Autor: © Ionuț ȚENE
Foto: Ionuț Țene; © Ionuț Țene (Arhiva personală), Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Agata ® 1994 – 2024 ; Format Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Vladimir Ilici Lenin, liderul partidului bolșevic, declanșatorul revoluției din octombrie 1917 și fondatorul URSS a fost circa doi ani de zile refugiat și ”chiriaș” în mijlocul valahilor gorali din Munții Carpații Păduroși, între anii 1912 și 1914. Lenin, care era revoluționar de profesie, era urmărit de poliția și Ohrana țaristă pentru că dorea desființarea imperiului rus și instaurarea comunismului. Lenin, care era după tată ciuvaș (turc)-tătar, iar după mamă dintr-o familie de mic-burghezi germano-evrei, îi desconsidera pe ruși, pentru că erau reacționari, ”indolenți” și religioși și incapabili să facă revoluția. El era convins că doar cu minoritățile din imperiu și activiștii de stânga străini va instaura revoluția bolșevică în Rusia. Toată viața Lenin a fost un întreținut de sponsori capitaliști internaționali și a trăit și pe banii comitetului central al Partidului bolșevic din exil. Nici în Rusia, nici în străinătate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toată perioada exilului el nu a muncit nici măcar o singură zi; a călătorit foarte mult (Berna, Paris, Bruxelles, Zürich, Londra, Stockholm, Berlin, insula Capri, etc), a locuit la hoteluri sau în case închiriate în stațiuni de odihnă. O perioadă de timp a trăit un ”ménage à trois” împreună cu soția sa Nadejda Krupskaia și cu amanta revoluționară Inessa Armand. Traiul bun și lipsa muncii fizice l-a făcut pe Lenin să fie un personaj comod de factură mic-burgheză, care avea puseuri megalomanice de înfăptuire a revoluției socialiste mondiale, bineînțeles finanțată de sponsori capitaliști discreți din străinătate. În anii 1912-1914 preferă să fie aproape de granița Rusiei țariste pentru a ține legătura prin curieri clandestini cu membri partidului bolșevic rămași în Rusia. După conferinţa de la Praga a bolşevicilor, care a avut loc în ianuarie 1912, Lenin s-a hotărât să plece de la Paris în Galiţia roșie, în oraşul Cracovia, situat la o distanţă de o oră şi jumătate de drum de graniţa rusă. Voia să fie mai aproape de Rusia, de ziarul bolșevicilor «Pravda», corespondența trebuia să meargă mai repede, trebuiau să ajungă mai repede instrucţiunile lui la organizaţiile de partid. Sigur apropierea de graniță îi facilita primirea de pachete și bani de la mama și surorile sale rămase în Rusia. În 1913, Lenin se afla la Cracovia, un teritoriu al imperiului habsburgic devenit la 1867 ”dualist austro-ungar”, un imperiu care tolera activiștii bolșevici din două motive: influența socialiștilor și social-democraților austrieci pe lângă coroana austriacă, dar și pentru că revoluționarii ruși erau folosiți de securitatea imperiului habsburgic ca factori politici dizolvanți, de a lovi în imperiul rus și în familia țarilor familiei Romanov, dușmanii de moarte ai Vienei. Lenin acționa contra imperiului rus în acei ani și făcea propagandă pentru dezlipirea Ucrainei de Rusia. În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, a fost reţinut totuși de poliția austriacă ca cetățean al unei puteri inamice. Dar cum era singurul lider socialist din Europa, care pleda pentru înfrângerea propriei sale ţări, Lenin s-a exilat la Zurich, în Elveţia, unde se trata cu soția la cei mai buni și scumpi medici și chiar la un laureat al premiului Nobel. Aici a redactat o proclamaţie în care spunea că înfrângerea Rusiei în război este cel mai mic rău dintre rele.

În acei ani antebelici 1912 – 1914, Vladimir Lenin a locuit în sudul Poloniei, care făcea parte atunci din Imperiul austro-ungar, și i-a cunoscut și a intrat în contact cu valahii gorali, o populație românească pastroală care practica transhumanța și oieritul în Carpații Păduroși. În 1912, Lenin ducea fericit o viață de mic burghez în Cracovia, fără să fie deranjat prea mult de poliția austriacă, dar nici de agenții ohranei țariste, care știau absolut tot ce face revoluționarul cu origini ciuvașo-tătărești, pentru că aveau înfiltrați spioni în comitetul central al partidului bolșevic din exil și din țară. Unii istorici consideră că circa jumătate din comitetul central al partidului bolșevic din ilegalitate era pe statele de plată ale Ohranei țariste, inclusiv celebru revoluționar Malinovski, prieten foarte bun cu Lenin, care l-a protejat neluând în seamă zvonurile că era spion al poliției secrete. În această chestiune posibil ca banii primiți de Lenin din Rusia țaristă erau mai importanți decât bănuielile că tovarășii lui erau spioni ai serviciului secret rus. La Cracovia lui Lenin îi plăcea să viziteze îndelung cripta castelului regilor Poloniei și să ia masă la restaurante cu mâncare bună. Spionii austrieci nu-l deranjau fiind considerat un protejat al socialiștilor austrieci și un dușman al Rusiei. Austriecii erau mai preocupați de radicalii partidului lui Pilsudski, care dorea independența Poloniei. Lenin era fasciant de orașul de pe Vistula, iar bibliotecile și Universitatea Jagellonă îi oferea clipe de studiu. Și-a luat cu chirie o casă într-o suburbie a orașului, iar vara îi plăcea să înoate în Vistula și iarna să se dea cu patinele. În zilele în care nu scria mergea cu bicicleta în Munții Tatra, fiind pasionat de locuitorii acestora, care erau diferiți de polonezi. În alte zile vizita târgul evreiesc Kaziemierz, unde negocia cu negustorii. Carrnea și produsele alimentare le cumpăra de la evreii din Cracovia, pentru că era mai ieftin. Nu s-a obosit să învețe poloneza și se întâlnea des cu emigranți bolșevici proveniți din Rusia. Lenin la Cracovia o evită pe fosta sa amantă Inessa Armand, care era trimisă de Internaționala socialistă de la Bruxelles să-i transmită sarcini și sfaturi. Lenin care nu dorea să-și strice mariajul cu Nadejda Krupskaia se retrage în Carpații Păduroși la o distanță mai mare de granița Rusiei țariste, dar aproape de poșta căii ferate dintr-un sat de lângă Zakopane, unde trimitea scrisori codificate în Rusia, pe care agenții Ohranei le citeau fără probleme pentru că știau codurile de la spionii din comitetul central al partidului bolșevic din exil. Lenin s-a retras în așezările montane ale valahilor gorali mai mult și să o evite pe Inessa Armand, decât de teama poliției austriece. Nadejda Krupskaia suferea de boala Graves, avea probleme cu tiroida, având și gușă, iar Lenin credea că aerul de munte o să-i facă bine, încă un motiv în plus să-și trimită amanta la plimbare. La Zakopane, care era capitala valahilor gorali și o stațiune montană în plin avânt în urma construiri căii ferate. Lenin este fermecat de peisajele montane, satele cu case de lemn construite în stil tradițional montan românesc, cu pridvor, asemănătoare cu cele din Apuseni, precum și de tradițiile și produsele pastorale, care-i făceau bine la sănătate. (vezi https://www.marxists.org/romana/lenin/opere-complete/index.htm). În august 1913 Lenin se mută o sută de kilometri mai la sud în satul valah Bialy Dunajec, lângă stația de cale ferată de la Poronin, unde oprea trenul de Cracovia de două ori și, astfel, putea să-și trimită scrisorile și mesajele codificate spre tovarășii din exil sau din Rusia. Lenin a fost încântat de portul popular al valahilor gorali și de pălăriile lor negre cu bor. Femeile aveau fuste viu colorate și bărbații purtau ițari bej și cămăși albe. Aveau tenul închis față de polonezi și erau neprietenoși cu străinii. Creșteau vaci și oi și cultivau secară. Seara cântau la tulnic. Aveau case de lemn identice cu cele din România și toate uneltele și produsele meșteșugărești le făceau pe lângă casă. Lui Nadejda Krupskaia nu i-a plăcut zona, față de Lenin, care adora să facă drumeții prin Carpații Păduroși și să facă excursii cu bicicleta abordând localnicii. Nadejda a angajat o localnică gorală să-i facă menajul în casă așa cum îi stă bine unui revoluționar de profesie, ”care una vorbea și alta însă fuma.” Nadejda se certa des cu menajera valahă pentru că nu făcea curat și nu gătea bine. Totuși aerul curat i-a îmbunătățit sănătatea, deși se plângea că ploua des în Carpați. Pe Lenin nu-l deranja discuțiile cu valahii pe care îi chestiona depre modul lor de viață și despre tradiții. Impresiile le transcria pe un carnețel ce s-a pierdut în urma fugii în Elveția. Ne-au rămas doar ceea ce a scris în scrisori despre goralii cei cu „tenul închis”. Despre acea perioadă avem și o descriere a unui vechi militant bolșevic Ivanovici Petrovski, care i s-a destăinuit poetului Dan Deșliu într-un interviu din ”Scânteia” (19 aprilie, 1957), care povestea cum Lenin la Cracovia îi îndemna pe tovarăși să nu stea prea mult la ședințe de partid și îi ”împingea” să viziteze muzee și să participe la spectacole de teatru. Mai mult, când locuia la Poronin în casa unui valah goral, Lenin a preferat să petrească Anul Nou 1913 la Cracovia, unde cu colegii revoluționari într-o cameră modestă au băut vin și au cântat cântece revoluționare și populare rusești printre care ”Baicalul” și ”Dubinușka”. La petrecere a participat pe lângă soția Nadejda și amanta Inessa Armand. Lenin trăia din plin noua morală revoluționară. (Dan Deșliu, ”De vorbă cu un vechi militant boșevic despre V.I. Lenin”, Scânteia, vineri 19 aprilie 1957, An XXVI, Nr. 3885, p. 2).

Izbucnirea războiului în vara lui 1914 l-a surprins pe Lenin în mijlocul valahilor gorali. Nu se aștepta ca Rusia să intre în război cu Austro-Ungaria. Poliția austriacă începe să-i dea târcoale, iar păstorii valahi până atunci aparent blânzi se uitau ciudat la acest revoluționar rus ce purta pelerină. Evitau contactul cu el sau să-i vândă produsele. Lenin care trimisese atâtea pachete și scrisori în Rusia începe să se teamă ca să nu fie considerat spion rus, mai ales căa vea carnețele în care a scris despre stilul de viață, clima, satele și obiceiurile locuitorilor din Carpații Păduroși, fapt ce putea fi considerat de poliție ca material de spion. Risca spânzurătoarea. Lenin regreta că-i chestionase pe valahi gorali despre chirii, climă, diversitatea etnică a locurilor și cele mai bune căi de acces de la un sat la altul. Mai ales că avea la el un pistol Browning, pe care localncii îl văzuseră. Preoții romano-catolici le spunea valahilor gorali că spionii ruși otrăveau fântânile pentru a crea astfel o reacție împotriva Rusiei, ca premisă a independenței Poloniei. Dacă până atunci poliția austriacă și valahii gorali l-au considerat un gentleman rus respectabil, acum îl priveau cu dușmănie. Chiar și servitoarea gorală din casa în care au locuit la Bialy Dunajec, un sat al valahilor din Tatra i-a amenințat că-i dă pe mâna poliției austriece ca spioni ruși. Au trebuit să o mituiască consistent ca să o facă să tacă. A venit special un polițist de la Nowy Targ, alt sat valah, ca să-i ancheteze pe Lenin și soția sa. A urmat o percheziție dură, unde polițiștii au găsit cărți revoluționare, scrisori de la socialiști, pistolul și chiar un borcan pe care forțele de ordine îl considera o bombă artizanală. Îl loc să fie arestați polițiștii îl cred pe cuvânt pe Lenin, că acesta se va preda pentru anchetă la Nowy Targ, dar revoluționarul rus fuge la Poronin unde îi alertează pe ceilalți revoluționari și apoi pleacă la Cracovia, unde se putea pierde de poliție și unde avea protectori influenți printre socialiștii austrieci. Se răzgândește în ultimul moment, de teamă să nu pățească ceva rău Nadejda, și merge la Nowy Targ unde este reținut și închis într-o celulă. Prietenul său Zinoviev fuge cu bicicleta și alertează socialiștii din Galiția, care intervin prin Sigismund Marek și Victor Adler să fie eliberat Lenin, pentru că era cel mai mare dușman al Rusiei. Pe 19 august 1914 este eliberat și merge la Cracovia, apoi la Viena unde socialiștii austrieci îi dau un pașaport și pleacă liber, pe 3 septembrie 1914, în Elveția în plin război. (Robert Service, Lenin – O biografie, Ed. Polirom, Iași, 2020, pp. 190-198). Tot să fi astfel revoluționar bolșevic plătit și să nu mori pe front. Lenin a rămas cu amintiri frumoase despre valahii gorali din Tatra, pe care i-a cunoscut îndeaproape doi ani în călătoriile sale lungi cu bicicleta sau pe jos. Deși nu era un sentimental, valahii gorali i-au rămas la Lenin în amintire și în scrisorile private. 

Ionuț Țene