RELIGIA EMINESCU ŞI BIBLIA VISULUI DE FIER !
Răzvan Ducan

,,Eminescu este 1 Decembrie al Literaturii Române,
așa cum 1 Decembrie este Eminescu al Istoriei Românilor!”                       

    Acum, la început de an, am primit un frumos cadou, cartea de versuri intitulată ,,Religia Eminescu şi Biblia visului de fier!’’, Ed. Vatra veche, scrisă de profesorul şi scriitorul Răzvan Ducan din Târnăveni, prietenul meu şi al botoşănenilor, mare iubitor al poetului Mihai Eminescu.

     Profesorul şi poetul Răzvan Ducan, are la activ aproape 60 de volume, marea majoritate fiind cărţi de versuri, din care câteva sunt dedicate poetului naţional Mihai Eminescu: Eminescu și Târnăveniul – exerciții de admirație, 2002 ;  Licurici sub Luceafăr (eseuri), 2014 ; Poporul de proşti versus Eminescu, 2013, apărută ulterior încă în patru ediţii ; Pe urmele lui Badea Cârţan: De la Eminescu la Grigore Vieru (jurnal de călătorie), 2019, în două ediţii; Convorbiri literare cu femeile de la spații verzi, 2023, și acest volum apărut tot în 2023.
      Volumul luat în discuție cuprinde 142 de poeme, care de care mai frumoase, dedicate poetului nostru de geniu – Mihai Eminescu – şi sunt o adevărată biografie în versuri a celui mai mare poet român. Poemele cuprinse în carte sunt de o mare frumuseţe, le citeşti cu plăcere şi interes, ele redând momente importante din viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, de la naştere şi până la trecerea sa în eternitate, la 15 iunie 1889.

       Pentru poetul Răzvan Ducan, Eminescu este poetul său de suflet, deoarece ,,Eminescu a fost un fir cu plumb/ După el s-a ridicat pe verticală Cultura Română,, şi pentru că ,,Poporul român, de la baza piramidei,/ şi-a transferat, verigă cu verigă, înspre el,/ milenara energie şi substanţa organică/ a existenţei spirituale’’ (În vecii vecilor, Emin). Pentru Răzvan Ducan, ca şi pentru poporul român, Eminescu este o adevărată Instituţie – ,,Instituţia Eminescu’’.
       Biografia lui Eminescu este redată cronologic, începând cu data naşterii, 20 decembrie 1849, de Sf. Ignat, sau 15 ianuarie 1850, – ,,la patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropieneşti…/ s-a născut Hyperionul zborurilor lucefereşti’’  şi ,,De atunci o naştere a lui,/ exonerată de moarte,/ refuză să moară’’ (Eminescu).
        Autorul aminteşte, în continuare, de perioada studiilor poetului la Cernăuţi – ,,Şcoala, pe poante, un balet între ce primea şi ce dorea’’ – la Blaj, Viena şi Berlin (Viaţa lui Mihai Eminescu).
        La Viena, Mihai Eminescu o întâlneşte, în 1872, pe Veronica Micle, ce va deveni ,,muza sa inspiratoare’’, de care se îndrăgosteşte la prima vedere – ,,Amor dintre o stea cu coadă/ Şi o planetă blondă cu cârlionţi’’ (Eminescu şi Veronica, la Viena), trăind cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română -,,El era un Luceafăr schopenhauerrian,/ Ea era băţ aprins de chibrit’’, doi poeţi de seamă ai literaturii române – ,,El, luminând pe un cer,/ Ea, luminând o-ncăpere’’ (Eminescu şi Veronica).

       Încă de mic copil, Mihai Eminescu a iubit teiul, un copac care creştea în curtea părintească, dar şi în pădurile din jur, pe unde hoinărea cu fratele său, Ilie, şi cu Casandra, prima lui iubită de la Ipoteşti. Poezia ,,Teii’’ divinizează aceşti pomi –  ,,Teii ar trebui scoşi din rândul copacilor/ Şi trecuţi în rândul sfinţilor,/ Pentru minunile înfăptuite la ceasul înfloririi,/ În sufletele copiilor şi al părinţilor’’.
      Sub un tei, Poetul își doarme somnul de veci la Bellu, aici ,,L-au astupat imediat/ ca şi când ar fi vrut/ să scape mai repede de el’’ (Eminescu la Bellu), locul unde vin românii să-i recite versurile şi să-i acopere mormântul cu flori.
  ,,Şi chiar dacă România/ este o dulce şi el i-a dorit-o,/ ca ultimă şansă de mântuire,/ trebuie lăsat acolo totuşi,/ ca rezervă strategică/ şi rezervă estetică/ de sublimă uimire !/’’
    Mihai Eminescu a fost un aprig luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, Basarabia și Bucovina – ,,Basarabia și Bucovina le ținea la piept,/ Icoană-n suflet era Dacia Mare,/ În fața imperiilor hămesite de mărire,/ Punea condeiul ascuțit de ne-nfricare” (Eminescu, portret mișcat).

      Poetul Răzvan Ducan, dă o definiţie personală, privind locul şi rolul lui Eminescu în literatura română, numindu-l ,,veriga lipsă ” a acestei literaturi, autorul fiind împotriva etichetării, golită de esenţă :,,L-am împodobit în stereotipuri,/ Crezând că astfel îi perpetuăm veşnicia,/ Dar îl reomorâm, repetat şi mereu,/ Când ,,uităm să-i citim poezia !’’ (Eminescu, acum).
      Autorul spune că Mihai Eminescu a fost ,,plasa de sigranţă’’ a literaturii române, literatură care supravieţuieşte astăzi datorită lui :,,Opera lui a fost mereu altruista plasă de siguranţă/ Tu, însuţi, ochi prins de ochi, erai umărul ei’’ şi că ,,Literatura Română supravieţuiește datorită ţie’’ şi este de părere că ,,Fără Eminescu/ Limba Română ar fi fost şi acum pusă în gips’’ (Veriga lipsă).

      Într-o serie de poeme, cum ar fi: Chirie de vers, O gămălie de fosfor, Nu-s nici Gherontie, Am schimbat parcul, domnule Eminescu și altele, poetul Răzvan Ducan își arată dragostea sa nemărginită, trăirea sa intensă pentru poetul nepereche: ,,Tu, cel din gândul meu,/ Proprietar al gândului nemijlocit,/ … De aceea, la ușa Limbii Române,/ Ca poet, mă desculț”, căruia îi este permanent dator pentru ceea ce a devenit: ,,Dar, cu Eminescu,/ ce-i sunt veșnic dator,/ am trăit cât un incendiu/ devastator”. În poemul Nu-s nici Gherontie, autorul afirmă că nu-i cuvios dar este….altceva: ,,Nu-s nici Gherontie/ și nici cuvios/ Ca nebun întru Cristos,/ Poate, doar puțin,/ Nebun întru Emin”.
     În semn de admirație și prețuire pentru Mihai Eminescu, poetul Răzvan Ducan este văzut mereu la statuile poetului din orașul său natal (Târnăveni), dar și în alte orașe din țară, aducând o floare și făcând o fotografie. Postează fotografiile pe Internet, însoțite de o poezie dedicată Poetului, în semn de prețuire și omagiere. Printre poemele sale se găsesc câteva referitoare la statuile și busturile lui Eminescu: Banca pe care stau, Atacul de cord o să-l fac lângă statuia lui Eminescu, Dialog închipuit la statuia lui, unde autorul își are ,,domiciliu-n extensie”, Închipuire cu Eminescu, La statuia lui Eminescu, de Armindeni, ,,Să-i spun că în poezia română el este/ Superbul vârf al piramidei trofice”, Teiul lui Eminescu din Copou și altele.
       Domnul Răzvan Ducan, îl vizitează mereu pe Eminescu, cel din parcul Primăriei din Târnăveni, orașul purtând și urmele Poetului, din vara anului 1866. ,,În fiecare zi merg în parc,/ la bustul lui Mihai Eminescu”, spune Răzvan Ducan,  unde și dialoghează imaginar cu Poetul: ”Atacul de cord o să-l fac lângă statuia lui Eminescu,/ Și Eminescu îmi va da și primul ajutor, sine die,/ Se va dezbrăca de haina protectoare de bronz,/  Și-mi va face respirație, poezie la poezie”//.

      În finalul acestei scurte prezentări a poemelor domnului Răzvan Ducan, nu îmi rămâne decât să fiu de acord cu autorul, care se întreabă cine este Eminescu, la care tot acesta răspunde: ,,Dar cine este Eminescu?/ Iată o întrebare cât toate răspunsurile de până acum!/ El este cel ce este, el este cel ce trebuia să fie/ şi a fost trimis la noi!/ În vecii vecilor,/ şi pentru vecii vecilor,/ Emin!//’’.
     Felicit pe Domnul profesor Răzvan Ducan, pentru acest volum deosebit de poeme, dedicat celui mai Mare Poet Român – Luceafărul poeziei româneşti! Aşteptăm şi alte asemenea bijuterii poetice, întru cinstirea Poetului și operei sale nemuritoare.

Nicolae Iosub,
21 ianuarie 2024, Botoşani