Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Radu Alexandru Miclescu, Mihai Ghyka; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Radu Alexandru Miclescu, ultimul descendent al vechiului neam de boieri moldoveni cu acest nume, atestat documentar încă din anul 1436, s-a născut la 25 iunie 1935, la București, ca unic fiu al ofițerului de aviație Gheorghe Miclescu și al Magdei Miclescu, fostă Tzaicu. Printre înaintașii săi, s-au numărat înalți dregători, mitropoliți, oameni politici de seamă, juriști, ofițeri și mari proprietari. A copilărit în conacul familiei, din Călineștii Botoșanilor, până la vârsta de aproape 14 ani, când a fost nevoit să fugă noaptea, călare, în Capitală, pentru a nu fi prins de comuniști. La 17 ani, licean fiind, a fost arestat la București, anchetat circa trei luni și aruncat în închisoare pentru aproape patru ani. În timpul detenției, mama sa, arestată și ea, a fost amenințată că ori colaborează cu regimul, ori își va pierde copilul; sub presiunea acestei constrângeri, ea s-a sinucis. După ce a fost eliberat, a terminat liceul și a luat bacalaureatul, dar i s-a interzis să urmeze studii superioare. La 22 de ani, s-a căsătorit cu Maria Ioana (Miona) Miclescu (născută Flondor), descendentă din Iancu de Flondor, un mare boier și patriot bucovinean, care a avut o contribuție decisivă la unirea Bucovinei cu România. La 38 de ani, a reușit să emigreze, împreună cu soția, în Germania, la Frankfurt, unde a trăit 27 de ani. Acolo, și-a deschis cel mai renumit magazin de antichități din oraș, ducându-și mai departe pasiunea de a restaura mobilier. A fost recunoscut ca unul dintre cei mai mari experți europeni în domeniu. A revenit în țară în anul 1990, în locurile natale, și și-a revendicat bunul său de drept, conacul de la Călinești. După multe amânări și tertipuri judiciare, l-a obținut și l-a restaurat după planurile inițiale, decorându-l cu obiecte de artă, mobilier și portrete ale membrilor familiei aduse din magazinul său, pentru că, în momentul în care și-a părăsit căminul, comuniștii au prădat totul. La conac, a avut zece angajați, cu care s-a comportat așa cum a fost învățat de mama sa, cu interdicția de a-i tutui. A dus mai departe grija pentru comunitatea din care a făcut parte, construind o școală de restaurare a mobilierului, în care a angajat săteni. Nu și-a uitat rădăcinile și vorbea oricui, cu drag, de istoria familiei. Ca orice boier, și-a păstrat bunele deprinderi; împreună cu soția sa, lua masa în fiecare zi la aceeași oră, cu lumânări, tacâmuri de argint, eleganță și maniere alese. De altfel, sătenii au numai cuvinte extraordinare despre el, care, ca și ascendenții săi, le-a fost ca un tată. A murit la 25 septembrie 2019, la Călinești, fiind înmormântat în cimitirul familiei din curtea conacului, alături de soția sa, decedată la 17 mai 2021 în aceeași localitate. Neavând urmași, după 11 generații care s-au întins de-a lungul a aproape șase veacuri, această glorioasă ramură a neamului Micleștilor s-a stins.

În ziua decesului lui Radu Miclescu, am realizat șase interviuri telefonice cu descendenți ai unor familii nobiliare, care l-au cunoscut și prețuit; al patrulea dintre aceștia a fost Mihai Ghyka, aflat la Călinești.

• – Bună ziua, domnule Mihai Ghyka!
• – Bună ziua și dumneavoastră!
• – Din ce familie vă trageți?
• – Fac parte din familia Ghyka, înrudită, de mai multe ori, cu Micleștii și cu alte familii boierești. Descind din ramura moldavă a Ghiculeștilor, mai precis din ultimul domnitor al Moldovei dinainte de Unirea Principatelor [Române], Grigore Ghica al V-lea [Grigore Alexandru Ghica].
• – Când l-ați văzut ultima oară pe Radu Miclescu? 
• – În noaptea trecută, când am avut privilegiul să-i fiu alături în ultimele clipe ale vieții lui, petrecute în conacul său de la Călinești.
• – Cum a plecat?
• – Și dispariția lui a fost la fel ca viața pe care a trăit-o și așa cum l-am cunoscut: o lecție de cum trăiește un boier la conacul său și cum părăsește această lume. A fost dârz în fața suferinței și a plecat demn, fără să se plângă nicio clipă, lăsându-ne o imagine pe care nu o voi putea uita niciodată.
• – De câți ani v-a legat prietenia?
• – De 11 ani, de când am venit pentru prima oară la Călinești. Dar, înainte de a-l cunoaște, am auzit în familie și de la cei apropiați poveștile formidabile despre el și despre opera lui de o viață de la conacul său, unde fiecare detaliu a fost gândit într-o estetică perfectă; de exemplu, toate obiectele reconstituie atmosfera din anii copilăriei lui, clanțele de la uși fiind comandate și executate după modelul celor de la Palatul Brukenthal din Sibiu. Am fost încântat să descopăr minunea pe care a realizat-o la Călinești și, în egală măsură, pe Radu și pe Miona [soția acestuia].
• – Ce diferențe ați reținut din fotografiile celor trei epoci ale conacului: din perioada antebelică, din timpul comunismului și, evident, de astăzi?
• – Diferențele sunt cele dintre vremurile pe care le-a trăit, pe rând, această națiune: anii de înflorire, de speranță și de Românie firesc europeană de dinainte de război, cei de întuneric, suferință și distrugere a tot ceea ce a însemnat trecut, intelectualitate și gândire liberă care au urmat după aceea și cei de eforturi și căutări pentru a-și redescoperi drumul pierdut. În acești ultimi ani, Radu a știut să reînnoade firul rupt cu brutalitate al unei vieți normale, într-o vreme în care mulți dintre noi au bâjbâit și încă mai orbecăie în efortul de a-și regăsi identitatea.
• – Ce a mai rămas din aristocrația de altădată și ce șanse de regenerare mai are?
• – La inaugurarea conacului, Radu a spus, aproape profetic: „Această serbare are şi semnificaţia unui adio pe care boierimea şi-l ia de la România”; el a rostit acel discurs cu viziunea din acel moment, dar, fiind un caracter foarte determinat, a construit în jurul lui un grup care să ducă mai departe valorile boierimii române. Marele lui merit constă, la fel de mult, în ceea ce a reclădit la Călinești, precum și în capacitatea de a aduna la conacul său oameni din generații distincte și de vârste foarte diferite, pentru a continua esența acelei alocuțiuni. Faptul că ne regăseam aici de două sau de trei ori pe an, trăind în acest ambient așa cum se trăia acum 100 de ani, ne-a dat un țel: acela de a duce exemplul său mai departe.
• – Dincolo de eticheta și de alura sa de aristocrat, ce se mai putea desluși în personalitatea lui?
• – În afara faptului că era boier până în vârful unghiilor, a dezvoltat o relație excepțională cu comunitatea locală, a ajutat, cu modestie, discreție și generozitate, atât biserici, cât și la publicarea cărților multor oameni de cultură din toată țara. A avut șansa de a avea alături o soție extraordinară, cu care a trăit o splendidă poveste de dragoste, și, împreună, să fie un model de căsnicie longevivă, care a durat aproape 62 de ani. A dus o viață de roman; faptul că s-a întors la căminul părintesc și a murit, azi-noapte, în camera în care și-a petrecut copilăria, după ce fugise de la Călinești noaptea, călare, la nici 14 ani, prigonit de comuniști, fiind deținut politic și, apoi, exilat 27 de ani, e o poveste formidabilă.
• – Care este principala moștenire pe care a lăsat-o?
• – Fără îndoială, e ceea ce ne lipsește cel mai mult: un model pentru noi toți.
• – Vă mulțumesc pentru gestul de a-i fi alături și în posteritate.
• – Și eu vă mulțumesc pentru prilejul acestei emoționante evocări.
• Florin Bălănescu