Mihai MAXIM               

       Odată cu trecerea anilor mi-am dat seama  că atunci când cobori  scara vieţii devii tot mai sensibil la aprecierile aduse activităţii tale. De când am început să scriu literatură am trăit multe momente memorabile, precum  susţinerea tezei de doctorat în 1986 şi  primirea în Uniunea Scriitorilor în 2006. Au urmat  lansarea  volumelor de traduceri literare şi a cărţilor de autor,  având ca invitaţi de onoare  personalităţi marcante – academicienii Mihai Cimpoi şi Victor Crăciun generalul (r) dr. Mircea Chelaru,  muzicianul Eugen Doga,  Marea Doamnă a Romanului Românesc Ileana Vulpescu,  scriitorul , editorul  şi „starostele” literaturii pentru copii  Victor Gh. Stan  şi  sensibila poetă şi traducătoare Paula Romanescu, culminând cu  premierea de către Uniunea Scriitorilor a romanului „Fereastră spre altădată”,  însă  nici unul nu mi-a atins atât de profund coarda sensibilităţii  ca primirea călduroasă organizată de  colaboratorii Editurii AGATA şi ai Revistei LUCEAFĂRUL  din   Botoşani de  Ziua Dorului. Am visat  mereu şi am plănuit de multe ori  această  „Întoarcere a Fiului Risipitor”,  dar avatarurile vieţii mi-au tot amânat-o. Poate a fost spre binele meu, pentru că talanţii   pe care mi i-au dat la plecare  profesorii de la Liceul Laurian s-au înmulţit şi au rodit peste două sute de articole de  presă, publicate în prestigioase reviste de cultură din Bucureşti, de la Botoşani la Alexandria şi de la Cluj la Bacău,  opt volume de traduceri literare şi şase cărţi de autor, preţuite de cititori şi bine primite de critica literară. Am debutat în publicistică în anul 2006 la revistele HISTORIA şi HYPERION,  în traduceri literare – la editura PAIDEIA în 1998 şi în proza de autor în 2006 la Editura Ligii pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, după care mi-am continuat zborul deasupra ogorului literaturii române. Trăgeam însă  mereu cu coada ochiului spre locul de unde  am pornit  în viaţă. Şi când m-a adus dorul acasă, confraţii din vechiul târg moldovenesc, acum oraş înfloritor, au tăiat viţelul cel gras şi „ne-am veselit împreună pentru zilele în care ne-ai smerit (Doamne),  pentru anii în care am văzut rele”(89, 17). 

La Botoşani  evenimentul a avut loc în sala Expoziţiei Muzeale „Scriitori botoşăneni” organizată în sediul Editurii AGATA  din Centrul Istoric. Au participat personalităţi locale ale vieţii culturale,  printre care membri din zonă ai USR, ai UZPR , ai UCMR  şi ai Asociaţiei Scriitorilor Botoşăneni, foşti colegi de liceu şi de facultate ş.a.  Cu această ocazie mi-am prezentat  ultimele două volume  de proză, scrise în timpul pandemiei (romanul „Jocul cu focul” şi „Tablouri  în miniatură” – Regăsiri publicistice) şi am donat pentru Muzeul Scriitorilor Botoşăneni  câte un exemplar din cărţile de autor.  Şi mai multe exemplare din romanul autobiografic  SCUTUL DE SPERANŢĂ, unde oraşul Botoşani este prezentat în două capitole, respectiv perioada cursurilor liceale şi reîntâlnirile anuale ocazionate de trecerea spre  satul natal.    Intrând în incinta Editurii, mi-am dat seama că mă aflu într-un adevărat centru cultural. Pereţii acoperiţi cu tablourile scriitorilor şi cu citate reprezentative din operele lor, standuri dedicate  oamenilor de cultură născuţi în Vatra Botoşanilor şi intraţi în patrimoniul cultural naţional, tablouri şi fotografii de epocă, rafturile cu cărţi  impuneau respect şi  îndemnau la meditaţie. Şi peste tot se simţea aripa ocrotitoare a geniului de la Ipoteşti. Să nu uităm  că la Unire Botoşaniul era considerat ca  importanţă economică al treilea oraş din Principate, după  Bucureşti şi Iaşi.   Şi că la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900 Marele Premiu al Expoziţiei a fost decernat primei Societăţi a morilor de aburi din Botoşani. M-am bucurat când am aflat că în pofida fondurilor financiare modeste, amenajările interioare şi locul pe care îl deţine această instituţie    în viaţa culturală a urbei se datorează strădaniei şi priceperii manageriale ale directorului. Inspirându-se din Referinţele critice anexate la romanul Jocul cu focul şi din  Dicţionar, Editura a scos pentru această întâlnire o broşură despre activitatea mea literară şi publicistică, aşa că nu veneam ca un necunoscut. Cuvântul de deschidere i-a aparţinut  gazdei, scriitorul Ion Istrate, care   inaugura astfel  seria de întâlniri cu scriitorii de origine botoşăneană  ÎMBRĂŢIŞAREA  IDENTITĂŢII  NATALE, avându-mă   ca prim invitat. Adresându-mă  asistenţei, mi-am prezentat succint realizările  literare, textul expunerii  fiind publicat a doua zi în revista „Luceafărul de seară” . După cum remarca scriitoarea Dorina Rodu, directoarea editurii ARENA  CĂRŢII  şi redactor-şef al revistei La AC  în articolul  „13 mai,  Ziua Dorului, sub cupola  Îmbrăţişării identităţii natale. Mihai Maxim şi reîntoarcerea la matcă”,  evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă plăcută, împletind bucuria cu un oarecare iz de melancolie , datorat reîntâlnirii scriitorului Mihai Maxim cu doi dintre foştii săi colegi de facultate; prof. univ. dr. Mihai Panţiru,venit special de la Iaşi,  şi prof. Dumitru Gheorghiasa, toţi trei depănând câteva amintiri plăcute din studenţie şi nu numai. ”(Luceafărul de seară, 14  mai 2023). Pentru  exprimarea aleasă şi eleganţa stilului din romanul „Jocul cu focul”,  scriitoarea  Lucia Olaru Nenati   l-a numit metaforic pe autor  „Lord al literaturii”, ceea ce mi-a amintit că şi colegele de cancelarie ale soţiei mi se adresau cu acelaşi apelativ englezesc.  Criticul literar  D.M. Gaftoneanu  a apreciat  cursivitatea verbului şi  dinamica acţiunii;  profesoara  Silvia Lazarovici a vorbit despre valoarea literară a romanului Jocul cu focul, iar cantautorul  Ludovic Schibinschi  a improvizat  dedicaţia muzicală  „Vino la Botoşani de Ziua Dorului”. Prin primirea făcută, Gazdele au confirmat bucuria revederii  şi faima ospitalităţii moldoveneşti. Ca semn de apreciere Directorul Editurii AGATA mi-a acordat Diploma  ONOAREA  SENECTUŢII  BOTOŞĂNENE  şi mi-a dăruit Dicţionarul  SCRIITORI  ŞI PUBLICIŞTI  BOTOŞĂNENI,  adus  de lexicografa Silvia Lazarovici  la a cincea  sa ediţie, unde mi s-au rezervat şi mie două pagini.  Voi păstra neşters  în memoria afectivă acest moment fericit, care îmi încununează activitatea de o viaţă. Am venit la Botoşani  adus de dorul meleagurilor  natale şi pentru  a reîntâlni doi vechi prieteni şi am plecat la Bucureşti, lăsând  în urmă patruzeci de prieteni noi. Vă mulțumesc, dragi prieteni botoşăneni!