Din cartea în pregătire pentru publicare la Ed. Agata, La o ceașcă de bârfă, scrisă de Traian Calancia.

• În biroul preşedintelui de CAP, doi bărbaţi tăcuţi, sătui de toate, după cum îi arătau feţele, tocmai se pregăteau să plece undeva la un iaz, să le mai treacă de urât.
• – Bă, Tase, ce fel de preşedinte eşti tu, dacă nu eşti în stare să ai o maşină mică la dispoziţie?
• – Lăsaţi tovarăşe primar, că se rezolvă anul acesta. Făceam eu multe, dacă nu aveam în coaste junghiul ăsta de contabil şef, cu legalitatea lui.
• – Dă-l afară. Demite-l !
• – Uşor de zis. Ce motive am? Că respectă legea? Că face economii? Din câte controale am avut până acum, nimeni nu a găsit nimic compromițător. Şi apoi, eu fiind preşedinte, am ieşit şi eu bine alături de el, de ce să mint. La judeţ, la toate şedinţele, primesc numai laude.
• – Dă-l bă, dracului. Îţi trebuie ţie laude de la judeţ? Să ai masa plină şi teşchereaua doldora, asta e important. Ce, tu crezi că la viitoarele alegeri mai pupi funcţia?
• – D-apoi nu stai mai bine ca mine.
• – Ba stau, Tase, că la mine în primărie contabilii nici nu suflă. Ce lege, bă? Acolo eu sunt legea, eu decid, eu demit. Clar?
• – Clar, nene Tilică, da, ce te faci de un control mai acătării?
• – Fiecare om are preţul lui, Tase, şi apoi nu uita cine mă susţine pe mine. Altă legislatură nu mai prind nici eu, aşa că acuma sunt, acuma fac. Important e să ai tupeu, Tase. Când intri la serviciu, îţi compui o mutră severă şi preocupată, o privire de vampir şi răcneşti de la uşă: „Ce-i porcăria şi dezordinea asta? Ce, bă, sunteţi de capul vostru? Vă demit pe toţi şi aduc oameni competenți în primărie.”
• – Bine, nea Tilică, dar matale ai oameni foarte buni.
• – Sunt, bă, da trebuie ţinuţi din scurt, trebuie terorizaţi, înfricoşaţi, măcinaţi psihic, să ştie cine e stăpânul.
• – Şi merge?
• – Merge, bă! De când mă ştiu, aşa am făcut oriunde am lucrat şi întotdeauna mi-a mers. Oamenii sunt prostuți tare, mă Tase. De frică să nu-i dai afară, sunt în stare de cele mai mari prostii de pe faţa pământului. Cu cât ai mai puţină dreptate, cu atât trebuie să te bulbuci mai tare. Mai e şi o chestie tactică, să-ţi alegi trei patru oameni ai tăi, care să ştie tot, să vadă tot, să fure în locul tău, să răspundă penal în locul tău.
• – E greu de găsit oameni buni.
• – Oameni buni? Nici vorbă, mă. Lichele, asta îţi trebuie, nu oameni cinstiți. Câteva lichele alese pe sprânceană (că ai slavă Domnului de unde alege), te salvează de multe belele, şi-ţi dă posibilitatea să trăiești boierește.
• – Şi dacă… li se înfundă, ce te faci? Nu trebuie să-ţi pui obrazul?
• – Fii serios, Tase. Cui îi pasă de o lichea? Altul la rând, şi completezi echipa. Din când în când, chiar trebuie, să cadă câte unul, ca să vadă lumea că tu respecți legea.
• – Eşti mare, nea Tilică. Cine se pune cu matale?
• – Păi, numa’ încearcă şi ţi-ai găsit, naşu. Eu, fac tot ce vreau, Tase. Auzi? Ia să-mi dai tu mie un lot ajutător de vreo zece ha, aici în marginea satului.
• – Bine dar, e ilegal…
• – Fugi bă, naibii. Crezi că dacă era legal îţi mai ceream eu ţie? Îmi luam singur. Uiţi că ţi-am încadrat o pe fii-ta la primărie, tot… ilegal?
• – Şi cu cine să lucrezi matale zece ha, nea Tilică?
• – Bine bă prostule, dar pentru ce crezi tu că am angajat eu atâția oameni la sectorul de gospodărire? Bă, cine dracu te-a pus pe tine președinte?
• Tase nu mai apucă să-i răspundă, pentru că în birou intră paznicul de la poartă care îi informă, că un tânăr foarte spilcuit, cu diplomat, vrea să vorbească cu tov. preşedinte.
• – Spune-i să aştepte, că e ocupat cu primarul – zise Tilică.
• – Nea Tilică, lasă-l bre să intre, că nu ştii cine dracu ar mai putea fi. Te deranjează, dacă rămâi şi matale?
• – Bine, mă, zi-i să intre.
• În încăpere îşi făcu apariţia un tinerel înţepat, pus la patru ace, cu un diplomat „supt”, probabil gol, purtat aşa, „de parapon”.
• – Să trăiţi! Mă numesc Ţuţu Harbuz şi îl caut pe tovarăşul preşedinte al CAP-ului.
• – În ce problemă, mă rog?
• – Ştiţi, aş dori  o dispensă.
• Cuvântul dispensă, căzu ca un bolovan în capul celor doi.
• – O, ce?
• – O dispensă.
• Președintele şi primarul se uitară unul la altul contrariați. Ce mama dracului putea să însemne dispensa asta? Cu ce se mănâncă? Să zică că n-are? Dar dacă e trimis de cineva de „sus” că să-i încerce, să vadă cum stau cu aprovizionarea? Primarul îşi aprinse o țigară şi se întoarse cu spatele la interlocutor. Preşedintele, asfixiat de inconștiență, riscă să întrebe?
• – Aţi venit cu maşina?
• – Nu, cu autobuzul.
• Răspunsul tânărului îl lămuri cel puţin, că tâmpenia aia de cuvânt, nu era ceva greu ce trebuia transportat cu maşina.
• – Să vă explic pentru ce îmi trebuie, îndrăzni tânărul.
• – Treaba dumitale la ce-ţi trebuie, sări oțărât primarul, dacă e legal, noi respectăm legea…, o să chemăm magazionerul să vedem… şi dacă este….
• – Păi… nu prea… e, bâigui tânărul încurcat.
• Preşedintele se ofuscă pe loc. De unde ştie ăsta, că nu e? Ce, nu e? Nu e legal, sau nu e dis… dis… naiba s-o ia, la magazie? Se uită întrebător la primar, dar ăsta continua să stea cu spatele, aşa încât nu-ţi puteai da seama dacă ştie sau nu, despre ce e vorba. Luă o hotărâre de moment.
• – Nu te superi, drăguţă, dacă aştepţi cinci minute? Avem o situaţie urgentă de rezolvat şi te chemăm imediat. Lasă că rezolvăm noi cu dispepsia aia.
• – Dispensă, îl corectă tânărul.
• – Mă rog, zi-i cum vrei, e ca şi a dumitale. Numai bani să ai, şi noi să avem…
• – Mulțumesc mult, se învioră tânărul…   mi-a spus unchiul să vin cu bani că se rezolvă. Aștept afară.
• – Bă nea Tilică, ce-a dat peste noi? Care unchi, care bani? Ce-i aia bre, o dispensă?
• Primarul îl privi chiorâş fiindu-i ruşine să recunoască că nu ştie. Blufă, ca de obicei.
• – Halal, președinte! Habar n-ai ce ai şi ce n-ai în unitate. Uite, că nu-ţi spun. Ia registrul de intrări ieșiri de la contabilitate şi caută.
• – E încuiat la contabilul şef, şi ăsta după cum ştii, e dus naibii în concediu. Hai bă tov. primar nu mă mai fierbe, că plesnesc. Zi, mă, dacă ştii!
• – Eşti un prost, Tase. Cred c-ar trebui să te demit.
• – Demiţi tu pe mă-ta, Tilică! Unde te trezeşti tu mă, în sector? Eu, am insistat la judeţeană să te pună primar, eu, te dau jos. Hai, sictir!
• – Ho, mă că am glumit, fir-ai a dracului.
• Primarul îşi stinse tacticos țigara şi privindu-l în ochi, îl sfătui.
• – Pune mâna pe telefon şi sună-l pe directorul şcolii de-l întreabă, că ne facem de râs amândoi. Ştiu ce înseamnă, dar nu pot să-ţi explic.
• Potolit, Tase formă centrala şi ceru să i se dea locuința directorului. Acesta răspunse morocănos că a fost trezit așa de dimineață într-o zi de concediu.
• – Ce s-a întâmplat, tov. preşedinte?
• – Păi, ce să se întâmple, am găsit în ziar cuvântul dispensă şi nu-mi e prea clar ce înseamnă, minți președintele. Vrei să mă lămurești?
• – Dispensă? Poate să însemne mai multe lucruri. Depinde de context. În general, dispensa este un act care permite unui individ să evite aplicarea unei legi. Dar, după cum îți spuneam, depinde de context. Altceva?
• – Altceva, nimic, bâigui președintele șocat de cel de-al doilea cuvânt, context. Luai-ar naiba de intelectuali cu limbajul lor fistichiu. Altă dandana. Oare tânărul de-afară, avea context la el? Şi oare ce fel de act are el în instituție care-ţi permite să încalci legea? Ce prostie, să ai un asemenea act şi să nu ştii. Dacă ar fi ştiut până acum, se îmbogăţea…
• – Care-i treaba?   întrebă nerăbdător, primarele.
• – E… groasă. Depinde de context.
• – Cine?
• – Actul.
• – Care act?
• – Dispensa.
• – Fii bre mai lămurit. Zi, ce a zis boşorogul ăla.
• – Păi, a zis că dispensa aia e un act care-ţi dă voie să încalci legea, dar că depinzi de context.
• – Auzi, drăcia dracului, şi tu ai un asemenea act?
• – Nu ştiu, nea Tilică. Cred că am, dacă a venit ăsta să-l ceară. Dar context, sigur nu am. Poate are el mai mult şi ne dă la schimb.
• – Fugi bă d-aici. Lasă că-ţi fac eu rost de context. Plec la Bucureşti şi tot găsesc. Ia să vedem cum stăm cu actu’ ăla. Ia chemă-l bă Tase pe ţângău şi lasă-l pe mâna mea.
• Preşedintele deschise uşa şi-l invită pe tânăr înăuntru, oferindu-i un scaun.
• – Cum ziceai că te cheamă? – îl luă în primire primarul.
• – Ţuţu Harbuz.
• – Şi… unchiul?
• – Care unchi?
• – Ăla care a zis de bani…
• – Aa! Unchiul Gore, de la abator. El m-a învăţat că dacă nu merge aşa… să vă ofer bani, şi dacă nu vreţi nici cu bani, să-mi pun în valoare talentul, într-un context oarecare.
• – Aha! Ai şi context?
• – Ce să am?
• – Context, ai auzit bine.
• – Nu vă înţeleg. De altfel nici nu am apucat să vă explic despre ce-i vorba. Ştiţi, eu…
• – Ştim. Vrei un act cu care să încalci toate legile. Noi avem actul, dumitale ai contextul. Ne dai banii, că la bani nu renunţăm, ne mai dai şi nouă nişte context, şi cam asta e afacerea. Vezi c-am înţeles? Ia spune acu care e actu’ cu pricina.
• Derutat, şi ameţit de combinaţia de idei şi cuvinte a primarului, tânărul rămase gânditor. Motiv pentru primar, să-l ia tare.
• – Nu vrei? Atunci poate vrei să chem şeful de post, să te aresteze pentru încercare de dare de mită şi încălcare grosolană a legislaţiei ţării?
• Tânărul nostru, care numai prost nu era, se dumiri greu că netoţii din faţa lui nu ştiau ce vor, ori sunt beţi, ori proşti. Ameninţat cu poliţia, se ciupi să se convingă că nu visează, apoi simţind durerea, izbucni şi el?
• – Ce act, ce context, ce mită, ce arestare? Chemaţi poliţia. Şi ce-o să-i spuneţi? Ce v-am cerut? Stau aici de două ore şi nu reuşesc să vă spun la ce am venit, că mi-o luaţi tot timpul înainte. Cred că am să cer audienţă la tovarăşul prim, la judeţ.
• – Stai mă băiatule, ce, tu nu mai ştii de glumă? Tov. primar a glumit. Ia zi matale frumuşel ce şi cum, ca să ne dumirim şi noi. Te ascultăm.
• Tânărul, se mai calmă, se reaşeză pe scaun şi începu:
• – Am terminat Şcoala profesională de la Cucuieta, profil zootehnie şi am fost repartizat tehnician la dv. la CAP. Dar, eu n-aş vrea să lucrez la ţară, m-aş duce la unchiu’ meu la abator, la oraş. Acolo însă nu mă angajează până nu aduc dispensă de la CAP sau să plătesc şcolarizarea.
• Se lăsă tăcere. Deci asta era. S-a lămurit cu unchiu’, cu abatorul, cu banii. Mai rămânea de clarificat tâmpenia aia de dispensă şi rahatul ăla de context. De cine era editat actul, la ce se referea şi la ce ajuta? Preşedintele, încercă să continuie el discuţia.
• – Şi zici, că-ţi trebuie dispensa.
• – Aşa ar fi cel mai simplu. Scap şi eu de dv. şi dv. de mine.
• Tot nu era clar. Cum adică să scape de el? Ce făcuse, de voia să scape? Trebuia să fie prudent, vorba sergentului Tărtăcuţă: „Organu, trebe să fie tot timpu vigilent”.
• – Mă băiatule, tu ascunzi ceva. Ce e cu dispensa asta? Cu ce te ajută pe tine?
• – Păi e simplu, tovarăşe preşedinte. Dv. îmi scrieţi negru pe alb, că nu aveţi nevoie de tehnician veterinar, iar eu îmi iau tălpăşiţa şi mă angajez la unchiu’ la abator.
• – Şi nu-ţi mai dau dispensă?
• – Păi asta e dispensa. Dispensă sau negaţie.
• Iarăşi se făcu tăcere. În capetele pătrate ale celor doi maturi, începu să se facă lumină. Deci asta era chestia cu dispensa. Umilitor. Tinerelul ăsta îşi bătuse joc de ei.
• Aşa ceva, o fi înghiţind el Tase, dar un primar care se respectă…
• – Uite-te că nu-ţi dăm dispensa. Comuna noastră are nevoie de tehnician veterinar. Aşa să ştii. Eu, ca primar, nu permit eliberarea unei dispense. Te duci acasă şi te schimbi, apoi vii la lucru, la „hei rup” nu cu diplomatu’… Şi dacă nu faci treabă, eu cu mâna mea, te demit – mai răcni, primarul care nu uita niciodată în amenințările sale să folosească cuvântul a demite, ce i se părea lui interesant şi şocant.
• -Să vedem cum munceşti şi la toamnă când s-or coace harbujii, poate ţi-om da şi dispensă, mai adăugă primarul răutăcios, făcând aluzie la numele flăcăului.
• – E bine şi aşa, că oricum când voi zice la toată lumea ce discută animalele între ele, mă veţi ruga să plec.
• – Hai, că doar nu ai vrea să te credem că înţelegi glasul animalelor. Gogomănie mai mare nici că am auzit. Bă ţâcă, tu ne iei de proşti?
• – Şi dacă vă fac o probă?   insistă tânărul. Mă adaptez repede la limbajul lor, în orice context ar fi.
• Măi, drăcia dracului, gândiră babacii. Nu se mai termină ziua de azi? Cine dracu l-a mai adus şi pe ăsta pe capul lor?. Şi dacă… acolo la şcoală îi învaţă să se înţeleagă cu animalele? A, nu! Exclus. Dar dacă… Asta ar mai lipsi. Preşedintele, înspăimântat, voia să se convingă şi să se lămurească şi cu contextul. Zise şovăielnic:
• – Dacă minţi, te dau pe mâna poliţiei.
• – Aşa, să fie!
• Coborâră tăcuţi şi neîncrezători în curte, trecând spre sectorul zootehnic, luând cu ei paznicul şi doi cetăţeni care trebăluiau la un hambar. Le tăiară calea un cârd de gobăi speriate de alaiul format. Tânărul nostru, şmecher, şcolit bine de unchiul de la abator care le ştia pe toate, se făcu că ascultă cotcodăceala găinilor şi zise:
• – Ia auzi ce zic gobăile, că nu au niciodată raţie întreagă la hrană, că boabele care trebuiau să ajungă la coteţe, …
• – Hai, lasă, îl opri preşedintele, bănuitor.
• Trecând pe lângă o turmă de vite scoase la păscut, Ţuţu se opri iar, se făcu că ascultă, şi întrebă?
• – Câţi viţei au fost trecuţi pe mortalităţi şi sacrificaţi? Câţi au luat drumul judeţului la direcţia agricolă? Cum, şi la petreceri? Cum adică ştie şi primarul?
• Primarul şi preşedintele simţiră că leşină. Ăsta era dracu gol. Unul ca ăsta le mai lipsea.
• – Mai departe, mai departe, dar… mai încet, te rog…
• Trecură şi pe lângă grajdul cu scroafe de prăsilă. Tânărul nostru continuă să comenteze ca şi cum ar fi vorbit cu porcii:
• – Cum să nu se înregistreze toate fătările? Câţi purcei a luat preşedintele? Cum a dat şi la alţii? Ia spune tu mangaliţo…
• – Nu, nu, nu. Gata ne-ai convins, abia mai putu îngâna preşedintele trăgându-l înapoi, de haină. Hai repede înapoi la birou să mai discutăm. Se întoarseră. Trecând pe lângă ocolul oilor, Ţuţu le mai dădu un bobârnac.
• – Cum să se taie mieii pentru pielicele? Câte căciuli, mamăăă? Şi blănuri? Câţi bani au pe CEC?
• – Te rog, gata, ne-ai convins, săriră pe el preşedintele şi primarul. Oameni buni, plecaţi la treburile voastre.
• Când totul părea rezolvat, o capră scăpată parcă de la balamuc, trecu behăind pe lângă ei. Ca fulgerat, primarele se aruncă la Ţuţu punându-i mâna la gură.
• – Nuuuuu! Te rog…Nu mai spune nimic. Dacă nu-ţi dă prostu’ ăsta dispensă, îţi dau eu de la primărie, iar pe el îl demit. Crede mă…în ziua aia…eram beat…