Cartea O uluitoare călătorie pe spirala timpului, apărută la editura PRINTHAUS Iași, în septembrie 2024, este atrăgătoare chiar de la prima vedere, prin impunătorul tartaj, cartonat cu o grafică sugestivă în policromie. Și, fără a o deschide, descifrăm conținutul ei, lecturând de pe coperta a patra un dialog misterios: ,,Câteva clipe Ewe rămase țeapănă, cu capul lungit pe nisipul fierbinte. Părea că meditează la propunerea lui Adams. Apoi, fără să mai privească la partenerul ei de dialog, o porni agale înspre miazănoapte, lăsând în nisipul de pe malul fluviului cel mare o dâră continuă, punctată din loc în loc de lăbuțele ei ciudate. Soarele fierbinte începea să se prăvale spre asfințit. Adams văzând-o pe Ewe că se îndepărtase deja cu vreo douăzeci de pași, îi strigă: /- Acum sfârșește ziua, Hai să pornim mâine dimineață./- Văd că n-ai înțeles nimic… îi aruncă Ewe răspunsul peste… carapace./ – Nu există sfârșit și început, înțelegi?”/
Dumitru Monacu este un talentat epigramist, autor de proză umoristică și publicist, născut în comuna Fântâna Mare, județul Suceava, dar consacrat în Botoșani, unde s-a afirmat cu o bogată activitate literară și publicistică. Debutul său în epigramă a avut loc în ziarul Clopotul din Botoșani în 1984.
Scriitor versat, explorând diverse genuri și stiluri de-a lungul carierei sale, scrierile sale sunt variate, de la schițe vesele și romane, până la catrene umoristice și pamflete, evidențiind dexteritatea sa în a surprinde și comenta aspectele vieții cotidiene și sociale. „Culegere de… soluţii” (2011), „Uliţa Arinilor” (2013 și 2021), „Colţul de râs” (2014), „Mai rar aşa ceva” (2016), „Marţea neagră” (2017), „Cronica părinţilor orfani” (2020) și „De dor şi de umor” (2022) sunt doar câteva dintre lucrările sale care demonstrează această versatilitate.
Dumitru Monacu nu se limitează doar la umor și satiră, ci explorează și teme mai profunde, oferind cititorilor o perspectivă amplă asupra vieții și evoluției umane. „O uluitoare călătorie pe spirala timpului” este un exemplu perfect de astfel de explorare. Scrisă cu uneltele basmului și fabulei, dar și într-un ton șugubăț, în această carte găsim povestiri alegorice cu un cuprins filozofic, religios și moral, despre devenirea și evoluția vieții pământești, mereu supravegheată de o entitate misterioasă numită Vocea.
Acest volum se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și adulților, oferind o lectură plină de aventură și învățăminte, autorul reușind să îmbine istoria, geografia, religia și morala într-o ecuație complexă a existenței omenirii, fără a exclude elementul de aventură.
Stilul său este tonic, alert și vesel, captând atenția cititorilor de toate vârstele. Deși aparent ușor și ludic, scriitura sa este profundă și provocatoare, îndemnând la meditații adânci asupra tainei, scopului și devenirii lumii. Cartea sa este, așadar, o invitație la reflecție pentru cititorii de toate vârstele, care sunt preocupați de marile întrebări ale existenței.
Dumitru Monacu, cu neobosita sa energie creatoare, continuă să surprindă și să încânte cititorii, oferindu-le atât momente comice, cât și prilejuri de reflecție profundă asupra vieții și a lumii în care trăim.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania