Dacă  Tudor Arghezi, în poezia Testament, ne spunea că a lăsat drept bunuri după moarte un nume adunat pe-o carte, iar cartea sa era o treaptă, nu cred ca greșesc dacă afirm faptul că Nicu Covaci, după ce a adunat durerea noastră surdă și amară a grămădit-o pe-o singură chitară.

            T. Arghezi – Testament

Fiind și scriitor, Nicu Covaci ne-a lăsat drept bunuri după moarte un nume adunat pe-o carte; ca și compozitor ne-a lăsat muzica ce-a bucurat mii de oameni, muzică prin care calitatea se simțea prin fiecare vers și notă muzicală, săltând spiritul fanilor și iubitorilor trupei Phoenix. Iar acum, consider că muzica lui, șlagărele și melodiile ce încă răsună în urechile și inimile fanilor, devin o treaptă pentru trupa pe care a lăsat-o în urma sa. Ca Om ne-a lăsat drept moștenire un exemplu de demnitate, putere, devotament și exemplu de dăruire.

Căzut-au frunzele, le-au risipit furtuna, din copacul vieții al lui Nicu Covaci, însă în urma sa rămâne, printre altele, și o poveste de viață unică, cu urcușuri, dar prea multe coborâșuri; o coloană vertebrală titanică, un simbol pentru nenumărați oameni pasionați de muzica rock și nu numai; un Om demn și un exemplu de pasiune și devotament – în mare asta reprezintă, asta a fost, este și va rămâne Nicu Covaci pentru mulți români.

Născut în luna aprilie a anului 1947, în Timișoara, Nicu Covaci a fost singurul copil al familiei. Acesta a crescut cu mama sa, fără tată deoarece tatăl său a fost deținut politic.

 De mic copil a luat lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară. A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.

La sfârșitul anului 1973, trupa a conceput spectacolul „Zoosophia”, titlu ce a fost schimbat în „Cantafabule”. Acesta a fost prezentat în premieră la sala Olimpia din Timişoara, în luna februarie 1975, iar după scurt timp, la Bucureşti. Discul a apărut ortografiat greşit, „Cantofabule”, fiind vândut în peste 500.000 de exemplare.

În anul următor, 1974 formația Phoenix a fost interzisă: „Formaţia Phoenix a fost interzisă în 1974. […] Mi-am dat seama că nu mai merge şi m-am hotărât să plec. De cum am ajuns în Amsterdam, am început să umblu pe la studiouri ca să mă interesez cum să continui cu trupa afară. Singura soluţie era să-i scot ilegal din ţară. Disperarea m-a împins să fac gestul ăsta. I-am băgat în boxele Marshall şi am pornit spre graniţă. Noaptea, am ajuns la Orşova. Grănicerii mi-au spus să descarc maşina şi să trec la percheziţie. Le-am spus că în maşină se află instalaţia mea (…). Unul se urcase pe boxa în care era Ţăndărică şi îşi bălăngănea picioarele la un centimetru de obrazul lui. Până la urmă mi-au dat drumul şi am început să trec barajul spre sârbi. Când am terminat, mă pun şi sârbii să deschid maşina. Când au văzut atâta amar de scule, au trântit uşa maşinii şi mi-au spus ‘Idi’. Am luat-o în sus pe munte. Băieţii au ieşit la lumină odată cu ziua şi când m-au întrebat unde suntem, m-am uitat în jur la brazi şi la norii aurii de la picioarele noastre şi le-am spus ‘În rai’”, a scria cu ceva timp în urmă Nicu Covaci pe blogul personal.

Stabiliţi în Germania, Nicu Covaci şi membrii trupei – mai puţin Mircea Baniciu – au activat sub numele Mad House şi Transsylvania Phoenix. Ei au scos câteva discuri şi i-au cunoscut pe Manfred „Mani” Neumann (vioară, voce), şi pe Tom Buggle (bass), care aveau să apară, alături de Covaci şi Ţăndărică, pe albumul Transsylvania Phoenix.

În perioada șederii în Germania, Nicu Covaci a început să predea artă la o universitate populară din Germania, după ce directoarea şcolii îl angrenase în tot felul de activităţi, inclusiv seminarii la Marea Nordului, notează Agerpres.

După pribegiile de peste hotare așteptând „înfrigurat să se întorcă ‘napoi” revine în țară, ca om liber în 1990. În luna mai a aceluiași an are loc prima întâlnire a lui Nicu Covaci cu publicul român, după o absenţă îndelungată din ţară, la festivalul de la Palatul Copiilor din Bucureşti – unde cântă, doar împreună cu Mircea Baniciu, câteva piese cunoscute ale trupei Phoenix. În acelaşi an, trupa cântă la Paris şi pregăteşte primul turneu în România, având loc înregistrări în formula Covaci, Baniciu, Kappl şi Lipan.

În anul 2003, Nicolae Covaci primeşte de la Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, diploma ‘Distincţia culturală’. În 2007, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate muzicală şi pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii rock din România a formaţiei Phoenix, Nicu Covaci a fost decorat cu ‘Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler’. Nicu Covaci nu a fost primit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România  (UCMR) a respins solicitarea lui Nicolae Covaci de a fi primit ca membru. Iată răspunsul care i s-a dat lui Covaci:

 ”Vă informăm prin prezenta că Biroul Secției de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România s-a întrunit în ședință și a analizat lucrarea scrisă pe care ați susținut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaților care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR.

În conformitate cu Statutul și Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR.” – se arată în informarea semnată de Nicole Gheorghiță, vicepreședinte UCMR, în 13 martie 2023. Astfel, pentru că nu a obţinut atestatul de compozitor, el nu a putut primi pensie, Nicu Covaci, această deciziede la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, a venit chiar în anul în care s-au împlinit 60 de ani de când s-a înființat trupa Phoenix, ale cărei piese au fost fredonate de mai multe generații.

Nicu Covaci a fost pasionat de motociclete şi de sport, el practicând, de-a lungul anilor, atletism, canotaj, karate, box, înot şi scufundat sportiv. Este de asemenea autorul unor cărți, printre care:  „Phoenix: Însă eu, o pasăre” şi „Phoenix. Giudecata înţelepţilor”, publicate în anul 2014, la Editura Integral, conform serialreaders.com.

Între cele mai recente înregistrări ale lui Nicu Covaci cu Phoenix se numără albumele „Eminescu Eternul Phoenix – Simboluri ale imaginarului eminescian în muzica românească” (2018),„The 80’s” (2019), „Remastered Tape” (2020).

Nicu Covaci, legendara figură a muzicii rock românești și liderul formației Phoenix, s-a stins din viață  vineri seară, 2 august, la câteva luni după ce a suferit o intervenție chirurgicală pe creier.

De-a lungul carierei sale, Nicu Covaci, a îmbogățit enorm muzica rock din România și a dăruit fanilor trupei Phoenix o parte din caracterul, talentul și dragostea sa față de țară și libertate. A adunat de-a lungul vremii, „apus peste apus”, iar din Zori de zi, Muguri de fluier, pentru a omagia prin muzică haiduci și voievozi. A trecut iute timpul și, din păcate, pentru Nicu Covaci, zorile s-au dus, iar acum bate rece vântul, însă ne-a lăsat o moștenire imensă, atât prin muzica sa, prin scrierile sale, cât și prin trupa pe care a lăsat-o în urma sa, sperând ca prin muzica si demersurile lor „să mențină șira spinării acestui popor cât se mai poate” (Nicu Covaci).  reamintindu-le constant ce reprezintă neamul și țara aceasta. Din moștenirea pe care a lăsat-o în urma sa face parte, printre altele, și exemplul de a dărui.

„Muzica este imateriala; dar este o formă de energie care poate face să rezoneze nu doar materia, ci și spiritul.

O anumită melodie poate produce cele mai teribile stări sufletesti, fără un cuvînt; cineva începe să plângă sau se suie pe masă și dansează hăulind… Depinde desigur de calitățile celui care stăpânește sau nu MIJLOACELE DE EXPRESIE.

Am avut niște experiențe covârșitoare cântând alături de Dumnezeul muzicii românesti, Gheorghe Zamfir, și văzând sala lucind în lacrimi, fără ca cineva să scoată un cuvânt… Dar …. M-am uitat cu coada ochiului și la el… ȘI LUI ÎI CURGEAU LACRIMILE!!!

Deci menirea unui artist este SĂ DEA!!! Cu cât dă mai mult, cu atât mai mult vine înapoi de la public acel val, acel feedback, în așa fel încât un artist generos pleacă de la un concert mai încărcat decât la deschiderea cortinei…” afirma în anul 2014 Nicu Covaci pe blogul său personal.

Dorina RODU