• Un împărat să fie dat afară așa ca orice troglodit? Păi ce împărat o mai fi acela? ar putea zice lumea. Și care este școala care să aibă o așa cutezanță?
• Cu răbdare, cinstitelor fețe dumneavoastră, o să ne dumirim. Acea școală nu  era una oarecare, era Oxfordul antichității din vremea secolului al IV-lea, când au trăit bărbați iluștri ca Meletie al Antiohiei, Vasile cel Mare și Ioan Hrisostomul, Theodor Mospuestia, oameni ce-și depășeau veacul.  
• Numita școală o conducea retorul Libanius, bărbat cu o faimă academică în termenii de azi, nu doar ca știință, cunoaștere, ci și ca exigență didactică și disciplină
• Dacă predai la un nivel înalt, așa cum mi-a plăcut totdeauna să o fac, pretinzi și cunoaștere din partea „scolerilor”. Altfel, toată știința se duce pe apa sâmbetei. 
• Predând materiile vremii: geografie, logică, gramatică, matematică, literatură, oratorie, arta comportamentală, se ajungea la nivele înalte de pregătire în școala lui Libanius.
• Dacă predarea și exigența didactică sunt la nivele înalte, se naște mai la urmă și …prestigiul, autoritatea. Astfel, pe aceste cărări deloc ușoare, retorul Libanius (314-394), deși păgân, avea o autoritate de-a dreptul uriașă. Din școala lui ieșeai cu știința și toată ființa ta un om „educat”, cum intenționa Johannis să ne facă, dar noi nu ne-am lăsat. Vorba dlui Victor Ponta:,,Ce? Suntem iobagi pe moșia lui?”
• Retorul, scriitorul și sofistul Libanius a scris pagini importante împotriva celor care distrugeu și temple și tot ce ținea de vechea cultură romană și cerea discernământ, el fiind păgân.
• La școala lui Libanius erau și oameni în toată puterea cuvântului, dornici de cunoaștere dar și tineri ca cei doi mari viitori sfinți pomeniți mai sus, Vasile cel Mare și Ioan  Hrisostomul, cum vor fi numiți ulterior. Mergeau cu deosebire fiii marilor demnitari și ai bogătașilor. Se cereau și taxe sănătoase, încât nu oricine putea ajunge acolo.
• În marile centre urbane antice, existau  școli-Academii cu faimă: la Atena, în Antiohia, Constantinopole, Alexandria, iar la Ierusalim între câțiva rabini străluciți, o figură aparte făcea Gamaliel, înțeleptul Gamalie, membru și al Sanhedrinului (un fel de Parlament) – nu pentru bogății, ci pentru bogata sa înțelepciune. Sfântul Apostol Pavel i-a fost ucenic, pe când era păgânul Saul. (Când Sanhedriul ebraic a pornit prigoană contra apostolilor lui HRISTOS, Gamaliel le-a zis acestora; ,,Nu-i prigoniți. Dacă eresul lor este de la oameni, se va risipi, iar dacă este de la Dumnezeu, nu cumva să ne aflăm luptători contra lui Dumnezeu”.)
• Revenind la Libanius, acesta era scriitor  cu putere în cuvânt, orator mare, ținând discursuri faimoase despre împărații Imperiului și având 1605 scrisori rămase de la el.
• Într-o zi și într-o pauză, Dascălul Libanius îl chemă la el pe copilul Ioan Primus (viitorul  Hrisostom -Gură de Aur)   și , fiindcă-l aprecia foarte mult, îl întrebă:
• „-Ce mai fac părinții tăi? Sănătoși?
•  Magistre, eu am numai mamă. Tatăl meu a murit în Siria.
•   -Îmi pare rău. Și mamă-ta câți ani are? 

•   -29…murmură elevul.

•   -Și nu s-a căsătorit? Toată urbea Antiohiei spune că e cea mai frumoasă din oraș.

•   -Nu, magistre.  Mama mea(Anthussa-n-n-) mi-a spus că toată dragostea ei sunt eu și vrea să-mi dea o educație frumoasă.

•   -O, zeilor! exclamă Libanius. Ce femei minunate au creștinii!”
• Să ne ocupăm acum  și de „școlerul” exmatriculat, împăratul Iulian.
• Dat fiind imensul prestigiu al Școlii lui Libanius din Antiohia Asiei Mici (era o Antiohie și în Siria), împăratul Iulian s-a înscris și el, deși adult, la școală și a urmat doi ani, până la ceea ce am spus în titlu.
• Din păcate, Iulian va fi un model rău de împărat, chiar un prototip al viitorului Antihrist. A fost cântăreț în Biserică (diac) și    a ajuns…păgân  din pricina educației de acasă și a unchiului său, Constanțiu, împăratul, care-l invidia pe nepot pentru chipul lui frumos și glasul lui de excepție (așa va fi și Antihrist: frumos foarte, nu umil  ca HRISTOS Domnul și cu glas ce o să încânte lumea). Fiii lui Constantin cel Mare n-au avut decât fete și la tron ar fi urmat în linie bepoții. Deci Constanțiu trimise în taină de câteva ori ucigași să-l omoare, ca nu cumva să-i ia tronul. 
•  
• „Ce fel de om este ăsta, care vrea musai să mă omoare?”-și-o fi zis tânărul Iulian. L-a urât deci și pe el și religia lui, socotind că de va ajunge împărat, va reintroduce religiile păgâne, sub numele de „elenism”., disprețuind pe creștini, pe care-i apela ca„galileeni”, iar în loc de HRISTOS, zicea „Galileeanul”. Când o săgeată l-a rănit de moarte în luptele împotriva perșilor în Câmpia Mesopotamiei, plin de furie a strigat privind la cer: „M-ai învins, Galileene!”.
• Deși s-a înscris la școala lui Libanius retorul, fiind elev silitor, Iulian a trebuit să ceară o învoire de la șeful școlii, fiindcă unchiul lui, Constanțiu imperatorul, l-a trimis în Galia, unde spera că va pieri în luptă cu periculoasele triburi germanice. Libanius îi dă voie pentru circa un an. 
• Ajuns în Galia, Iulian poartă lupte  aprige și aude în cele din urmă că unchiul său, împăratul, a murit. Se pune în fruntea armatelor și ajuns în Constantinopol, se proclamă împărat, ca unic descendent,  în toamna anului 361 după HR.
• Cu un an înainte de domnia lui Iulian, pe cerul Ierusalimului s-a ivit o uriașă Cruce luminoasă, scăzând lumina soarelui, spre uriașa bucurie a creștinilor și tulburarea și neliniștea păgânilor și iudeilor. Aceasta s-a arătat de la orele nouă dimineața, până puțin după ora amiezii, spunea Patriarhul Ierusalimului, într-o epistolă trimisă lui Constanțiu în capitală.
• Pentru ce a trimis Dumnezeu un așa semn uimitor?  (așa cum va apare la finele istoriei, dar la dimensiunile întregului Univers). 
• Astfel de semne se arată atunci când creștinii au nevoie de o întărire, ca să nu deznădăjduiască, fiindcă au să vină curând  vremuri de crunte prigoane. A se vedea și cazul lacrimilor Icoanei Maicii Domnului de la Nicula  etc.)
• Așadar, pregătiți-vă, bărbați, femei, tineri și fecioare, că va veni iar un împărat prigonitor, un Iulian, care va primi apelativul de „Apostatul”-adică cel căzut de la dreapta credință și va aduce iarăși cultul zeilor greci și romani, vechiul păgânism, cu toată forța statului.
• A trecut anul de învoire de la școala lui Libanius și devenind împărat al Imperiului, Iulian nu s-a mai dus la școală, astfel că Libanius i-a comunicat că pentru nefrecventarea școlii, conform regulilor, este exmatriculat, adică dat afară ca orice elev indisciplinat sau călcător de regulamente interne.
•     
• Nu, nu s-a supărat împăratul Iulian. Înțelegea perfect  ce este disciplina și încă mai mult, în al doilea an de domnie, l-a numit Pretor al înaltei  Gărzi în Constantinopol. Pentru circa un an, fiindcă Iulian -așa cum am arătat- va pieri în luptele cu perșii, neputându-și duce la îndeplinire planul de stârpire a creștinilor.
• Poate va da bunul Dumnezeu să putem vorbi despre domnia lui și măsurile luate și prigoanele mari.  Doar doi ani!  Antihristul va domni…șapte! Pentru ce ni se spune atât de exact? Spre a nu ne pierde speranța, spre putea răbda acele vremuri de neînchipuit și al căror sfârșit ne-a fost vestit dinainte.

Prof. Vasile Găurean