Constănțean, cu un debut literar în Revista de cultură ,,Luceafărul” cu aproape 10 ani în urmă, ne încântă acum cu un volum de versuri : ,,Poeme pentru Eminescu (Rezonanțe)”, în cadrul unui nou demers al Editurii Agata sub genericul ,,Poeți cu rădăcini în vatra eminesciană”, o inițiativă pentru a promova creatorii de literatură cu ascendență în ținuturile botoșănene. Părinții: mama, Elena Bălan, cu numele de-acasă Damian, născută în comuna Coțușca, județul Botoșani și tatăl, Serghe Bălan, dobrogean, din Constanța. Copilăria și-a petrecut-o, vară de vară, la casa părintească a mamei din Coțușca, situată la marginea satului, lângă pădure, bucurându-se de frumusețile acestor locuri minunate cu oameni deosebiți, nu departe de Ipoteștii lui Eminescu. E un fapt ce-l determină să se mândrească de originea sa, aceea de avea rădăcini din vatra eminesciană.

Pasionat de poezie, Eminescu și, în același timp, George Bacovia, inspirația generată de harul primit genetic, cu sfiala-i caracteristică publică primele poezii: ,,E toamnă iar…” (24 nov. 2014) și ,,Seara” (19 ian. 2015). Consecvent, cu o seriozitate ce merită aprecierea, va continua colaborarea cu revista gazdă a debutului literar publicând peste 40 de poeme. Pentru că, nu-i așa, imboldul interior nu are astâmpăr: ,,Precum o pasăre în zbor/ Ce-n aer scurge-se ușor/ Neîncetat în al meu sens/ Mă regăsesc plutind pe vers/ Neobosit cu tine./ (…). (Sens), căci (…) /Secătuit de-atâta vreme/ Și-ndelungatele-ncercări/ Eliberatu-m-am de lanțuri/ Ș-a minții mele închisori. (…)/. (Despărțire).
Așadar, pentru George Ciprian Bălan, poezia este un mijloc de manifestare ce-i reflectă starea sufletească, un mod de expresie al stării interioare. Pe acest fond, creația sa poetică din acest volum este străbătută de un sentiment profund, sensibil și melancolic,  de inspiraţie simbolistico-romantică a clasicilor literaturii noastre, față de locurile unde a copilărit, față de femeia iubită, toate extrapolând spre un patriotism nemărginit față de țară:
1.Despre iubire și destinul uman. ,,(…) Iubirea-mi e asemeni unei culpe/ (…)/ Iubirea ce-a prins rădăcini în mine/ În al meu suflet o discern –/ Un simț aprins ce flacăra își ține/ Nestinsă-n suflete etern. (…)/ . Nesigur sau în căutarea răspunsul iubitei, poetul se întreabă  ,,(…) Și dac-ar fi că-ntru simțirea-această/ Pe-aceeași undă ne-am găsi,/ Aceasta-ar fi înspre mirarea-mi castă/ C-al sorții rod s-ar socoti./ (Iubita mea). Ca oricare sentiment, viața cu speranțe, idealuri, reacții și răspunsuri ca atare din mediul social îi sunt prescrise fiecăruia. E destinul omului, ca dar de la natură și totul decurge după cum fiecare are accesul la informația universală. Dar, precum în romantismul eminescian, se găsesc soluții : ,,Iubito, dă-mi mâna ș-ascultă tu marea/ Pe umedul mal pierzându-te-n zarea/ Ce unduie verde și-n plângerea-i lină/ Auzi cum dă glas amorului vină.(…)/. Și-n sonul d-esență pur elegiacă/ A timpilor dați de valuri ce-neacă/ Nestinsa-i durere – în mare te-mpinge –/ Cu sufletul nud ce-amorul îl strige. (…)/. (Îndemn de vară). /Căci păsul ce mă-ncearcă în suflet – cugetări –/ Mi-a pus să-mi descâlcească răspunsul la-ntrebări/ Precum – ce ar fi viața lipsită de amor ?/ Ființa mea de tine – femeie ce ador ?/ (…)./. (Reproș). Amintirile îi sunt adânc marcate în ființa sa din tot ce s-a bucurat în timpul petrecut la fragedă copilărie pe meleagurile botoșănene (Coțușca cea natală a mamei, bunicilor și străbunilor săi): ,,E-o noapte clară, liniștită,/ Cu aer cald, dezmierdător,/ Iar luna ne inspiră pace/ Pe când ne-mbrățișăm ușor.// Iar noi sub bolta sclipitoare/ A nopții clare cu zefiri,/ În brațe regăsiți sub luna/ Ce ți se scaldă în priviri,/ Ne-ngăduim sărutul tandru,/ Fierbinte și răscolitor,/ De mult dorit, (…)/. (Noapte);
2.Accente melancolice, romantice. Deși pe un fond pesimist, poetul ne îndeamnă să ne bucurăm de viață și tot ce ne înconjoară: ,,Deși-n repaus pare-a fi a noastră viață trecătoare/ Precum un soare la apus ce-n orizont s-a rezemat,/ Într-un răstimp ce legea sa, ea timpul nu i l-a cruțat,/ Pe când era și n-a mai fost îmi lasă-un semn de întrebare./ Căci de va fi ca eu să mor se va-ntâmpla odată asta;/ Privesc în sus, privesc în jos, ș-acum adânc inspir în piept/ Și nu-mi rămâne mai nimic – decât răspunsul să-l aștept:/ – Rodi-va oare-un răsărit ce aminti de viața-aceasta ? (Apus și Răsărit);
3.Accente de artă cu tendință. Cum stă bine poeților, găsim în această carte și un conținut angajat social-patriotic: ,,Mulți al vorbelor mieroase/ Poartă-n lume iscusința/ De virtutea îi descoase/ Și-i dezminte elocința.// Că-n discurs luându-și zborul/ Doar ca să impresioneze/ Ei încearcă adevărul/ Ca să îl contorsioneze.// Ci citind a lor intenții/ Nu trata cu nepăsare,/ Căci mizerii ție, vieții/ Vor pe-ascuns să îți prepare.// (…)// Căci tu vezi ? în a lor arte/ Ard dureri să te suprime,/ Deci conclude de departe/ Că-s mamonei slugărime.// Frică n-ai ! Pe calea rugii/ Tu smerit vei trece-odată/ Însemnat cu semnul crucii/ Peste slava lor deșartă !/ (Fățărnicie – cu gândul la Eminescu-). Sigur, vorbim despre patriotism: ,,Mi-e dragă mult a noastră Românie/ (…)// Pe-acest tărâm al doinei și jertfirii/ A căror vad nu poți să îl defigi/ Nestins petrece crezul nemuririi,/ Convingere ce-a dăinuit aici.// Străbunii din străbuni ca moștenire/ Ai noștri daci ne au lăsat-o-n dar/ Convinși de-a sufletului nemurire// (…)/” cu ,,(…) Un grai contemporan cu veșnicia/ (…)//” pe ,,(…) Acest pământ de care aparțineți/ E-un loc ales, desprins din paradis !// (…)//.” și ,,(…) /Cinstim ca dar a noastră Românie –/ Tărâmul ș-al său grai așa de sfânt !/”. (Poem pentru România).

Cu o poezie accesibilă, ca o veritabilă creație literară, George Ciprian Bălan își așază locul printre poeții care nu se dezic de obârșia românească și se angajează să protejeze și să afirme identitatea noastră națională. E ceea de ce avem nevoie ca o cerință necesară și importantă în aceste vremuri de restriște.

Ion Istrate
Botoșani,
31 aug. 2023