Sergiu Mihail Cioiu s-a născut la 7 octombrie 1940, la București. Este un remarcabil actor de teatru, artist scenic, interpret, compozitor, textier, scenarist și profesor. A fost căsătorit de două ori și are un fiu. A absolvit Facultatea de Teatru și Film din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (astăzi, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică) „Ion Luca Caragiale” din Capitală. A lucrat la Teatrul Satiric-Muzical (în prezent, Teatrul de Revistă) „Constantin Tănase” din București (1964-1967), Teatrul de Stat de Operetă (astăzi, Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”) din Capitală (1972-1975) și ca artist liber-profesionist (din 1967). A susținut sute de spectacole în România, Franța, Cehoslovacia, Polonia, U.R.S.S., Israel, Belgia, Olanda, Canada și Statele Unite. A fost prezent în numeroase emisiuni de radio și de televiziune, precum și în presa scrisă, figurând în diverse lucrări de specialitate. Este autorul a trei discuri extended play (1967, 1970 și 1972), al discului long play „La o adică” (1981) și al compact-discurilor „Sergiu Cioiu în dialog cu dumneavoastră” (2016), „«Vântule!» și alte cântece – Sergiu Cioiu cântă Alexandru Mandy” (2016), „Pe cine numim… eu” (2017), „Cine a găsit tinerețea mea…” (2017) și „Pur și simplu, Sergiu Cioiu” (2019), apărând și pe mai multe compilații. Este protagonistul filmelor muzicale „Poarta sărutului” (anii ’60) și „Omagiu lui Brâncuși, pe Calea Eroilor” (2021). A primit mai multe premii și mențiuni la diferite festivaluri și concursuri de muzică ușoară. Pușa Roth i-a dedicat volumul de dialoguri „Nu știm aproape nimic” (2016).

Sergiu Cioiu este un artist original și complex, a cărui arie de exprimare depășește limitele interpretative ale unui cântăreț obișnuit. Stabilit la Ottawa (Canada) din anul 1982, mi-a vorbit despre activitatea sa artistică într-un interviu telefonic realizat la 28 noiembrie 2019, de la domiciliul său temporar din București.

– Bun găsit, Sergiu Cioiu!

– Bine te-am găsit și eu!

– Constat cu bucurie, dar și cu o oarecare surprindere, că ai devenit mai prolific decât acum o jumătate de veac; cum se explică acest fenomen?

– Se întâmplă, câteodată, să vrei să arăți că există tinerețe fără bătrânețe și dincolo de basm; pe de altă parte, e și revelația unui moment când, după 40 de ani de tăcere, îți vine, brusc, să-ți amintești de vremurile trecute, să refaci un drum aproape uitat și să readuci în prezent niște cântece care nu au riduri și nu vor să îmbătrânească. La un moment dat, câțiva tineri cu care corespondam în Internet mi-au spus: „Ne plac foarte mult cântecele dumneavoastră; aveți un disc cu ele?” „N-am!” – le-am zis. „Păi, ar trebui să aveți…” – m-au stârnit ei. Atunci, am contactat reprezentanții unei case de discuri, cărora le-a plăcut ceea ce le-am propus și, astfel, după 50 de ani, a apărut un prim album dintr-o serie de patru.

– Prin dramatismul și profunzimea cântecelor tale, te detașezi net de alți interpreți; cum ai putea numi genul muzical în care te încadrezi?

– I-aș spune, pur și simplu, „cântec”, „chanson” sau „cântec cu text”, pentru că „muzică ușoară” nu se potrivește decât prin faptul că termenul e foarte vehiculat. În general, felul meu de a mă exprima e un mod de a cânta texte poetice, texte cu poveste; altfel spus, ceea ce au făcut șansonetiștii francezi sau fac artiștii americani care susțin spectacole de unii singuri – „one-man show”-uri, cum le spun ei.

– Ai amintit de muzică pe versuri adevărate; spune câteva cuvinte despre ultimul tău album („Pur și simplu, Sergiu Cioiu”), abia apărut.

– A fost scris pe versurile unor poeți consacrați care m-au inspirat, unii dintre ei fiindu-mi prieteni: Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Adrian Păunescu, Geo Bogza, George Topîrceanu, Miron Radu Paraschivescu, George Ranetti și Ștefan Radof. Este un album de autor, cu improvizații și solouri ale muzicienilor care m-au secondat excelent și m-au ajutat să-l realizez în scurt timp. Pe acest disc, nu am vrut să arăt că sunt vreun mare compozitor, ci am dorit doar să mă folosesc de bucuria pe care mi-au dat-o poeții și versurile lor; am simțit nevoia să cânt aceste poezii și, pentru asta, am construit niște suporturi muzicale și o anumită ritmică pentru a le pune în valoare. Închei prezentarea albumului așa cum am făcut-o și pe disc, oferind oamenilor prietenia cântecelor mele…

– Îți mulțumesc pentru dialog, ca și pentru tot ce ai făcut și continui să faci!

– Și eu, pentru ocazia de a mă adresa celor care mă urmăresc.

Florin Bălănescu