Conferință despre utilizarea social media în educaţie şi în cercetarea ştiinţifică
(Știre de presă, educație)
Un grup de profesori universitari din Bacău, Arad, Timişoara şi Iaşi organizează în perioada 7 – 9 iunie 2013, în Bacău, o conferinţă internaţională dedicată utilizării social media în domeniul cercetării şi învăţământului superior. Conferinţa se adresează cercetătorilor şi profesorilor interesaţi de domenii precum social media, e-learning, programare în Web 2.0, ştiinţele educaţiei, IT&C. Evenimentul, cu un acronim sugestiv, SMART (Social Media in Academia: Research and Teaching), va beneficia de o selecţie riguroasă a lucrărilor care vor fi prezentate, selecţie realizată de un comitet ştiinţific format din universitari din România, Israel, Canada, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Spania, Australia şi Turcia. Conferinţa va răspunde atât aşteptărilor acelor persoane care doresc să folosească social media în scopuri de învăţare personală, dar şi profesorilor de liceu, inspectorilor şcolari sau profesioniştilor din agenţiile guvernamentale active în domeniul educaţiei. De exemplu, organizatorii vor discuta despre cum pot fi utilizate efiient în activitatea didactică instrumentele web 2.0, precum reţelele sociale (Facebook, Google+, Twitter), sau Youtube, Flickr, Picasa, sau cum să folosească un blog în scopuri educaţionale.
Printre keynote speakers vor fi universitari din Tel Aviv (Israel), Timişoara (România), Dublin (Irlanda), Heidelberg (Germania) iar cele două mese rotunde vor fi coodonate de dr. Carmen Holotescu şi dr. Mihai Jalobeanu. Un workshop special este organizat de domnul profesor Sabin Corneliu Buraga, cunoscut autor de cărţi în domeniul tehnologiilor web.
Înscrierea la conferinţă cu lucrări se face până în ziua de 20 februarie 2013. Lucrările conferinţei vor fi publicate sub forma unui volum indexat ISI, la o editură internaţională recunoscută.
Printre prezentările în plen, menţionăm:
“Academic Education in Era of Digital Culture” – Professor Dr.Ilya Levin, Tel Aviv University “A new job or a new skill for Academia? How to be a Social Media Educational Archaeologist” – Professor Dr.Gabriela Grosseck, West University of Timisoara, Romania “Learning 2.0 – Pedagogy and Social Media: A critique of pedagogical models/ approaches deployed in the infusion of social media in higher education.” – Dr Charlotte Holland, Dublin City University, Ireland “Education beyond Facebook. Critical Reflections at the Current Status of ICT in Higher Education (I)” – Professor Dr.Sandra Hofhues, University of Education Heidelberg, Germany “Education beyond Facebook. Critical Reflections at the Current Status of ICT in Higher Education (II)” – Dr. Mandy Schiefner-Rohs, University of Duisburg-Essen, Germany “Web 2.0 tools for a better interaction between digital natives and educators” – Gabriela Oana Olaru, Yeditepe University Istanbul, Turkey
Informaţii suplimentare despre SMART 2013 puteţi găsi la adresa http://smart2013.edusoft.ro/.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania