Alin și Axinia nu se îndurau să se despartă de cei doi îngeri dăruiți de bunul Dumnezeu. Se întâmpla ceva ciudat. Gemenii creșteau ca voinicii din poveste. Menajera avea secretele ei în pregătirea hranei.  Toată ziua alergau pe stânci, prindeau șopârle ,și  nu se temeau de nimic. Zilele treceau repede și clipa întoarcerii la viața normală îi neliniștea pe cei doi soți. De la o vreme, Alin avea coșmaruri. Se întâlnea cu părinții în vis și făceau planuri de călătorii. Era fascinat de peisajul astral. Aveai impresia că poți pune mâna pe planete. Citise nu demult „Demonul ” lui Lermontov și își aminti câteva versuri legate de zborul aștrilor prin Univers: „Mâhnitul demon, duh proscris/ Deasupra lumii păcătoase  trecea în zbor în larg abis/ Și amintiri din vremi frumoase în față se iveau ca-n vis…”.
Vehiculul se învârtea deasupra Stâncii Roșii și nimeni nu pricepea ce se petrece. Gemenii făceau cu mâna și strigau cât îi ținea gura : „Hai,Hai! ” Nici Alin nu știa ce se petrece. Verifică coordonatele de zbor de pe computer. Un lucru curios îi reținu atenția: capul compas nu se stabilizase pe o direcție și o viteză de zbor. Vehiculul luase deja înălțime, dar se învârtea în cerc.

-Ce se întâmplă domnule viitor specialist în zboruri cosmice?
-Habar n-am! E ceva ciudat și nou. N-am mai întâlnit așa ceva. Voi întreba la Dispecerat. Nu știu dacă îmi vor răspunde.
Între timp, vehiculul spațial începu să urce cu viteză amețitoare. Aerul devenea din ce în ce mai irespirabil.
-Alin, mă sufoc. Dă-mi te rog butelia cu oxigen.

Acest calvar al sufocării mai dură câteva clipe. Un clopot uriaș apăru deasupra celor doi pierduți în spațiu. Clopotul din material verzui aspiră lin pasagerii trecând pe navigație independentă. Zborul deveni lin, catifelat. Axinia și Alin erau speriați. Nu aveau niciun reper pentru a evalua pericolul. Culmea că începuse să le placă aventura aceasta periculoasă. La urma urmei, părinții lor erau undeva în infinitul cosmic. Fură treziți din această stare de confuzie de o voce de soprană cu inflexiuni metalice:
-Bun venit în clubul piraților cosmici. Banca de date a Cosmodromului a fost spartă de oamenii noștri. Răpim persoane care au relații cu specialiști în cercetarea Găurilor Negre. Prin voi vom ajunge la celebrii exploratori ai Găurilor Negre,  Familia Antonică. Sunteți prizonierii noștri. Nu vă poate extrage nimeni din clopotul de carbon saturat în care vă aflați. Dacă veți fi cooperanți , va fi bine. Dacă nu, veți fi abandonați în haos și vă veți dezintegra. Nu e nevoie să vă dați acordul. Vom comunica ușor cu ajutorul inteligenței artificial.

Soții  Antonică priveau unul la altul și spre uimirea celor care îi monitorizau izbucniră într-un râs cosmic. Alin își aminti iar de zborul demonului prin Univers. Infinitatea Cosmosului o intuiesc prin celebra reflecție a lui Eminescu din „Luceafărul”: „Căci unde-ajunge nu-i hotar/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște.”
Alin, am și eu o reflecție: „Felix qui  potuit rerum causas cognoscere.”(1)

Note:
Lat. Fericit este cel care ar putea cunoaște cauzele lucrurilor.