La Memorialul Mihai Eminescu de la Ipoteşti se găsesc mai multe obiective, ce formează împreună un complex muzeistic, unic în ţara noastră: casa copilăriei lui Mihai Eminescu, biblioteca cu sala de conferinţe, muzeul cu exponate despre viaţa şi opera poetului, amfiteatru în aer liber, biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, bisericuţa familiei cu hramul Sfinţii Voievozi, lângă care se găsesc mormintele familiei Eminovici.
     Atunci când Gheorghe Eminovici a cumpărat două cincimi din moşia Ipotești şi casa, de la Eufrosina Petrino (17 noiembrie 1847), Raluca a cumpărat bisericuţa veche cu hramul Sfinţii Voievozi, pentru care ar fi plătit 250 de galbeni, susţine Matei Eminescu, într-o scrisoare către magistratul Corneliu Botez, în 1909. Raluca fiind o femeie credincioasă, a căutat să administreze cât mai bine biserica, s-o repare, s-o doteze cu obiectele de cult necesare, cu cărţile pentru slujbe, cu veşminte pentru preot şi asigurându-i veniturile necesare traiului.
     Moșia de la Ipotești, împreună cu casa nouă construită de Gh. Eminovici și bisericuța Sfinții Voievozi, a aparținut familiei Eminovici  până la 10 februarie 1878, dată când moșia și tot ce era pe ea, este vândută lui Cristea Marinovici din Botoșani, cu clauza ca Gh. Eminovici să mai rămână, încă un an, ca arendaș. Această înțelegere s-a prelungit până în luna martie 1884, când moare și Niculae Eminovici, cel care, de fapt se ocupa de administrarea moșiei. Gh. Eminovici murise pe 8 ianuarie 1884. Este o periodă de 37 de ani (31 ca proprietar și 6 ani ca arendaș), în care s-a desfășurat viața și activitatea familiei Eminovici și unde poetul Mihai Eminescu și-a petrecut copilăria.
     Lângă această mică biserică, aflată lângă cimitirul satului, familia Eminovici şi-a îngropat şi primii morţi: Maria (Marghioala), decedată la şapte ani şi jumătate, în 1855, pe ultimul copil, Vasile, decedat la vârsta de un an şi jumătate (1859) şi pe stolnicul Vasile Iuraşcu, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Ipoteşti, în grija Ralucăi, fata lui de bătrânețe. Vasile Iuraşcu ar fi murit în anul 1857-58, după ce a fost dat finul său, Mihai, la şcoală, la Cernăuţi. Aceste trei morminte, cu trei morţi unul după altul au fost amplasate lângă biserica familiei, în partea dreaptă, în dreptul altarului, Gh. Eminovici alegând locul de veci, unde urmau să fie înmormântați, în timp,  toți membrii familiei sale. El nu a ales un loc în cimitirul satului ci un loc lângă biserica familiei, așa cum procedau toți cei ce ctitoreau biserici.
      Primele trei morminte, a celor doi copii și a stolnicului Vasile Iurașcu, au fost unul lângă altul, morminte care cu timpul, au fost folosite și pentru alți decedați din familia Eminovici (Iorgu, decedat în 1873, Raluca în 1876, Gheorghe în 1884 și Niculai, decedat în 1884). Următorul decedat, după primii trei, se produce la 14 ani, timp în care, mormintele au fost împrejmuite cu grilaj de fier, așa cum lăsase, cu limbă de moarte, stolnicul Iurașcu.
     Următorul decedat al familiei Eminovici a fost ofiţerul Iorgu, mort în 1873 de tuberculoză şi apoi Raluca, decedată pe 13 august 1876. Iorgu a fost înmormântat alături de Vasile Iurașcu, fiind al treilea mormânt.
      Raluca Iurașcu, decedând după 17 ani de la moartea celor doi copii, a fost înmormântată în același loc, alături fiind tatăl ei și lângă el Iorgu. Cu timpul s-a uitat că acolo au fost îngropați cei doi copii și bătrânul Iurașcu, crucile lor deteriorându-se și dispărând.
     La moartea lui Gh. Eminovici, pe 8 ianuarie 1884, el a fost îngropat în mormântul lui Vasile Iurașcu (trecuseră 26 de ani), alături de mormântul Ralucăi, lucru ce se păstrează și astăzi. Pe 8 martie 1884, se sinucide Niculai și este înmormântat în același loc cu fratele său Iorgu, așa cum este și în prezent.
     Judecând în mai logic, putem afirma că aici se găsesc două rânduri de morminte. Primul rând este constituit din mormintele celor doi copii mici, a lui Vasile Iurașcu și a lui Iorgu. Al doilea rând de morminte este format din cel al Ralucăi, urmat de cel al lui Gheorghe Eminovici și a lui Niculae, așa cum ele se găsesc astăzi. Altfel, nu ne putem explica de ce Raluca are mormântul la margine, la distanță față de Iorgu. Pentru că, între ei, în mijloc avea mormântul Vasile Iurașcu. Gh. Eminovici murind duă Raluca, în 1884, a fost înmormântat alături de Raluca, în locul unde fusese socrul său, adică la mijloc.
     Aceste morminte sunt fotografiate în 1909 de Jean Bielig, fotograf din Botoşani, cel care a fotografiat casa copilăriei poetului, clopotniţa cu cei doi tei și bisericuța Sfinții Voievozi cu mormintele alături. În fotografie se văd mormintele împrejmuite cu grilaj de fier forjat.
     De la primele înmormântări (1855-1859) și până la moartea  Ralucăi Eminovici, în 1876, trecuseră 17 ani. Așa cum se obișnuiește la noi în Moldova, mai ales la sate, după șapte ani de la decesul unui creștin, se desface mormântul, se face parastas, se stropește osemintele cu agheasmă și se tămâiază, încheindu-se astfel o perioadă de pomeniri anuale a mortului.
     Cu timpul, primii îngropaţi ai familiei Eminovici (Maria, Vasile și V. Iurașcu)  au fost daţi uitării şi nici o cruce sau inscripţie ulterioară nu arată că ei ar fi fost îngropaţi aici. Nimeni din familia lui Eminovici nu mai trăia la Botoșani ca să se îngrijească de mormintele de la Ipotești.
      La 30 martie 1891, Asociația generală a studenților universitari din România, trimite o delegație la Botoșani, pentru a se interesa de locul nașterii lui Mihai Eminescu, în vederea construirii unei școli. Delegația însoțită de ziaristul Ioniță Scipione Bădescu, revizorul școlar și subprefectul județului s-a deplasat la Ipotești pentru documentare și încheie un proces- verbal, în care se spune că poetul s-a născut la Ipotești și că nu există local de școală. În acest proces-verbal se face și următoarea mențiune:,,Mihai Eminescu s-ar fi născut la Ipotești în casele cu legendarii tei și lângă care case, în țintirimul satului, se află mormintele părinților și a mai multor frați și rude ale poetului”. Deci, în 1891, se știa că în mormintele de la Ipotești sunt înmormântați părinții poetului, mai mulți frați și rude. Singura rudă care putea fi înmormântată aici era stolnicul Vasile Iurașcu. Probabil, atunci mai existau și crucile acestor morți. Acești frați erau: Iorgu, Niculae, Vasile și Maria și bunicul lor, stolnicul Vasile Iurașcu (Augustin Z.N. Pop- Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu– Editura Academiei R.S.R., 1969, p.95).
 Însuși Mihai Eminescu, în manuscrisul 2255, povestește cum stătea în cimitir seara pe lună, asculta sunetul clopotului și privea grilajul cu vârfurile aurite de la cripta familiei: ,,Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim… Era multă și clară lumină de lună… ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la cripta noastră cu vârfurile aurite străluceau și vântul atingea toaca de clopot… clopotul abia atins suna dulce și melodios” (ms.2255). Asta se putea întâmpla în perioada 1858- 1866, când Mihai era acasă, în vacanțe. Gratiile erau de la cripta lui Vasile Iurașcu și erau vopsite cu bronz, nu cu aur cum credea Mihai și străluceau la lumina lunii. Este o informație importantă, care dovedește existența unui mormânt, a unei personalități importante pentru familie – stolnicul Vasile Iurașcu.

       În timpul primului război mondial, mormintele familiei Eminovici au fost vandalizate, după cum îi povestește lui Augustin Z. N. Pop, moșul Dumitru Crețu din Ipotești:,,Aici a fost bolohan de marmur, lustruită, pe mormântul boierilor, cu ostrețe de hier pi margine. S-o distrus și piatra și închisoarea di la marjine cu războiul di la 77” (Augustin Z.N. Pop– Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu– Editura Academiei R.S.R, 1969, p.74). Este vorba de primul război mondial și nu cel din 1877, când Gh. Eminovici era în viață. În 1909 mormintele erau intacte, fără distrugeri, cu ostrețe din fier, așa cum se vede din fotografia lui J. Bielig.  Din aceste informații se deduce că aceste cruci de pe morminte erau făcute din marmură și au fost distruse în timpul războiului. Mai mult ca sigur ele conțineau inscripțiile tuturor morților familiei Eminovici și mormintele au fost amenajate de Harieta și Aglaia, cu sprijinul lui Ion Frank, cel pe care îl botezase la ortodoxie Gh. Eminovici. Este posibil ca, însuși Gh. Eminovici să fi construit aceste cruci de marmură după moartea soției sale Raluca, intuind că după moartea lui nu va avea cine să se ocupe de morminte și să le îngrijească.
        În anul 1939, odată cu terminarea bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, numită de localnici ,,Biserica Eminescu”, s-au reamenajat şi mormintele Eminovicilor, aşa cum susţine medicul Valeriu Târziu și cum se vede din fotografie, în cartea ,,Ipoteşti, monografie”:,,Spre partea altarului găsim două morminte frumos împrejmuite, cu grilaj de fier. Mormântul cel mai mic are o singură cruce, iar cel mai mare are două cruci, amândouă încadrate de grilajul mormântului. Pe ele nu găsim nici o însemnare.
      Cine sunt înmormântaţi acolo? Grilajul şi cele două morminte nu vorbesc nimic asupra decedaţilor. Izvoare scrise- în cărţile bisericeşti sau alte acte- nu sunt. După spusele preotului paroh Scobai P. din Cucorăni- care a fost până în anul 1938 şi paroh al Ipoteştilor, sub aceste cruci- s’ar găsi înmormântaţi- părinţii lui M. Eminescu (în cel mai mic) şi doi fraţi ai poetului (în cel mai mare).
     Ce soartă, ca geniul nostru care toată viaţa a fost printre străini, nici după moarte să nu fie alăturea de fraţii şi părinţii lui!”.
     Observăm că, în anul 1939, nu se cunoştea exact cine sunt îngropaţi aici şi, mai mult, erau confundate mormintele părinţilor cu cel al celor doi fraţi. Chiar preotul ce a slujit mulţi ani la biserică nu ştia situaţia exactă a celor două morminte. Trecuseră 55 de ani de la ultimul decedat, Niculae Eminovici, și uitarea s-a așternut peste mormintele Eminovicilor.
      Afirmația lui Mihai Eminescu, din manuscrisul 2255, vine să întărească faptul că stolnicul Vasile Iurașcu își are mormântul la Ipotești, așa cum era și normal, locuind până la moarte la fiica lui de bătrânețe, Raluca, și nu la Agafton, cum susțin, fără probe, o serie de cercetători ai vieții și activității poetului.

     Astăzi cele două morminte – Raluca şi Gh. Eminovici, Iorgu şi Niculae – sunt amenajate cu grilaj de fier forjat, fixate în bordură de beton, existent și în 1939, şi două cruci de fier cu cele două medalioane ale părinţilor poetului şi unul cu o cruce şi un medalion cu cele două fotografii ale lui Iorgu şi Niculae. Nu se aminteşte nimic de primii trei morţi; Maria, Vasile şi stolnicul V. Iuraşcu, cel ce l-a botezat pe Mihai Eminescu. De fapt, în cele două morminte s-au înhumat, de-a lungul timpului, un număr de şapte persoane.
     Deoarece mormântul lui Mihai Eminescu este la cimitirul Bellu din Bucureşti, ar trebui adus la Ipoteşti, lângă mormintele părinţilor, troiţa de la biserica din Cucorăni, construită în memoria poetului şi piatra funerară a Parachivei Iuraşcu de la Băneşti. De asemenea ar fi necesar ca să se menţioneze şi moartea celor doi copii al Eminoviceştilor, precum şi a stolnicului Vasile Iuraşcu.

Nicolae Iosub, Botoșani

•       Bibliografie:
  1.I.D. Marin- Eminescu la Ipotești, Editura Junimea, Iași, 1979
• 2.Pavel Țugui- Eminescu- Creangă. Documente biografice inedite, Editura Vestala București, 1996
• 3.Ion Roșu- Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu, Editura Cartea Românească, București, 1989
• 4.Augustin Z.N.Pop- Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu– Ed. Academiei R.P.R.-1962
• 5.George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Ed. Junimea, Iaşi, 1977
• 6.Gheorghe Ungureanu- Eminescu în documente de familie– Ed. Minerva Bucureşti, 1977

• Documentar foto:
  Mormintele fam. Eminovici în 1909
  Mormintele refăcute în 1939
  Mormintele familiei Eminovici, astăzi