Muzeul de Etnografie Truşeşti

Ideea înfiinţării unui muzeu etnografic a venit după ce mama mea, Elena Boca, bolnavă fiind, mă întreba mereu ce voi face după trecerea ei din viaţă cu lucrurile care i-au aparţinut. Mă ruga să le păstrez aşa cum şi ea le păstrase de la părinţii ei, spunându-mi că nu voi putea explica nepoţilor noştri cine au fost şi cum au trăit străbunicii lor fără a le arăta ţesăturile din lână, in, cânepă sau bumbac, ca şi ustensilele din lemn folosite în gospodărie.
Îi promisesem, dar cum puteau fi păstrate mai bine aceste obiecte lucrate artistic? De ce să se bucure doar nepoţii şi strănepoţii familiei şi nu toţi copiii, tinerii, poate şi adulţii care, trăind la oraş, nu au cunoscut tradiţiile, obiceiurile şi viaţa, în toată compexitatea ei, a celor care s-au născut şi au muncit trăind în sat?

Datorită uniformizării formelor de creaţie ale civilizaţiei şi culturii populare de după anul 1944 şi a exodului masiv de la sat la oraş al populaţiei meşteşugăreşti de după anul 1970, au apărut mutaţii şi în ceea ce priveşte civilizaţia şi cultura populară, amplificate brusc după anul 1989.
Prin plecarea populaţiei apte de muncă în ţările Uniunii Europene pentru un trai mai bun şi prin importul de civilizaţie de la etniile cu care au venit în contact, au început să se piardă obiceiurile, tradiţia, cultura şi civilizaţia acestui popor.
Astăzi, casele tradiţionale sunt dărâmate cu buldozerul, iar lemnul şi obiectele vechi din lemn, făurite cu migală de meşterii populari de altădată, nu mai sunt recondiţionate, ci aruncate la foc.
În locul căsuţelor calde şi primitoare, cu suflet de om, se construiesc vile cu două niveluri, în care rareori mai găseşti într-o cameră un colţ aranjat în stil popular, care încearcă să păstreze ceva din zestrea bunicilor.

În aceste condiţii, împreună cu soţul meu Marin Chiponcă, am hotărît să construiesc o casă respectând întocmai detaliile tehnice ale locuinţelor tradiţionale româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului următor, alcătuită dintr-o odaie, tindă şi prispe pe cele patru laturi.
Meşter lemnar a fost Ioan Boca din satul Ionăşeni, ajutat de mai tinerii săi consăteni Vasile Cernescu, Vasile Domnescu şi Traian Apetroaie, ca şi de femeile care au lipit-o şi văruit-o – surorile Aneta Pietraru şi Lidia Puşcaşu din acelaşi sat. Soba a fost construită de Florin Murăraşu din comuna Albeşti, fiind lipită, văruită şi încristită de Aurica Iuşcă (fostă Andrei) din satul Ionăşeni. Cele trei ferestre au fost donate de Elena şi Gheorghe Pietraru din acelaşi sat, în urma demolării unei case ce a aparţinut consătenilor lor Elena şi Gheorghe Puşcaşu.
Muzeul sătesc, construit din fonduri proprii, a fost inaugurat la 8 noiembrie 2007 – zi de mare sărbătoare religioasă, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril; de aceea, Sfântul Mihail poate fi considerat patronul spiritual al muzeului. Icoana care-i înfăţişează pe cei doi sfinţi a fost dăruită de Cristina şi Adrian Chelm din satul Bobuleşti, ca primă donaţie.

În tindă, sunt expuse râşniţa, piua pentru pisat sămânţa de cânepă, din care străbunii noştri preparau jufla, stativele pentru ţesut, pe care gospodinele le aduceau în camera de locuit în câşlegile de iarnă pentru a ţese prosoape, scoarţe şi preşuri din cârpe. Aici se găsesc şi alte ustensile necesare în gospodărie – putinica pentru umplut borş, ciubăraşul în care erau aduse cereale pentru măcinat la râşniţă, pieptenii şi fuşalăii pentru pieptănat şi scărmănat lâna, unterniţa pentru făcut unt, ulcioarele în care era dusă apa la câmp, baniţa şi cântarul pentru schimb de produse. Tot aici se află masa joasă cu trei picioare, împreună cu trei scăunele care, de regulă, nu au un loc stabil în casa ţărănească tradiţională.
La intrarea din tindă în camera locuită cândva de întreaga familie, în cele patru colţuri se remarcă un mod specific de reprezentare şi organizare a interiorului ţărănesc din Moldova.
Mai întâi, colţul cu cuptorul, plita pentru gătit şi vatra cu prichici, unde străbunii aşezau, iarna, pentru copii, strachina cu mere sau felii de cartofi coapte pe plită şi puţin sărate, coveţile pentru frământat pâinea şi păstrat mălaiul la temperatura camerei, ceaunul din tuci şi fundul din lemn pentru mămăligă, cu melesteul şi lopăţica, ca şi oalele din lut pentru sarmale şi pus lapte la prins.
Lângă sobă, se află patul, care ajunge până la peretele din fundul camerei. Scoarţa, mare cât patul, pe care gospodina a ţesut cu migală cocoşul, simbolul fertilităţii şi ceasul deşteptător al ţăranului, este aşezată pe peretele de lângă pat, având sub ea un păretar ornamentat în pătrate mari.
La capătul patului, se află lada de zestre pictată cu motive florale, iar pe ea este aşezată zestrea, care cuprinde pânză pentru saci, lăicere, păretare, scoarţe, plapumă, perne şi pernuţe cu dantelă lucrată cu igliţa. Aceasta trebuia să ajungă până la podeală, pentru ca fetele să-şi poată primi peţitorii.
Deasupra patului, se află culmea, pe care sunt aşezate piese de port femeiesc şi bărbătesc – catrinţe, brâie, bundiţe, casânci şi baticuri din pânză albă cu dantelă pe margine. Peste ele, se află prostirea culmii, făcută din pânză albă cu dantelă pe latura lungă, care avea rol de protecţie.

Laviţele, aşezate în unghi drept, completează mobilierul încăperii. Pe peretele din fundal, se află un lăicer ţesut în dame de diferite culori, sub care stă păretarul ţesut în pătrate mici. Pe laviţe şi pe peretele cu geamul, sunt aranjate păretare şi aşternuturi cu decor în scaune.
În colţul de lângă uşă, se află dulapul de bucătărie şi blidarul cu străchini, oale şi ulcioare din ceramică, linguri şi ţoiul pentru vin şi ulei.
În colţul de la răsărit, se află iconarul, pe care sunt aşezate icoana, candela, lumânarea de la Paşti, busuiocul şi crenguţele de salcie de la Florii.
La geam, se află oglinda cu ramă lucrată în lemn, ornamentată cu motive zoomorfe. Pe ea, la icoane, la uşă şi la geam, sunt aşezate ştergare cu dantelă lucrată cu igliţa, având motive cusute cu acul într-o gamă variată de modele şi culori.

Pe masa mare din lemn, situată în mijlocul casei, se află Biblia, donată de Ioan Zvâc şi Constantin Ionescu din satul Ionăşeni, cutia din lemn cu acte şi un ceaslov, care întăresc autenticitatea colecţiei muzeale.
În ogradă, se află prepeleacul pentru oale, căruţa cu jug, proţap şi tânjală, care parcă aşteaptă să fie înjugaţi boii. Într-un spaţiu acoperit din apropierea casei, este expus întreg inventarul necesar pentru prelucrarea cânepii – meliţa şi meliţoiul, ragila şi răgeluica, răşchitorul, vârtelniţa, urzitorul, fuioarele din cânepă, tocila, scârleica pentru frânghii, traşca şi fierăstrăul, aşezate pe masa lemnarului, ca şi zdrobitoarea, ciubărul, teascul şi butoaiele utile în vinificaţie.

Pe lângă obiectele achiziţionate de noi, am primit şi donaţii de la oameni care au apreciat importanţa acestei colecţii muzeale, fiind născuţi şi trăind lângă cei care au creat cu mâinile lor adevărate opere de identitate naţională.
Aceste piese muzeale reprezintă adevărate comori ale poporului nostru, constituind parte integrantă a vieţii lui. Adunate cu trudă şi migală, păstrate şi întreţinute continuu, ele probează identitatea naţională şi arată lumii întregi valoarea creatoare şi artistică a neamului românesc. Iar, prin intermediul nostru, acestea îşi trimit frumuseţea şi strălucirea şi către generaţiile viitoare.

La inaugurarea muzeului, au participat personalităţi locale şi judeţene, precum şi o delegaţie de la Secţia Cultură şi Turism din oraşul Făleşti, Republica Moldova.
Printre cei care au consemnat în cartea de onoare, a fost şi Angela Paveliuc-Olariu, doctor în etnografie: Moment important, adevărat eveniment cultural în viaţa localităţii Truşeşti şi nu numai. Deschiderea unui muzeu privat poate şi trebuie să constituie un impuls în această direcţie şi pentru persoane din alte centre. Meritul aparţine incontestabil familiei Elena şi Marin Chiponcă, cei cărora li se cuvin toată stima şi preţuirea noastră. Dorim ca acest muzeu să însemne invitaţia la un popas de suflet pentru toţi cei care vor trece prin această parte a zonei etnografice Botoşani.

Atunci când în şcoli se organizează Săptămâna altfel, muzeul este vizitat de sute de elevi, însoţiţi de cadre didactice de la unităţile şcolare din zonă, intrarea fiind gratuită.

Elena Chiponcă