IOAN  VASIU: – Prietene Victor Teișanu, am debutat  amândoi  în aceeași  perioadă, numele  noastre  intersectându-se  pentru  prima dată  în  suplimentul literar- artistic PRELUDIU al Scânteii Tineretului, prin anii 1960/1975. Ce amintiri mai păstrezi de atunci ?

VICTOR  TEIȘANU: – Îmi amintesc că exista o efervescență printre condeiele tinere, mult diferită de ce se întâmplă azi. Atmosfera părea animată de un fel de romantism, unul de bună calitate, provocat  poate și de constrângerile unui regim politic aberant. Competitorii  literari nu se canibalizau între ei. Ba chiar se stabileau legături durabile, fără teama intrigilor și lucrăturilor subterane, izvorâte din bizare ambiții hegemonice. Mai țin minte că Preludiu, suplimentul literar din 18 februarie 1967 al unui ziar central, mă premiase în cadrul unui concurs național pentru elevi. Drept  urmare, vara, când încă nu împlinisem 17 ani, am fost invitat în Tabăra de creație literară, la Bușteni, destinată elevilor, prima de acest  fel. Veniseră talentele școlărești din toată România, toți sub bagheta unui distins mentor al momentului, profesorul Tudor Opriș. Printre participanți am cunoscut-o atunci și pe Doina Uricariu, viitoarea importantă poetă și autentic simbol cultural. Acolo, la Bușteni, am primit în final Premiul  I pentru poezie. Fapt consemnat și într-o antologie, Excelsior, editată cu acest prilej și cuprinzând textele celor  remarcați  în zilele de tabără. O consecință benefică : Ion Horea, care vizitase tabăra, îmi publica în aceeași vară câteva poeme în Gazeta literară. Mai mult, legat  tot de poezia talentelor din școli, în 1969 apărea la Editura Tineretului  volumul  antologic Tineri  poeți, în prefața căruia Eugen Simion mă menționa printre cei cu șanse într-un viitor literar. Dar viitorul meu literar s-a construit greu și doar  parțial, din cauza firii mele eminamente sceptice și lipsită din naștere de spirit ofensiv, atât  de necesar inclusiv pe tărâmul artei.

I.V.: – În  care  reviste  literare ai  publicat  de-a  lungul  anilor ?  

V.T.: –  La începuturile mele literare contactarea unei redacții, dacă erai necunoscut, presupunea insistență și chiar aranjamente de culise. Am fost  și  am rămas lipsit de vocație în acest  sens. Așa că am publicat sporadic și nesemnificativ în Iașul literar, Cronica, România literară, Argeș, Ateneu, Luceafărul. Iar după 1989 mi s-a părut că relevanță, cât de cât, pot avea doar cărțile, și aproape deloc niște colaborări  la reviste care astăzi, din păcate, sunt  ca și ignorate de publicul nostru. Prezența mea în reviste este deci  iarăși  intermitentă, mai mult cu comentarii critice și cu precădere la Hyperion-ul din Botoșani.

 I.V.: – Când  și  la  ce editură  ai  debutat ?  Câte  volume  ai publicat  până  acum ?

V.T.: – Cum am spus deja, editorial debutasem în antologia Tineri poeți, la Editura Tineretului, în 1969, dar respectivul volum a contat prea puțin și nu am informații despre posibile ecouri în revistele vremii. Mai multe comentarii a suscitat al doilea „debut” editorial, în antologia Intonații din 1989, scoasă de editura ieșeană „Junimea” și băgată în seamă, din câte știu, de Laurențiu Ulici, Vlad Sorianu sau botoșăneanca Maria Baciu. Textele mele făceau parte dintr-un volum care nu s-a mai tipărit la editura din Iași, deși directorul Andi Andrieș îi acordase premiul instituției  sale care însemna tocmai  publicarea cărții cu pricina. Și în fine, al treilea „debut” editorial, cel care, să spunem, contează, cu volumul Viața într-o frunză, s-a produs în 1994, la editura „Timpul”, condusă de poetul Cassian Maria Spiridon. Am publicat 9 volume de versuri, din care ultimul, Timpul dintre cuvinte din 2015 este de fapt  o antologie de autor. În prezent, ca poet, am luat o pauză, pentru că așa simt și nu țin să scriu poezie cu orice preț. Dar, cum se știe, când un poet  se oprește din drum, el devine de cele mai multe ori critic literar. Am scos deja 3 cărți de critică și istorie literară : Poeți  botoșăneni de azi (2014), Cărți și autori (2017) și Viața pe rafturi (2021).

I.V.: – Din care generație de scriitori(poeți) crezi  că  faci  parte ?

V.T.: –  Discuția pe tema generațiilor literare e complicată și niciodată cu soluții sigure și acceptate de toată lumea, inclusiv de cei înregimentați într-un fel sau altul. Dacă mi-aș căuta afinitățile, probabil  țin de generația 70, de după Nichita Stănescu. O generație mișcându-se  sub semnul  neomodernismului. Dar  faptele de pe teren, adică  textele poetice  propriu-zise, constituie un amestec de influențe, încât  până  la urmă  granițele  devin arbitrare.

    I.V.: – Amintește, te rog, pe criticii literari care au făcut  referire la creațiile  tale  literare. 

V.T.: – Despre mine s-a scris cu totul întâmplător. Nici una din cărțile mele n-a prea zăcut pe masa vreunui critic, așteptând să fie miluită. Pentru simplul motiv că nu le-am trimis. De aceea mă pot declara mulțumit că, din întâmplare, au citit din poezia mea Alex Ștefănescu, Laurențiu Ulici, Vlad Sorianu, Ioan Holban, Emanuela Ilie, Al. Dobrescu, Dan-Silviu Boerescu sau George Bădărău, formulând  în final aprecieri favorabile. N-am scris pentru critici, ci mai mult pentru mine, spre a mă cunoaște și recunoaște printre ceilalți. Poezia poate fi un bun și eficient seismograf al  stărilor  noastre  interioare. Să nu uităm că încă anticii, prin Socrate, ne îndemnau la autocunoaștere. În ce mă privește, m-am bucurat  mai  mult  de interesul  confraților  întru  poezie, (printre ei, și tu, prietene Ioan Vasiu), care m-au copleșit cu  judecăți  măgulitoare : Nicolae Dabija, Horațiu Ioan Lașcu, Liviu Antonesei, Cassian Maria Spiridon, Lucia Olaru Nenati,  Valeriu Stancu, Th. Damian, Gellu Dorian, Florentina Toniță, Lucian Alecsa, Dumitru Țiganiuc, Petruț  Pârvescu, Mircea Petean.

    I.V.: – Care  sunt  cele  mai  importante  premii  literare  pe  care  le-ai  primit ?

V.T. : –  Am fost de multe ori, în tinerețe, premiat la competiții  literare regionale. Nu încerc să le enumăr  pentru că nu cred că ar mai interesa pe cineva. Să menționez  însă Premiul de excelență pentru întreaga activitate literară conferit de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, în septembrie 2015, și de la Chișinău, Diploma de Laureat  al săptămânalului „Literatura și Arta – 2018, pentru Critică literară. În rest, iată poziția mea cu privire la premii literare și recunoștința posterității : „Trezit din somnul de veci / după mai multe secole, poetul / constată ignorarea  sa  deplină / în mai toate mediile culturale // scârbit  de academie / de școli și de librării, el coborî / atunci  în viața de toate zilele / ca să caute urmele artei sale // și inima îi veni la loc / pentru că aici  râurile și pomii / diminețile și mai ales înserările foloseau / la tot pasul  citate  din  opera  sa.”

    I.V.: –  Ai  lucrat   mulți  ani  ca  bibliotecar. În  ce  măsură  te-a  ajutat această  frumoasă  profesie,  ca  scriitor ?

V.T.: – Trebuie  să  recunosc  noblețea  meseriei  de  bibliotecar. Te copleșește  numai  și gândul  că  însuși  Eminescu  a  fost  câtva  timp în această profesie. În ce măsură  te ajută însă viața între cărți în cariera  de  scriitor ? Firește, mult  mai  mult  decât, să zicem, dacă  erai acar  într-o  gară  mare sau  contabil  în  administrație  ori  economie. Dar  nu  decisiv. Decisiv ești doar tu însuți, cu condiția să poți.

    I.V.: – Ce proiecte ai acum pe masa de lucru ?

V.T.: – Nici un fel de proiecte. Mi se pare că l-aș sfida pe Dumnezeu dacă  mi-aș  face  planuri. Nu mă consider  stăpân  nici  măcar  pe  ziua de  azi, nici  chiar  pe  clipa  care  urmează. Scriu, cât  mă  mai  simt valid, comentarii  critice  și  din  când  în  când  pagini  de  istorie  literară  pentru  revista  Hyperion  din  Botoșani. Poate, într-un viitor incert,  și  poezie. În  rest  doresc  tuturor  celor  care  mă  cunosc  sau nu  mă  cunosc, sănătate  și  iertare  de  păcate.  Amin !   

                                            Interviu  de  Ioan  Vasiu /UZPR