IOAN VASIU : – Sunteți fiica regretatului ”om de televiziune” TUDOR VORNICU. A contat acest lucru atunci când ați ales profesia de jurnalist ?
SMARANDA VORNICU SHALIT : – Tatăl meu nu și-ar fi dorit să urmez o astfel de carieră. De altfel, atunci când   i-am povestit că aș vrea să fac studii de filologie, s-a opus vehement. Voia, mă gândesc acum, să mă protejeze de „costurile” pe care o astfel de profesie le putea avea asupra vieții personale, mai ales în regimul comunist, de dezamăgirile și de limitările inerente modului în care funcționa atunci societatea.
Profesia de jurnalist s-a întors în viața mea mai târziu, în 1995, când am început să lucrez pentru Avantaje, prima revistă pentru femei publicată în România după 1989. De scris, scriam de ceva vreme, încă din adolescență. Semnasem câteva articole în Expres și publicasem un volum de poezie.  Însă Avantaje a fost șansa de a face din jurnalism o parte importantă a destinului meu profesional, alături de activitatea antreprenorială, pe care o demarasem deja în acei ani.
Au urmat revista Estetica și colaborări cu ELLE, Cosmopolitan, BBC GoodFood și La Cucina, apoi Evenimentul Zilei, pentru suplimentul de weekend Life &Style, și cu o serie de publicații online, precum Catchy.ro.  În paralel, de prin 2006, scriu, atunci când am răgaz, pentru blogul personal și sper ca, la un moment dat, să pot duce la bun sfârșit alte proiecte de sertar. 

I.V.: – Când și în ce împrejurări ați făcut primii ”pași” în Televiziunea Română ?
S.V.S.: – Am făcut câțiva dintre primii mei pași, la modul propriu, în Televiziunea Română. Mai precis, la umbra unui dud foarte mare din curtea studiourilor din Strada Moliere. S-a întâmplat să fiu geloasă pe TVR, ca pe o soră mai mare, pentru că acapara atât de mult din atenția și timpul tatălui meu. Însă m-a fascinat mereu iureșul ei misterios, mecanismele care îi pun în mișcare inima creativă, amestecul unic de artă și tehnică prin care se construiește o producție de televiziune.
Am avut, de-a lungul timpului, apariții sporadice la TVR, în calitate de invitat în diferite emisiuni care îl omagiau pe Tudor Vornicu. În 2013, mi-a fost încredințată reeditarea și moderarea unui format consacrat de tata, magazinul “De la A la infinit”, pe TVR1.  A fost un efort nebunesc și minunat, cu trei ore de emisiune săptămânal, la care am lucrat alături de o echipă extraordinară, de la care am învățat foarte mult. 

I.V.: –  În decursul anilor ați coordonat, realizat și moderat mai multe producții de televiziune.  Detaliați puțin, vă rog.
S.V.S.: – Am fost onorată să particip, alături de colegii mei, la proiecte majore ale Televiziunii Române: Festivalul Internațional Cerbul de Aur – edițiile din 2018 și 2019, Eurovision Song Contest 2018, 2019 și 2020, programele dedicate Centenarului sau reflectarea Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.  Îmi sunt la fel de dragi și alte producții TVR la care am contribuit – programele „Cerbul de Aur #Generații” și „Deschideți poarta soarelui” din 2020, New European Songbook – 2021, emisiunea matinal „Cu Capu’n Zori” sau evenimentele prilejuite de Ziua Culturii Naționale.
În spatele tuturor acestor proiecte a stat și stă o impresionantă muncă de echipă, fără de care televiziunea, mai ales aceea de calitate, nu este posibilă. Iar aici, în acest tip de muncă, stă atracția pe care televiziunea o exercită asupra mea. M-am simțit întotdeauna provocată pozitiv și  încurajată să îmi depășesc  limitele  în  confruntarea  cu ideile și propunerile celorlalți, în lumina care ia naștere atunci când un grup de oameni se completează pentru a îndeplini o misiune comună. 

  I.V.: – Sunteți absolventă de medicină și farmacie. Cum se împacă această profesie cu cea de jurnalism?
S.V.S.: – În ambele profesii, este vorba despre om.  Despre oameni și despre lucrurile care îi pot face să trăiască împliniți. Sunt multe lucruri care leagă aceste profesii.  Nevoia  de  obiectivitate, de rigoare, ca și scopul – acela de a îndrepta lucrurile, de a spune adevărul pentru a vindeca, sunt comune celor două  vocații.
Sunt și fațete care le fac să se completeze în moduri uneori surprinzătoare. Un exemplu: mi-am dat seama, în timp, că anamneza, abordarea analitică în stabilirea  unui diagnostic, este de mare folos în evaluarea unui proiect creativ, în  găsirea  punctelor  sale  slabe  și în aplicarea “tratamentului” corect. 

I.V.: – Ați spus într-un interviu, publicat cu un an în urmă, că  tatăl dumneavoastră nu  și-ar dori  titlul  de ”cel mai mare om de televiziune” și ar fi mai bucuros de titlul  ”mare creator de echipe de televiziune”.  De ce ?
S.V.S.: – Am  spus-o  pentru că acesta este lucrul cel mai important – echipa.  Munca de  televiziune nu poate fi una solitară.  Cei care au lucrat alături de el, ca și cei care îi cunosc și îi apreciază, încă, emisiunile sau interviurile, știu că una dintre marile lui calități a fost aceea de a “mirosi” talentul și de a-l pune în slujba publicului. Acest lucru, alături de perfecționismul lui anecdotic, l-au făcut  în  aceeași  măsură  iubit  și  respectat. 

  I.V.: – Știu că pe lângă activitatea în televiziune, scrieți poezie și proză scurtă. Ați reușit să publicați vreo carte până acum ?
S.V.S.: – În 1995, am publicat volumul de poezie „Se plâng de mine îngerii”, cu neprețuită încurajare din partea soțului meu și a prietenului Alexandru Andrieș.  Volumul  a  fost  ulterior  preluat  și  republicat de portalul liternet.ro, iar  o  parte dintre poeziile mele au fost, în anii din urmă, traduse în italiană, germană  și spaniolă, apoi publicate în alte reviste online de poezie.  Profit de acest prilej pentru a-i mulțumi traducătoarei SaraSalone pentru migala cu care s-a aplecat asupra versurilor mele. 

  I.V.: – Vorbiți  puțin  despre  emisiunea ”Atelier de sănătate” pe care o realizați la  TVR.
S.V.S.: – Am pornit de la constatarea că sănătatea este o preocupare permanentă pentru  fiecare  dintre  noi, este  un  lucru  prețios, fie că este vorba despre noi,  ca indivizi, despre cei apropiați nouă, dar și despre societate în ansamblul  său. Recenta  pandemie  ne-a  arătat  acest  lucru  cu  prisosință.
Corpul nostru are grijă să ne amintească acest lucru ori de câte ori facem excese, ne expunem stresului sau uităm de echilibrul care poate preveni afecţiuni sau situaţii de risc. Echipa emisiunii și-a dorit să vorbească despre sănătate în termeni limpezi, să aducem informaţie utilă cu privire la prevenţie, diagnostic şi tratament, să fim în permanent dialog cu telespectatorii.
„Atelier de sănătate” a avut drept invitați specialişti cu notorietate, care explică  pe înţelesul tuturor subiectele de interes din acest domeniu. Producția TVR1 aduce sfaturi şi recomandări practice, demonstraţii live și răspunsuri  la  întrebările  adresate  de  telespectatori.

I.V.: –  În finalul acestui interviu vă rog să spuneți prin ce diferă Televiziunea Română  de  astăzi  față  de  TVR  dinainte  de 1989, (în opinia dumneavoastră) ?
S.V.S.: – Eu iubesc Televiziunea Română așa cum a fost, așa cum este și așa cum va fi. O prețuiesc nu doar pentru „formele” pe care le-a îmbrăcat de-a lungul vremurilor, ci  pentru  misiunea  sa, pentru  faptul  că  și-a  asumat  și  continuă  să  își  asume  reflectarea  unor  lucruri  esențiale – educația, cultura, marile  evenimente  care  marchează destinul României. TVR are drept  vocație  România, chiar și atunci când subiectele pe care le aduce în fața  publicului  nu  sunt  „la modă” sau „în trend”. Și are, în continuare, echipe de profesioniști, care  – în circumstanțe favorabile sau mai puțin favorabile – și-au  făcut  datoria  cu  fruntea  sus. 

 I.V.: – Ce proiecte aveți pentru viitorul apropiat sau mai îndepărtat ?
S.V.S.: – Proiectele, fie că sunt profesionale sau personale, sunt numeroase – îmi doresc doar ca timpul să le încapă pe toate, iar împlinirea lor să  însemne bucurie  și  lumină, pentru mine și pentru cei din jur. Sunt un om creativ și cred  că  nu există  bucurie  mai  mare  decât  cea  pe  care  o  ai  atunci  când  ai dus un lucru la  bun sfârșit  și  te  poți  așeza  să  îți  tragi  sufletul. Să  privești  și  să  constați  că  acel  lucru  a  schimbat  lumea  în  bine, fie și cu un micron.  

                         Interviu consemnat de Ioan Vasiu/ UZPR