Raul Constantinescu :„Spre Alep Cuvânt” și „Heralzii tăcerii”
Nimic mai firesc pentru un profesor cu studii Universitare de Filologie să scoată, dincolo de amiaza didactică, o suită de volume dintr-un prea plin al acumulărilor cognitive și estetice naționale și universale.
Profesorul Constantinescu a iubit poezia încă fiind adolescent, dar numai după studiile Universitare a încercat să urce temeinic Olimpul muzelor.
În 1985 este inclus într-o antologie lirică „Alpha 85”, a Editurii Dacia, dar îndată ce a ajuns la frontiera noului secol, al XXI-lea, Raul Constantinescu a început să scoată febril, volum după volum de poeme:
„Aventurare în marele refuz”(2001),
„Neantia”(2002),
„Neviața lumii”(2003),
„Rostirea lui Zamolxe”(2005),
„Heralzii tăcerii”(2013),
,„Periplu prin neant”(2014),
„Vivisecții”(2015)
„SpreAleph cuvânt”(2016),
„Athenor” (2020)
„Lecția de autocitire”(2021),
iar în 2017, ca un avizat etnograf, să descalece de pe Pegas și să ne dea „Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului”.
Pe numele său adevărat Constantin Constantinescu, și-a suprimat prima secvență a numelui, înlocuind-o cu Raul, pentru a nu avea atât de multe constante și inconstante „in nomenum”.
Familia autorului a descins dinspre Bucovina, ca mii de alți confrați prigoniți de comunismul fără omenie și Dumnezeu de la răsărit, ascunzându-și originile și la noi, peregrinând, până s-au stabilit în Ardeal, spre zona Aradului, în zona Șiriei lui Ioan Slavici. Profesorul Constantinescu se exprimă encomiastic vizavi de sufletul ospitalier al ardelenilor.
Ca profesor de Limba națională a peregrinat la o serie întreagă de școli din zona vest-transilvană, până când s-a pensionat. Un loc aparte în sufletul autorului îl are străvechea Țară de legendă a Hațegului.
Cu autorul volumelor „Heralzii tăcerii” și „Spre Alep cuvânt” am fost colegi la Filologia UBB clujene și la Căminul „Emil Racoviță”, iar cu bistrițeanul nostru, dl. Moldovan Gavrilă, domnia sa a fost coleg de an. A fost vremea unor generații bune, educate de profesori și asistenți de care domnia sa își amintește cu pietate, enumerându-i.
Cu puternice inserții ideatice de la simboliștii români și europeni, Raul Constantinescu este un poet profund religios, un cugetător asupra misterelor existenței Universului, Omului și a ființei proprii, ca ins al Planetei, inclus în condiția umană generală a existenței.
Criticul literar Mircea Petean îl definește ca „un poet însetat de extaze mistice, un obsedat de ascensiunea și zborul spre transcendență, topit de dorul de a intra în dialog cu Dumnezeul cel viu, depășindu-și limitele, ieșind din corsetul condiției umane.”
Proletcultismul a reiușit să inculce ideea comună că „mistic” are conotații negative, de care azi, parcă nu ne putem scutura și tot mai avem „scame” ideologice.
Placheta „Heralzii tăcerii” conține exprimări lirice într-o varietate de registre, de la stări de revoltă la meditație filosofică, de la imprecație și blestem, la tenta postmodernistă de poem sarcastic, cu inovări lingvistice de îndepărtate sorginți argheziene, însă cu o eleganță interioară și o remarcabilă coerență.
Primele două secțiuni, „Orfeu în underground” și „Punct de fugă”, fac recurs adesea la mitologia elenică, alternată cu cea autohtonă, neaoșă, getodacică. Partea ultimă, „Eternul prezent imperfect” oscilează adesea între un „cinism liric” și umorul negru:„Apoteoza domnului Nimeni”, „Eternul turnir”, „Hainele noi ale împăratului”, din care cităm:
„Se poartă „hainele noi ale împăratului”
de toate vârstele,
în toate anotimpurile…
nu pentru văzut,
nu pentru frumusețe,
pentru modă fără ochi, fără nas…
ce tatuaje, ce piercienguri,
ce lanțuri verigi,
care mai de care mândrindu-se
cu mintea lui de bule…”.
…ce culori, ce armonie,
ce gol sub chelie…”
Autorul e conștient că din această lume heteroclită se naște istoria:
„Din noi crește Timpul, istoria,
munți de nisip în clepsidră
spre neant curg, ba repede ba încet,
secrete sinapse scriu traiectoria
acestui timp imperfect.”
x
Cu probabilitate, celălalt volum, ”Spre Aleph cuvânt”, va rămâne în creația autorului ca un zenit al tuturor realizărilor lirice. Generoasa prefațatoare, Prof, dr. Maria-Daniela Pănăzan amintește ideea lui J L Borges, după care un text literar își continuă viața în cititorii lui, într-o infinitate de accepțiuni și comprehensiuni și după același Borges, „Aleph”este prima literă a unui alfabet sacru, al unei limbi sacre și un Axis Mundi.
În cazul lui Raul Constantinescu, Aleph este un contaminant sui-generis dintre Alfa și Omega, centru-simbol al divinității, absolutului, angelicului, „al Făuritorului de lumi”, punct de viziune maximă a verbului imperativ; „Să fie lumină!”(ibidem)
Distingem trei compartimentări mari ale volumului:
„Inima inimilor”, „Via Dolorosa” (structuri de Psalmi ), ,, „Spre Aleph”și „Liantul”, finalizat cu o Addenda de Referințe critice, interviuri și note.
Partea primă este un regal al cugetării asupra condiției umane, insistând asupra tragismului acesteia, cu un scrâșnet al rotițelor cerebrale. Oricum, această notă îi asigură prin originalitatea incantației (uneori a liricii latine) și prin lexicul adecvat ideii, un loc distinct în poezia noastră actuală.
Privitor la poeți și poezie, un enunț-titlu de poem ne spune destul:„Mai grea decât moartea-i poezia”.
Un alt poem care este un fel de însumare a unui conglomerat ideatic din altele, este „Ecce homo”, o frescă a ființei umane chinuite, batjocorite și ucise prin toate secolele, adevăratul ei model fiind ascuns în HRISTOS:
„În Valea Plângerii iată aici, acum, pe Cruce Omul
de peste tot împresurat,
umil, anonim, neștiut, huiduit de „majores hominibus”
cel în dreptul său mereu amânat, nedreptățit, asuprit…
cel care a luptat în toate războaiele lumii,
prin moarte sfințind pământ, gând, sânge, fapt…
oasele-i peste tot semănate din est în vest.
Din nord în sud, omul de sacrificiu etern…”/…./„crucificat de la Roma la Capua, la Golgota”…
Peste toate, omul simplu, necunoscut, mai tare-i decât soarta
pre Omul-om, hienele gorgone, sfincșii, vampirii,
oglinzile strâmbe, haita turbată, malaxorul istoriei ,nu l-au învins!
Mai puternic renaște Omul-om zi de zi.”
În pofida acestei prezentări atroce, dincolo de ororile perpetue, se află optimismul de om creștin, citând din W. Faulkner; ”Omul, cred că nu numai va dura, dar va și învinge”.
Partea a doua, „Via Dolorosa”este încadrată de un mix de meditații cu tematică creștină: „Vis de armonie”, Rugă”, „De profundis clamavi”,„Cuvântul Alfa de jertfă”,„Golgota eului”, „Marele Geometru” etc. , preludiu și exitus pentru cei 21 de Psalmi.
Alexandru Macedonski e primul demn de menționat la noi cu „Psalmi” de semnalabilă ținută estetică, urmAt apoi de foarte mulți alții.
Profesorul Raul Constantinescu este un căutător de Dumnezeu, un însetat de Divinitate „ca cerbul de izvoarele apelor”:
„Peste tot Te caut în mine și-n afară
Cel ce Te—arăți în vis și-n rug aprins,
în mare și în mic, veșnic necuprins,
printre bosoni, prin mantia stelară…”
Căutarea nu este ca la Blaise Pascal, ce-și dorea cu ardoare un pic „mai multe doveșzi ale existenței celeste”, nici precum la Arghezi, o căutare țâfnoasă, ci una cu dragoste.
Dacă cerul tace, nu se tulbură, nu se îndoiește, știe că așa este să fie deocamdată. De suferit însă, suferă ca Fericitul Augustin, care știe că numai „dincolo de munții / vieții și-ai tăcerii” ne putem întâlni cu Dumnezeu „face-to-face”. („Dacă viața aceasta mă împiedică să văd fața Ta, Doamne, atunci voiesc să mor, ca să Te pot vedea pe Tine. Puțin îmi pasă că nu voi mai vedea grîădini și munți. …Vreau să-L văd pe ceL care v-a creat pe voi.”)
În solilocviul său, poetul zice: „Singur cu Tine în marea ordine-a iubirii,
mă-ntreb ce-i gândești Tu omenirii:
…Poți opri răul cu degetul, cuvântul,
aminte-ți adu, Doamne, că-i al Tău Pământul,
cu-ai tăi fii buni ori rătăciți pe cale,
mântuie-i, Doamne, cu harurile Tale.”(PS:9)
Din Partea terță, Liantul”, vă opresc la micropoemul „Cu IISUS”, distilat sub briza lui Radu Gyr:
„Cu Cruce cu tot a venit IISUS la mine azi-noapte
și-a zis:„Pe Cruce sunt încă…Mi-e sete!
Mă dor jar rănile, sufletul, coasta,
Mi-au dat oțet, cu sulița M-au străpuns
mă batjocoresc, biciuie, scuipă…
Ia-ți Crucea și vino în lumi cu mine
între tâlhari să nu fiu singur pradă,
Mai cheamă și pe mulți cu tine.
Cei răi se înmulțesc pe zi ce trece,
învinge-i-vom prin lupte-ntruna,
victoria lor e mincinoasă.”
Profesorul Raul Constantinescu este un cerebral, un cugetător veghind la căpătâiul lumii martirizate în drumul ei.
Adesea se mărginește să creeze atmosferă, disjungând imaginile și punând probleme de aprehensiune și pretinzând un cititor educat. Niciodată facil, cu încriptări metaforice, obturează adesea comprehensiunea, lăsând lectorul potențial să completeze sau să abandoneze finalizarea imagisticii incipiente.
Dacă toate celelalte volume de poeme s-ar pierde, ca să parafrazăm pe George Călinescu, cel de față, „Cuvânt spre Alep”, ne-ar vorbi îndestul despre poetul din Țara Hațegului, profesorul Raul Constantinescu, o lumină vie a credinței și a iubirii de Dumnezeu și de oameni.