Și fost-a idealul mai presus
Decât securea ce venise vamă
Să ceară capul celui nesupus
Ce nu ținea decât de-a țării seamă.
Mihai Viteazul n-a stat în genunchi
Țara a fost și trebuia să fie
Întreagă cum coroana pe un trunchi
Cu rădăcina-nfiptă în veșinicie.
A picurat din buza lui fierbinte
Cu românească vorbă, negrăind aproape :
„Mi-a fost Unirea sfântă o mireasă
Și nunta mea mă apără prin moarte
Țara trăiește nimeni nu o frânge
Cum nu se-ndepărtează sufletul de sânge”.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania