă din corpul nostru
vindecăm mereu dereglările minții, per a contrario prin fapte reprobabile - tulburăm celulele societății; frenezia răscolirii/scărmănării fără rost,
- transformarea a ceea ce e bun în ceea ce e mai rău
- devin importante armele minții, implementând arsenal nou (?)
- „o vos doctores, qui grandia nomina fertis
- respicite anti quos patris, juris que peritos.
- non in candiduris pensebant dogmata libris,
- arte sed ingenua sitibundum pectus alebans.”
- de la o vreme aproape totul merge rău sau în mai rău
- ne lipsește liniștea, răgazul gândirii creatoare
- iubirea/dragostea să primeze, concordia și seninătatea
- trebuie să ne regăsim printre stele eludând răul
- ne așteaptă un viitor de coșmar, distropic?
- poate, într-un Merkabac („Scaun Ceresc”),
- vor poposi și la noi, în sfârșit, reprezentanți ai altor planete
- (avea oare dreptate Ezechiel [secolul VI î.Hr.]?)
- să avem și noi o Carte Bottin pentru a comunica cu astrele
- „on este lâches, chétifs et mols,
- vieux convoiteux el mal parlant.
- je ne vois folles et fols.
- la fin approche en vérite
- tout va mal.” (Eustache Deschamps)
- „Când un înțelept arată cu degetele spre stele
- trebuie să fi prost să te uiți la degetul lui.”
- popoare, ca brazii frânți, loviți de furtuni și crivăț,
- în aceste vremi vulnerabile, venale, labirintice, fără capăt
- ignoră încă viitorul, prosperitatea, îndestularea, integritatea
- a urmat și urmează, fără reținere, necugetat,
- numai D E G E T U L (!?) celor mai puternici
- care impun a lor politică oarbă, interesată, vorace,
- sectare fiind fără milă, ariciți pe alte neamuri,
- înghesuite în spații secătuite… lăsând în urmă vid material și spiritual
- acceptăm o lume segregată, împinsă spre limanuri neștiute:
- unii cât mai bogați… ceilalți cât mai săraci!
- suntem capodopere ale Fiindului și împliniri ale Domnului,
- ce ne construim destinul și ne limpezim viitorul
- tindem cu gândul, dintotdeauna, de a atrage Paradisul
- dar, de multe ori, devenim trupe ale Neantului…
- oscilând între calități, talente, genialitate, constructori și demolatori
- viața-i o lacră de comori sentimentale, păstrate și lăsate moștenire:
- Credință și Idolatrie, Speranță și Disperare, Milă și Avariție,
- Castitate și Desfrâu, Prudență și Nebunie, Răbdare și Mânie,
- Blândețe și Asprime, Înțelegere și Dezbinare, Ascultare
- și Nesupunere, Perseverență și Inconstanță – dualități ale esenței umane
- este straniu acest al joc al adevărului și minciunii
- îmbrobodim totul în foițe de aur fals, sugerăm mii de idei,
- falsificăm fapte, momente, poticneli, rezerve, evidențe, truisme;
- mulți au un comportament ca al murenei-stafie
- șerpuitoare și șocantă; scopul: ne fentăm unii pe alții
- aparent ne prefacem ca peștii-împărat, expunându-și hlamida albă de pace
- răgaz n-avem, născocim orice, noi ce conducem lumea
- ca pe un fantomatic vas învăluit în cețuri pus scoțiene
- și gândesc un nou plan din „cuțite și pahară”
- tratativele și negocierile rămân un nedefinit „acompaniament vocal”
- soluția supremă: avulsiunea totală a Răului
- nu trebuie să urâm Viața, ci s-o susținem, s-o perpetuăm
- „E bine să știi adevărul / și să vorbești despre palmieri!?”
- de o vreme, viitorul îmi pare un parhelion, o fantasmă îngerească,
- într-un dans de zburător alb, avansând într-un labirint profund.
- sper ca a mea viziune să nu fie o banală Begriffsdichtung.
- nu pot uita că tânărul poet tragic Platon a început
- prin a-și arde poemele! sunt raționalul empatic?
- nimic nu trebuie făcut în van, ca să existăm
- să fim ființe solare, uitând pe lunatici;
- miraculosul, fabulosul, ineditul, speranța
- să le căutăm pentru a ne întregi pe noi înșine
- întrebări se pun mereu: de ce apropierea accelerată
- a marii violențe finale, vidul Rațiunii, sfârșitul lumii?
- de ce? să tânjim mereu spre expiere ca vechii egipteni în căutarea nemuririi?
- trebuie să ne scufundăm într-o lume necunoscută,
- pentru a înțelege propria noastră lume, propria cenotă
- „Au ciel est revelée et Justice et Raison
- et en leur place, hélas, règne, le brigandage,
- la haine, la rancoeur, le sang et la carnage.”
- (Pierre Ronsard)
- ***
- în orice vremi, poezia a supraviețuit omului trecător
- jertfa lui Orfeu, ucis de femeile trace,
- nu a fost în zadar; Poesis încă viețuiește
- și-acum răsună în al meu suflet și minte
- acordurile lirice ale prietenilor de la Belgrad;
- de acolo unde ești, află Hristache Nichita Stănescu
că, undeva, prin minunățiile Paradisului, te caută cu - drag Adam Puslojic, Srba Ignjatovic, Petre Stoica,
- Anghel Dumbrăveanu și… poate Vasko Popa,
- onestul, strălucitul poet vlah/vloh/voloh din Voivodina!
- ***
- deseori amintirea te copleșește ca vrejul iederii
- emulație stârnește sau copleșitoare raze de cesiu!
- e bine și nu e bine să trăim în această buclă răsucită:
- Universul!… Viața trebuie conștientizată și trăită…
- nesfârșite sunt zilele și nopțile în Eternitate!
- ***
- eu, tu, mulți alți cunoscuți sau nu
- trăit-am o operă palpabilă a culturii
- simbolizată prin „obiecte”: cărți, sculpturi, picturi,
- compoziții muzicale, filme, teatru, multe asemenea,
- în parte de înaltă calitate, o alta doar cariată, kitch-uri
- cultură, precum carismatica rigă Elisabeta, „surprinsă de vreme”
- ne e tare dor de tine, într-o lungă așteptare, dragă Nini!
- tu, mare milostiv și altruist, îți dădeai nonșalant
- și ultima cămașă de pe tine necunoscuților nevoiași
- ori prietenilor sărăciți! și ca un corolar erai celebru
- prin unicul costum „festiv” cu dungi și cravată lată
- convertit în durere, „la apus”, în haine arhicunoscute
- instalat în capsula timpului suspendat spre Paradis amintirii
- „sărac ca niciodată”, dar bogat sufletește și cu o operă perenă…
- ***
- de altfel, încă alături, veșnică vecinătate, avem
- Soarele, Terra, Luna, puzderia de stele
- și, mai ales semenii, prietenii și inerent dușmanii…
- sperăm ca lumea asta a noastră să nu devină un ospiciu…
- să nu renunțăm niciodată la noi! renegați ipocrizia vremii!
- viața noastră este singurul deal (Golgotă) pe care îl urcăm
- cărând povara zilelor și nopților precum Sisif!
- prin pace să-nghețăm Iadul!
- ***
- reveria mă îndeamnă, indicând calea spre Umbria păduroasă
- ceru-mi maramă este, cu brocardul său înrourat
- stropi, măiastru-ncărcați, se lansează clipocind
- în urma lui Kelpie, calul de apă ori sălbaticul Brumby,
- tulburați de armonii romantice, celeste, pe ritmuri Glen Hansard
- în rest (oricând un rest): balans – vortex – balans – vortex…
- gândurile mele șezând tupilate ca leoaicele de pe colină;
- ruminez… ruminez… ruminez…
- așteptând parcă barca shana, condusă de miticul Ziusutra:
- vine (se impune o mirare!) o clades, un final potop?
- timpul prezent este eminamente real!
- („realism real”, rezona genial Mario Vargas llosa)
- ***
- Mă văd peregrinând prin Fabulosul Paris,
- „Parisul, o sărbătoare în mișcare.” (Ernest Heminguay)
- pe tine întâmpinându-mă superb, iubito, strivind la piept flori de neon
- pare că AARU, Grădina Ofrandelor, e din ce în ce mai aproape
- Oricum noi suntem măștile pe care le purtăm!
- ***
- când lotușii vor suspina de-atâta explozie înrourată
- iar lujerele smaraldine vor migra lasciv pe lac
- privindu-mă-n narcoza ochilor tăi de pure violete
- înotând cuminte în acel minunat, nesfârșit nimic
- tăind felii de valuri în risipiri de senin ceresc
- drumul spre tine vrea să-l vizitez din când în când
- doar stârcul exersează abil cumpăna într-un picior
- luna în angoasă varsă un fraged licăr sacru
- de pe denarul trupului său stelar, aninată de fuiorul vidului
- trupurile-ne se-ntâlnesc arzânde tulburând tentaculele apei
- ne pierdem în dragoste prinzându-ne-n dansuri de la valuri infidele
- când vei fi în iatac dezvelită, voi fi, desigur, singurul tău oaspete
- proaspăt și tânăr încă, înmiresmat de nardul trupului tău
- mi-ai zguduit lumea, am renunțat la toate, părăsind tabu-uri
- te guduri, er baat, ca trandafirul în voalul roșu al petalelor prospere
- a ta frumusețe stranie, tentantă, îmi irizează zile și nopți
- se tot spune că femeile nu-și trădează persoanele iubite!
- femeia e făcută doar pentru dragoste? iubire-ai un turnir?
- povestea dragostei depline ne poate fi în veci povestită!
- caut mereu Das Zwischen, locul geometric al spiritului ca ființă,
- de multe ori gândesc prea mult în adieri de frumusețe
- „Scin’ vero quam crura ipsi libens prevaricarem.”
- („S-ar zice că-i o tânără fecioară, și tare ar pofti să o sărut.”)
- „Qu’ ils flattent mon désir de temples implacables.”
- „Statuile mele sunt oamenii (…)
- e suficientă o privire scrutătoare asupra orașelor,
- chiar a celor mai civilizate și mai bine guvernate;
- la ce să mai pomenesc de norod sau de biata prostime,
- care sunt în întregime ai mei?
- prostia lor îmbracă atâtea chipuri
- și în fiecare zi ei născocesc atâtea altele noi,
- că n-ar ajunge și o mie de Democriți
- să-și râdă de ei (…)” – Erasmus de Rotterdam
- ***
- ah, Poezie, mă făurești lăuntric, fără încetare!
- prin tine și cu tine sufletul meu se reînnoiește
- cucerirea frumuseții este o răscumpărare de sine
- împlinirea întru Iubire – descoperire a orașului Z pierdut în Amazonia
- o arheologie sentimentală spre aflarea căilor către dragoste deplină…
Poetul Nichita Stănescu (1933-1983); Mirifică „cupă de cultură”; Dora, soția poetului (fosta Teodora Tărâță, atletă eminentă) și Soții Stănescu
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania