Adrian Luță este profesor de pictură la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea). Pe lângă faptul că este cadru didactic, în timpul liber practică „Arta stradală”.
A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, specialitatea Teologie Artă Sacră. Și-a luat masteratul și doctoratul tot în București.
L-am întâlnit la Malaia pictând digul de beton care protejează zona de apele Lotrului în cazul ploilor torențiale.
După ce i-am admirat picturile, înșiruite pe acest „zid” într-o ordine logică, unde am descoperit trecutul acestei localități cu obiceiuri, tradiții și activitățile gospodărești, păstorit și exploatări forestiere, i-am solicitat domnului Adrian Luță să stăm puțin de vorbă despre activitatea dânsului în arta plastică.
Ne-am deplasat împreună la terasa domnului Ovidiu și, la o cafea, am început o conversație, zic eu, destul de interesantă.

ION NĂLBITORU: Domnule Adrian Luță, de unde aveți pasiunea pentru pictură?
ADRIAN LUȚĂ: În timpul liber mă ocup cu partea de artă stradală. Înclinația către artă am moștenit-o de la părinții mei. Tatăl meu a fost pictor de biserici și de multe ori mă lua cu el pe șantierul de pictură bisericească și acolo practic a început pasiunea mea către artă.
Am început cu pictura bisericească și treptat am evoluat către arta stradală.

ION NĂLBITORU: Care este motivul pentru care ați ales arta stradală?
ADRIAN LUȚĂ: Inițial am început cu pictura bisericească, dar pentru asta trebuia să respect un anumit canon, pentru că în pictura bisericească se lucrează după un anumit canon, și acest lucru pe mine mă limita. Adică nu mi se dădea libertatea să mă exprim în totalitate. Și astfel am ales arta stradală, pentru că aici practic nu există nici un canon, este libertatea artistului, libertatea pură de 100/% de a-și pune potențialul în valoare prin care să transmită mesajul pe care artistul îl dorește. Adică să-l înțeleagă și ce-l care privește tabloul. Am ales arta stradală pentru că  am dorit să fac un muzeu în aer liber pentru toți oamenii de rând, pentru tot publicul! Gândesc că toți doresc să vadă o astfel de pictură. Am decis că decât să expun într-o galerie de artă unde au acces un număr limitat de persoane, mai bine expun în aer liber pentru publicul larg, să poată vedea pictura mea toate categoriile sociale, de la cel mai sărac la cel mai bogat, de la cel mai complex la cel mai simplu om.
Am decis să abordez această pictură stradală pentru că îmi place ce realizez, îmi place să lucrez în aer liber, mereu sub privirile trecătorilor, al turiștilor, al curioșilor. În plus eu lucrez pe suprafețe foarte mari și astfel am posibilitatea să-mi pun în valoare ideile noi.
Pe mine pictura de șevalet sau pictura bisericească mă limita din punct de vedere al suprafeței și trebuia să respect și acel canon.

ION NĂLBITORU: De ce v-ați oprit asupra acestei opțiuni de pictură stradală într-o manieră mai realistă și de ce nu abstractă?
ADRIAN LUȚĂ: Este foarte simplu. Dacă aș fi făcut pictură abstractă nu tot publicul o înțelegea. Este o artă mai aparte care se adresează unui anumit public, unui public specific.
Arta mea este înțeleasă de toate categoriile sociale de oameni. Când cineva privește o pictură murală făcută de mine să înțeleagă că acolo este o casă, o stână, un colț din natură care aparține unei comunități, o clădire cu un trecut istoric, să înțeleagă mesajul, tematica, subiectul etc.

ION NĂLBITORU: De unde a plecat practic vocația pentru arta stradală? Care au fost primele începuturi ale dumneavoastră în acest domeniu?
ADRIAN LUȚĂ: Toată treaba asta cu arta stradală iată cum a apărut. Eu fiind profesor la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea întâmplarea a făcut ca domnul director să dorească să facă o pictură pe un perete. M-am oferit și am început lucrarea. Atunci am realizat că-mi place și nu am restricții. Acestea au fost începuturile pasiunii mele pentru arta stradală. Încet-încet am evoluat, am făcut și un doctorat tot în domeniul artelor plastice. Teza mea de doctorat a fost pe artă stradală de la origini până în prezent.

ION NĂLBITORU: Ați participat la vreun festival în țară sau străinătate pe acest domeniu?
ADRIAN LUȚĂ: Am participat la festivalul de artă stradală atât din România cât și din străinătate la Kosovo, la zidul Berlinului din Germania etc. Scopul a fost să mă dezvolt, să interacționez, să socializez cu artiștii stradali care au o tradiție mult mai mare decât am eu în acest domeniu. Și astfel am evoluat într-un ritm mult mai rapid decât dacă studiam pe cont propriu. Comunicarea și socializarea cu oamenii din domeniul meu din țară și străinătate m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt.
Am fost la foarte multe expoziții. În afară de artă stradală am participat la concursuri festivaluri unde trebuia să am un portofoliu, altfel nu te accepta. Am avut expoziții și în București dar și la Paris.
Am colaborat și cu alte galerii de artă private din alte țări unde trimiteam câte o lucrare de-a mea executată pentru expoziții colective.
Pot afirma că am o experiență de aproape zece ani în acest domeniu, dacă pun facultatea, masteratul, doctoratul, anii de practică. Am ajuns să pictez în mai multe orașe. Prima dată am pictat în Râmnicu Vâlcea, apoi m-am extins în orașele din județ: Bălcești, Olănești, Horezu, apoi și în alte orașe din țară printre care și Sibiu.

ION NĂLBITORU: Totuși, ce performanțe aveți? Există în palmaresul dumneavoastră vreo recunoaștere mondială?
ADRIAN LUȚĂ: Da, am intrat recent în Cartea Recordurilor. Cu un proiect de artă stradală. Este vorba despre prima, și cea mai mare, pictură pe plexiglas din lume, făcută în Râmnicu Vâlcea, și a fost omologată de Guinness  Book of Records . Aceste panouri se află  lângă Podul Vinerii Mari, spre apus, pe malul drept al râului Olănești. Are o lungime de peste 350 metri și este făcută din panouri care au 3 x 3 metri și fiecare panou surprinde viața și momentele Vâlcei de altădată. Am reprodus practic orașul de altădată, monumentele care au existat și care încă mai există. Am surprins și scene din viața cotidiană de aici, din perioada interbelică, personalități ale vremii, vestimentație, meserii. Pot spune că vâlcenilor le-a plăcut foarte mult această abordare.
Dar și acolo am primit multe indicații de la semenii  de breaslă, că de ce nu pictez abstract, de ce sunt foarte realist. Eu le-am explicat că m-am adaptat publicului ca să înțeleagă tot omul. Poate omul simplu nu are studii, nu înțelege ce este acolo. Nu toți sunt de specialitate. Eu am pictat și pictez pe înțelesul tuturor.

ION NĂLBITORU:  Am văzut picturile pe panourile de plexiglas și eu cred că reprezintă o readucere în memoria vâlcenilor a ceea ce a fost cândva Râmnicu, cu cetățeni eleganți, cu edificii, cu o arhitectură specifică acelor vremuri, cu străduțe pe care se plimbau trăsurile. În acea desfășurare de tablouri din viața Vâlcei este practic o parte din trecutul istoric, din perioada interbelică a orașului Râmnicu Vâlcea, ceea ce pe mine m-a impresionat. Și eu iubesc artele plastice, să le admir, dar în special pictura clasică și mai puțin cea abstractă. Mai nou mă impresionează și aceste muzee în aer liber, arta stradală care necesită mult efort, dar și satisfacții.
 ADRIAN LUȚĂ: Dacă dumneavoastră ați scrie, într-o revistă sau ziar, un articol la nivel înalt, academic, despre, să zicem, tradițiile din această localitate unde lucrez acum, la acest dig de 200 metri, prea puțini ar înțelege conținutul. Deci așa cum dumneavoastră scrieți articolele în revista „Valea Lotrului” care vă aparține, pe înțelesul cetățeanului de rând, tot așa și eu pictez aici scene din trecutul acestor plaiuri, cu păstorit, pescuit, plutirea buștenilor pe Lotru, bărbați și femei în costume populare tradiționale.

ION NĂLBITORU:  Dacă-mi permiteți voi face un mic comentariu,. După părerea mea, chiar dacă par conservator, adevăratul pictor este cel care „jonglează” cu jocul culorilor, al luminilor și umbrelor, care are o linie armonioasă a desenului, care are în suflet și talentul său și o parte din arta scriitoricească, ceva din muzicalitate, plăcutul, armonia, mesajul. Am citit despre marii pictori ai lumii, cei clasici, care atât în pictură cât și în sculptură, au fost buni ingineri, ca Leonardo da Vinci, sau anatomiști ca Michelangelo atât ca desenator, pictor cât și sculptor, pe care eu l-aș numi „un medic al picturii și sculpturii”. Partea cu „bun desenator” am observat-o și la dumneavoastră pe digul de la Malaia. După ce vă puneți ideile într-un anumit format și ordine, prin desen, veniți cu acele culori pline de armonie care exprimă multe lucruri despre istoria acestei localități. Este, după părerea mea, de o importanță covârșitoare esența pe care reușește s-o dea artistul tabloului respectiv, cu mesaje, stări sufletești, momente istorice din viața poporului român cu obiceiurile, tradițiile, etnografia și folclorul, cu ocupațiile localnicilor. Toată această diversitate de la o zonă la alta a țării însumează de fapt unicitatea acestui popor. Prin artă, indiferent că ne referim la pictură, sculptură, literatură sau muzică, toate acestea constituie, cred eu, o psihoterapie pentru ființa umană, o evadare din acest mediu tumultos al unei societăți moderne, dar controversată și scindată.
ADRIAN LUȚĂ Aveți dreptate. Asta a fost și una din cauzele care m-au determinat să nu aleg calea să pictez în biserici, după un anumit canon, să am o limitare și să nu-mi pot exprima sentimentele, partea bună a sufletului uman. Sfinții trebuie să pară vii, să le simți surâsul și căldura.
Eu când încep să pictez îmi creez un ambient să ascult un anumit gen de muzică care îmi provoacă o anume stare  și mă ajută să pictez.
De exemplu acele scene pictate la Malaia le-am trăit pentru că am avut o mică experiență în viață când am fost copil. L-am însoțit pe bunicul meu la fân, la oi, am trecut prin acele faze pe care acum le transform în imagini pe digul de la Malaia. Am cunoscut aici legende, povești și povestiri cărora le dau viață pe acest dig, reamintind localnicilor de istoria acestei zone, cu obiceiurile și tradițiile părinților, bunicilor și străbunicilor.
Am copilărit cu așa ceva și acest lucru îmi dă inspirație, fiindcă ea vine din realitate..

ION NĂLBITORU:  Prin ce împrejurări ați ajuns aici, pe mirifica Valea Lotrului plină de obiceiuri, tradiții, etnografie și folclor, cu numeroase legende despre haiduci, dar și cu localnici harnici care încă își mai păstrează datinile strămoșești?
ADRIAN LUȚĂ: Prima dată m-a abordat domnul Ovidiu, care este consilier local la Primăria Malaia și are și această pensiune. Inițial acest dig era văruit în lavabil, dar în 2-3 ani se degrada. Atunci domnul Ovidiu, văzând lucrările mele stradale, a venit cu ideea  să facă altceva pe acest dig care să transmită spiritul acestei comunități. Dânsul este un om de nota 10 fiindcă mi-a asigurat transportul, masa și cazarea. La fel de mult am fost sprijinit și de domnul primar Gheorghe Dinculescu, punându-mi la dispoziție materialele necesare. Practic dânșii mi-au pus la dispoziție tot ceea ce aveam nevoie pentru a realiza această lucrare.
Mai întâi am stabilit împreună tema și logica acestor picturi ce se succed, să aibă o cursivitate, o tranziție. Am căutat să surprind în aceste tablouri cam tot ce are comuna Malaia de oferit localnicului și turistului, de la tradițiile populare la muncile agricole, la păstorit, exploatarea forestieră, plutăritul buștenilor pe râul Lotru.
Dacă l-a început mi s-a părut că acest zid este prea mare, cu cât avansez cu pictura cu atât mi se pare că este prea mic și-mi va mai trebui încă unul să-mi pot exprima în întregime ideile despre acest ținut. Dar cu cât pictez, cu atât ideile năvălesc în mintea mea părând fără de sfârșit. Dar până la urmă o voi finaliza!

ION NĂLBITORU: Și acum am să vă fac o surpriză! Am aflat, din anumite surse, că doriți să faceți o pictură de proporții, să realizați „Primul baraj pictat din lume”! Este adevărat? Și dacă da, cui aparține ideea cu pictarea barajului în arc din beton armat de la Brădișor?
ADRIAN LUȚĂ: Această idee mi-a venit și mie și lui Ovidiu cam în același timp. Eu am avut o discuție cu dânsul că intenționez să pictez barajul de la Vidraru, iar dânsul mi-a zis că ar fi o soluție pictarea barajului de la Brădișor, care aparține tot de Malaia.
De ce am ales să pictez Brădișorul? Pentru că este un baraj ce oferă foarte multe oportunități, odată că are terasamente care pe mine mă ajută foarte mult și nu mai am nevoie de schelă.
Așa că voi sta pe un terasament, puțin suspendat cu hamul, și încep să lucrez. Acesta va fi PRIMUL BARAJ PICTAT ÎN TOTALITATE DIN LUME! Va fi un RECORD MONDIAL. Problema este că nu pot să pictez chiar liber, ce doresc eu. Trebuie să pictez fix ce este făcut de cei de la hidroelectrica, pentru că va trebui să am un accept de la ei și să abordez o tematică a lor, a hidroenergeticienilor. Aș putea de exemplu să reprezint etapele din această execuție a barajului. Dar eu doresc să fac tot ceva specific, să adaptat tablourile zonei din Malaia. Această lucrare o voi lua ca pe o provocare și voi avea grijă să fac anumite adaptări specifice acestei minunate zone, să fac o simbioză între cei de la hidroelectrica și Malaia. O să fac ceva legat de lucrările făcute de ei, iar în spate peisajul mălăian, de exemplu, Cascada Scoruș, considerată cea mai înaltă din țară!. Voi face ca toate imaginile să nu fie rupte de realitate, ci să fie o legătură între ele. Adică lucrările hidroenergetice să fie încadrate într-un peisaj, să nu pară doar o simplă poză. Eu mă bazez pe aceste criterii să fie o integrare plăcută în spațiu, să aibă subiect, tematică educativă și nu doar estetică.

ION NĂLBITORU: Sunteți mulțumit că ați mers pe artă stradală și nu pe artă abstractă? Nu sunteți criticat pentru această opțiune?
ADRIAN LUȚĂ: Eu le-am dat o „palmă peste față” criticilor și le-am demonstrat că eu nu fac doar artă stradală, ci pot picta și abstract. Am realizat câteva lucrări abstracte care le-a plăcut mult. Ei au crezut că eu merg numai pe un anumit stil și nu mă pot adapta. Sunt un artist în continuă dezvoltare și să mă adaptez la toate ariile artei plastice, poate mai târziu voi face o simbioză între ele. Îmi place să abordez toate genurile acestei arte și în cazul în care vine un critic plastic să-i demonstrez că pot face orice. 

ION NĂLBITORU: Sunteți polivalent în pictură! Mă întreb dacă toți acei artiști plastici care abordează doar pictura abstractă pot realiza un chip frumos, cu trăsături fine, un chip surâzător, dar în același timp să-i poți citi pe față și partea psihică a personalității sale. Sau și mai simplu, să picteze o floare  pe care dacă o privești să ți se pară reală și să-i simți parcă mirosul.
ADRIAN LUȚĂ: Așa este, un pictor adevărat trebuie să satisfacă toate cerințele publicului, de la omul simplu până la cel mai complex. Un adevărat pictor trebuie să fie bun în toate domeniile artei plastice.

ION NĂLBITORU: Sunt critici de artă, nu-i contest, în domeniul scrisului, picturii, sculpturii sau muzicii care n-au scris o poveste, n-au pictat o floare, n-au sculptat un chip sau n-au cântat sau compus o melodie.
De fapt toți artiștii când compun, în orice domeniu al artelor, niciodată n-o fac pentru critici, pentru a da bine în fața criticului de artă, ci pentru ca romanul să fie citit și de cel mai simplu cititor, pictura și sculptura să fie înțeleasă de publicul larg, și, de ce nu și muzica. Într-adevăr, muzica clasică are o anume eleganță, dar o înțeleg și cei care n-au multă cultură muzicală pentru că place la ureche.
ADRIAN LUȚĂ: Părerea mea este că arta trebuie să-i aproprie pe oameni, să-i facă mai uniți. Din păcate fiecare încearcă să meargă pe drumul său, de unul singur. În arta modernă nu mai există nostalgia de altădată. Am văzut în București artă stradală frumoasă, ca estetic, dar din care lipsește frumusețea sufletească care să lege creația de om. Acum se lucrează mai mult cu videoproiectorul, pentru că vor artă perfecționistă. Deci nu se mai transmite prin mâna omului comanda creierului în a trasa un contur al figurilor respective. Mâna face conturul mecanic, după videoproiector, în timp ce mintea umblă hai-hui.
Arta este un instrument prin care Dumnezeu lucrează sincer. Și vă spun sincer că am avut de multe ori câte o tranșă când pictam și mâna mea parcă era ghidată de altcineva. Din documentările mele nu sunt singurul, mulți artiști au simțit acest lucru.

ION NĂLBITORU: Domnule Adrian Luță, vă mulțumesc pentru amabilitatea pe care ați avut-o să-mi acordați acest interviu! Așteptăm cu nerăbdare să vedem pictat primul baraj din lume, la Brădișor, aflat în Țara Loviștei, pe Valea Lotrului. Vă doresc mult succes!

Ion Nălbitoru – membru LSR și UZPR