De ce și astăzi umbrele vieții plâng?
Pe drumuri mari dar încă necârmuite
Când zborul nu mai are zbor
Și clipa nu mai are clipă.
Nici speranța nu mai are casă.
Ea plânge că un copil nenăscut
Când eu îmbrac spinii cu sărutări se nu cadă.
Brațul secundei încă mai sună în ceas
Când eu sărut conturul buzelor tale
Și noaptea mă roagă să dorm la ea acasă,
Dar eu nu am bani să plătesc chirie.
Eu vând mereu iluzii
Ca să-mi cumpăr o pâine în fiecare zi.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania