Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„«Ești foarte bun; ia-ți un scaun. De astăzi, ești membru al cenaclului!»”

Mircea Rusu (numele real Rus, cunoscut și ca Mircea Rusu Band) s-a născut la 10 august 1960, la Târgu Mureș, raionul cu același nume, Regiunea Autonomă Maghiară (astăzi, în județul Mureș). Este un cunoscut cântăreț, compozitor, textier și instrumentist de muzică pop și folk. A fost căsătorit de două ori și are doi fii și o fiică. A absolvit Liceul de Artă (în prezent, Liceul Vocațional de Artă) din Târgu Mureș. A fost membru al Cenaclului „Flacăra”, al Serbărilor „Scînteii Tineretului” și al formațiilor Catharsis și Compact C, cu care a susținut peste 1.000 de spectacole și a efectuat sute de turnee în țară și în străinătate. A realizat emisiunea radiofonică „Iarba verde de acasă”, la Radio Enigma din București. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat șapte casete audio și opt compact-discuri, apărând pe mai multe compilații. Este autorul volumului de scrisori, poezii și povești „Lumea din mine” (2018).

Mircea Rusu (compoziții, versuri, voce și chitară) este un reputat cantautor, care a cunoscut notorietatea cu piesa Omu’ bun și pomu’ copt, ce deține recordul de vânzări din România, în peste 1.200.000 de exemplare. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 17 octombrie 2005, de la domiciliul său din satul Band, comuna cu același nume, județul Mureș.

– Te salut, Mircea Rusu!
– Și eu te salut!

– Când ai debutat în Cenaclul „Flacăra”?
– Prin forța împrejurărilor… biologice, eu am venit mai târziu, în 1980, când tocmai terminasem armata. N-am avut curajul să-i spun tatălui meu unde mă duc, pentru că el voia să mă facă… om și avea o bănuială că n-aș fi avut prea multe șanse. Din această perspectivă, i-am însăilat o poveste, cum că mă duc la Alba Iulia să mă recreez după un an și jumătate de armată; în realitate, în complicitate cu mama, am plecat la Costinești, unde cenaclul se afla în turneu la mare. În deschiderea spectacolului din seara aceea, tocmai l-am auzit pe Adrian Păunescu spunând: „În această noapte, din respect pentru intelectualitatea română, nu vom face debuturi!” Instantaneu, m-am lovit cu palma peste frunte, zicându-mi: „Uite, măi frate, și eu am bătut atâția kilometri de pomană…” Atunci, m-am dus la Mircea Vintilă, pe care-l cunoșteam dinainte, și l-am rugat să vorbească cu boss [Adrian Păunescu] să mă primească; aflând, conducătorul cenaclului a spus: „Vintilă insistă că a venit un tip din Târgu Mureș; pe noi, nu ne interesează de unde e, pentru că, astă-seară, nu se fac debuturi!” Și iar s-a mai dus ăsta o dată… Boss: „Mă tot bate Vintilă la cap… Hai, dom’le, vino aici, de unde ești, și cântă o piesă!” Am ales Nebunul cetății, pe versurile lui Lucian Blaga, și, când am terminat, l-am auzit: „Ești foarte bun; ia-ți un scaun. De astăzi, ești membru al cenaclului!” Păunescu avea darul de a-ți da aripi; în momentul în care zicea că ești bun, nu doar credeai, dar te și motiva, îți înaripa ființa. Și asta mi s-a întâmplat și mie; în momentele formării, când căutam, cu fervoare, un sens și o cât de firavă confirmare, el a punctat foarte fericit clipa aceea și m-a primit alături de ceilalți imediat după cântec. Nu-i vorbă că, după aceea, m-a și dat afară la fel de repede!

– Ce te-a impresionat cel mai mult acolo?
– Pentru mine, pleiada de cântăreți, actori și intelectuali de tot felul a fost de-a dreptul impunătoare; mă simt foarte atașat de Dan Andrei Aldea, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch și o mulțime de alți artiști, care nu dădeau, câtuși de puțin, o semnificație peiorativă acestui termen și onorau arta cu harul lor. I-am mai prins și pe cei de la Iris, Pro Musica și Poesis, pe Tatiana Stepa, Dinu Olărașu și atâția alții, care au dat un sens prezenței lor pe scena aceea.

– Cât de importantă a fost pentru tine această experiență?
– Datorez cenaclului primii mei pași în muzică și orice om se raportează întotdeauna la pașii dintâi, iar eu păstrez intactă această memorie. Dar nu doar atât; văzând ce se întâmplă, acum, în domeniul artistic și auzind devălmășia de sunete de pe piața muzicală, înțeleg, și mai bine, rolul pe care l-a avut manifestarea aceea în modelarea și rafinarea spiritului. Astăzi, avalanșa de zgomote fără noimă și conținut nu mai are niciun fel de aport spiritual; e doar o fabrică de vedete de carton și o tarabă perpetuă de făcut bani.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania