Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
GLORIE LIMBII ROMÂNE
- Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
- să visez
- în Limba Română,
- fiecare cuvânt un fagure,
- ca mierea luminii în degetarul macilor,
- ca vârsta arborilor în cercuri,
- în fiecare din ele trudeşte un străbun,
- veghează o baladă.
- .
- Patria Limbii Române e Istoria
- acestor plaiuri păscute de Mioriţa,
- modelate de doine
- şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
- cu grijă
- la izvoarele dorului.
- Ea nu poate fi mutată,
- cum nu se poate înstrăina fântâna
- de izvoare.
- .
- Am spart coaja de nucă
- a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
- de bine , dulci ca mierea,de ducă
- şi ură,
- avea gust de zgură
- dar şi de păcat,
- simţeam eminesciană vibraţie,
- înţelepciunea lui Pann din gură în gură
- era în sămânţa gata de germinaţie.
- .
- Am spart coaja seminţei cuvântului
- şi-am dat peste altă sămânţă,
- un alt înţeles, o altă cărare,
- o altă speranţă,
- o clanţă
- pentru o altă,
- o altă…
- până rămâne
- măduva Limbii Române.
- .
- În fiecare cuvânt e un oier,
- un ţăran
- care face holda să cânte
- imnurile acestui pământ
- scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente
- ale brazdelor.
- .
- Rostiţi un cuvânt în limba noastră
- şi veţi simţi
- şi gustul mierii
- şi vânturile veacurilor
- şi mirosul câmpiilor.
- .
- Rostiţi un cuvânt în Limba Română
- şi veţi auzi
- mângâierile mamei
- şi vorbele tatei grele ca piatra
- din temelia casei.
- .
- Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului
- şi veţi vedea cum trec cuvintele
- din hrisoave în versurile eminesciene
- precum ploaia în rădăcini.
- Aceasta este eternitatea ei,
- gloria ei
- de a fi mereu
- ca frunzele pe o cetină seculară.
- II
- Patria îmi este Limba ce o vorbesc
- pe care am supto de la mama
- cu ochii blânzi
- ca Mioriţa.
- Când îmi aplec urechea de sânul pământului
- aud lucrînd Meşterul Manole
- ce, încă, modelează ţara
- pe care o numim
- Limba Română.
- .
- De bat la porţile cerului
- şi iau o cană de lut
- cu apă
- simt sufletul izvoarelor
- din adâncurile munţilor
- acolo unde inimile rămân
- pe oale de Horez.
- .
- De iau în palme un bulgăre
- din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat
- lutul îmi seamănă.
- Poate-s oasele străbunilor mei
- ceva din înţeleptul suflet respirând
- în conturul măsurat.
- Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte
- şi-l pipăi simţindu-i respiraţia
- în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul
- cu străluciri solare.
- .
- Când mănânc pâinea,urcă până la mine
- neamurile noastre toate,
- seva înţelepciunii
- adusă până la noi
- de limba ce o vorbesc.
- .
- Al.Florin ŢENE
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania