Autor: © Ionuț ȚENE
Foto: Ionuț Țene; © Ionuț Țene (Arhiva personală), Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Agata ® 1994 – 2024 ; Format Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

În perioada interbelică istoriografia poloneză a avut o abordare destul de schematică și neaprofundată despre originile valahilor gorali din sudul Poloniei. Teoria istoricilor polonezi a accesat o paradigmă a istoricilor austrieci de la sfârșitul secolului XIX. Aceasta mergea pe următoarea linie paradigmatică: vlahii sunt un grup etnic de origine română, care include și aromâni – provenind din Peninsula Balcanică și de la sud de Carpați în general. Din această regiune geografică a început migrația lor treptată spre nord. În secolul al XIII-lea au creat mai multe principate dunărene, unite ulterior în două entități statale – Moldova și Țara Românească, create prin acumularea așezărilor muntenești în zonele locuite de slavi și popoare turcice de nomazi. Atât Moldova, cât și Țara Românească au manevrat inițial între Ungaria și Turcia, încercând să-și mențină independența, dar au cedat Turciei în secolul al XVI-lea. ”Migrația” ar fi ajuns până în ținuturile poloneze, unde valul principal a fost în anii 1470 ajungând în regiunile muntoase, dând naștere a numeroase etnii prin asimilare cu populația rutenă – printre care huțulii – exercitând o influență substanțială la componenta etnică și aducând un strat cultural (de exemplu, icoane de tip bulgar specifice epocii). Valul de migrație a valahilor a durat până în secolul al XVI-lea și a trecut prin Polonia Mică și Silezia până în estul Moraviei. Cu toate acestea, grupurile mici de munteni din sudul Poloniei erau cunoscute deja în secolul al XIII-lea. Specialiștii polonezi nu reușesc să explice astfel migrația valahă masivă din secolul XV în corelație cu existența păstorilor vlahi încă din secolul XII în acest areal, conform documentelor medievale. Astfel, istoriografia poloneză interbelică a continuat ideile articolului emblematic despre ”Satele valahe”, din Dicționarul geografic al Regatului Poloniei. (vol. XIII: Warmbrun – Worowo, Varșovia, 1893). În acest dicționar se sublinia migrația păstorilor valahi pe lanțul montan al Carpaților în sudul Poloniei începând cu secolul XV, deși istoricii polonezi menționează existența etniconul ”valah” în cronicile slavo-germane încă din secolul XII în Carpații Păduroși. Această contradicție istoriografică cercetătorii polonezi nu au lămurit-o decât abia după anul 2000. În perioada interbelică istoricii polonezi erau încă prizonierii ideologici ai celor austrieci, cu promovarea teoriilor roesleriene. Să nu uităm că sudul Poloniei, cu fosta capitală regală Cracovia, a fost parte din imperiul austro-ungar până în 1918, fapt ce a influențat mentalitatea istoricilor polonezi.

Un antropolog, etnolog, sociolog și istoric polonez de prestigiu Kazimierz Dobrowolski a continuat în studiile sale din perioada interbelică ideile ”austriece” despre valahii gorali, deși aducea pentru prima oară o recunoaștere identitară românească, chiar dacă târzie, abia din secolul XV, în Tatra și Silezia Savantul polonez Kazimierz Dobrowolski s-a născut pe 20 decembrie 1894 la Nowy Sącz și decedat la 26 martie 1987 la Cracovia, în plin regim comunist. A fost un etnolog, antropolog și sociolog polonez reputat și profesor la Universitatea Jagiellonă, dar și membru al Academiei Poloneze de Științe. Kazimierz Dobrowolski a fost creatorul fundamentelor ”metodei integrale” în cercetarea sociologică, soția sa fiind Maria Dobrowolski o renumită profesoară de geografie. Viitorul savant a absolvit liceul St. Junior. Jacek în Cracovia. El a studiat apoi la Universitatea Jagiellonă (1912–1914) și la Universitatea din Viena (1915–1916). În 1919 şi-a susţinut doctoratul magna cum laude. Și-a finalizat studiile de sociologie și antropo-geografie la Sorbona din Paris (1925) și în domeniul antropologiei sociale la London School of Economics (1934). În anii 1920–1935 a lucrat la Biblioteca Jagiellonă. În 1932 antropologul și istoricul obține abilitarea și din 1935 devine conferențiar la Universitatea Jagellonă, unde a predat sociologie și etnologie. Cercetătorul a fost printre cei 183 de oameni de știință din Cracovia arestați de naziști și trimiși în lagărul de concentrare Sachsenhausen în 1939. După eliberarea sa pe 8 februarie 1940, el s-a întors la Cracovia și a luat parte la cursurile ilegale universitare organizate de rezistența anti-nazistă. După război, în 1946 a fost numit profesor titular. Din 1969 a fost ales membru titular al Academiei Poloneze de Științe și președinte de onoare al Comitetului Sociologic al Filialei Academiei Polone de Științe din Cracovia. A mai fost, de asemenea, director al Școlii Superioare de Științe Sociale a Societății Universităților Muncitorilor din Cracovia (1946–1950). Sociologul și istoricul polonez a fost autorul celebrei ”metode integrale”. Abordarea integrală sau metoda integrală genetică a reprezentat o propunere metodologică originală a lui Kazimierz Dobrowolski, plecând de la spiritul critic spre fragmentarea și specializarea științelor sociale. Dobrowolski a subliniat necesitatea unei abordări ”holistice” a cercetării și nevoia de a folosi diverse tehnici și metode de cercetare pentru a combina și compara apoi rezultatele acestora. Când examinăm fenomenele sociale, Dobrowolski considera că cercetătorul ar trebui să se concentreze asupra relațiilor lor funcționale și așa-numitele fundaluri istorice. Contextul istoric este înțeles ca un ansamblu de factori demografici, economici, geografici, culturali, politici, tehnici și psihologici. Toate aceste metodologii inovatoare de cercetare le-a aplicat pe cercetarea comunităților de valahi gorali din Carpații Păduroși, metodă ce l-a ajutat să înțeleagă sociologic viața valahilor din Polonia, cu tradițiile lor social-pastorale, dar fără să acceseze temeinic, însă, originea lor etnică, fiind tributar unor concepte canonice moștenite de la istoricii austrieci din imperiu privind trecutul și originea valahilor.

Kazimierz Dobrowolski a scris două studii fundamentale despre valahii gorali care au fost subliminal influențate de preconcepțiile istoriografiei austriece privind originea românilor: ”Migracje wołoskie na ziemiach polskich” („Pam. V Zjazdu Historyków Pol.” t. 1, 1930) și ”Włościańskie rozporządzenia ostatniej woli na Podhalu w XVII i XVIII w.” (Kr.1933). Antropologul polonez considera că migrațiile valahe în Carpații polonezi nu au fost un eveniment singular, ci un proces complex, desfășurat pe parcursul mai multor secole, cu faze distincte și dinamici variabile. Fazele inițiale, începând din secolul al XIV-lea, se caracterizează printr-un nomadism pronunțat, populațiile pastorale deplasându-se sezonier între zonele montane și cele de câmpie, în căutarea pășunilor. Acest comportament nomad a lăsat urme importante în toponimie și în cultura materială în viziunea antropologului și sociologului polonez Dobrowolski. Secolul al XV-lea marchează o tranziție importantă, cu o trecere treptată de la nomadism la semi-nomadism și ”cătune„ valahe stabile. În acest context se explică documentar anul 1470, ca reper al sedentarizării valahilor. În viziunea lui Dobrowolski, abia atunci apar primele așezări semi-permanente, iar activitatea pastorală începea să se diversifice prin integrarea unor elemente de agricultură medievală. Acest proces a fost facilitat de acordarea de terenuri de către autorități și de proprietarii funciari, în schimbul unor servicii sau taxe. În secolele XVI-XVII, sedentarizarea devine tot mai pronunțată. Populațiile vlahe se integrează tot mai mult în structura socială și economică a regiunii, participând la viața comunităților rurale și la activități economice diversificate, devenind tot mai pronunțat ”poloneze”. Cu toate acestea, activitățile pastorale rămân importante, iar tradițiile și obiceiurile specifice se păstrează, deși religios asistăm la o tranziție de la religia ortodoxă la catolicism în urma presiunilor casei regale și a bisericii catolice. Analiza lui Dobrowolski sugerează o diversitate etnică remarcabilă în rândul populațiilor migrante. Termenul „vlah” este el însuși ambiguu, referindu-se, în opinia cercetătorului, la un grup eterogen, cu origini și identități variate. Pe lângă elementele românești, studiul menționează prezența unor elemente slave sudice (sârbi, bulgari), albaneze și chiar rusești. Este important să subliniem că aceste elemente rasiale nu se amestecă uniform, ci creează o componentă etnică complexă, variind în funcție de regiune și de perioadă. Identificarea exactă a proporțiilor acestor elemente etnice este dificilă în sudul Poloniei medievale și pre-moderne. Cercetarea lingvistică și onomastică, menționată de Dobrowolski, oferă o perspectivă importantă, dar necesită azi o analiză mai aprofundată și o corelare cu alte date, inclusiv genetice. Se observă refuzul cercetătorului privind ideea unității etncie a valahilor gorali.

Migrațiile populațiilor pastorale, denumite în mod convențional „valahe” au marcat istoria și geografia Carpaților polonezi pentru secole în opinia cercetătorului polonez. Acest fenomen complex, studiat de Kazimierz Dobrowolski în lucrările sale prezintă o interesantă combinație de aspecte demografice, etnice și culturale, fiind o abordare multidisciplinară. Lucrările menționate ale lui Dobrowolski explorează mecanismele migrațiilor, originea etnică a populațiilor migrante și impactul cultural al acestora asupra zonei. Migrațiile valahe în Carpații polonezi au fost un proces complex și îndelungat, cu implicații demografice, etnice și culturale semnificative. Analiza lui Dobrowolski, deși se bazează pe surse istorice limitate, oferă o perspectivă valoroasă asupra acestui fenomen. Autorul evidențiază cu acribie trei aspecte principale legate de migrațiile vlahe: mecanismul migrației, elementele etnice implicate și importanța culturală a acestor mișcări demografice. Analiza sa se concentrează pe factorul determinant al migrației – necesitatea de a găsi pășuni pentru turme. În contrast cu agricultura, păstoritul necesită suprafețe mult mai mari, iar zonele montane ofereau cele mai bune pășuni. Condițiile climatice, însă, limitau utilizarea acestor zone la câteva luni pe an, determinând migrații sezoniere către zonele de câmpie în timpul iernii. Acest model de transhumanță era intens în zonele cu diferențe climatice și floristice semnificative între munți și câmpii, un fenomen observat în întreaga zonă mediteraneană și balcanică. Economia populațiilor vlahe s-a bazat inițial în principal pe păstorit. Oile și caprele erau animalele dominante, iar gestionarea turmelor a impus necesitatea migrației sezoniere. Pe parcursul secolelor, pastoritul a fost completat de agricultură, iar ponderea activităților agricole a crescut progresiv odată cu sedentarizarea. Această diversificare economică a fost importantă pentru stabilitatea și integrarea comunităților vlahe în societatea rurală poloneză.

 Studiul lui Dobrowolski indică faptul că principalele valuri migratorii dinspre zona Carpaților către teritoriul polonez proveneau din comitatele nord-estice ale Ungariei și Transilvaniei, dar și din sudul Carpaților, în special dinspre regiunile occidentale. Analiza toponimelor și antroponimelor subliniază o componență etnică diversă a populației migrante. Se observă un amestec de elemente românești, slave sudice (sârbi, bulgari), albaneze și rusești, toate implicate în diverse grade în migrațiile spre Carpații polonezi. Ca și ceilalți autori polonezi, Dobrovolski nu consideră valahii gorali ca fiind autohtoni în Carpații Păduroși, adică originari din triburile dacilor liberi. El marșează pe impactul cultural al migrațiilor vlahe asupra regiunii, care este amplu și vizibil în diverse domenii, dar nu localnic. Transhumanța și păstoritul și-a adus aportul la influențarea vestimentației populației montane, instrumentarului muzical, arhitecturii tradiționale și a unor aspecte ale culturii materiale. Dobrowolski subliniază împrumuturile lexicale din limbile română, rusă și slava de sud în dialectul local, dar sugerează că acestea ar fi fost mai degrabă rezultatul unor contacte culturale decât al unei migrații în masă a vorbitorilor acestor limbi. În evoluția lor, migrațiile valahe au suferit transformări importante. Autoritățile au încurajat sedentarizarea prin acordarea de terenuri și libertăți, în schimbul serviciilor militare și a unor taxe. Proprietarii funciari au stimulat sedentarizarea pentru a beneficia de o forță de muncă stabilă și mai ușor de controlat. Treptat agricultura capătă o pondere importantă în activitatea valahilor gorali. În opinia autorului polonez, migrațiile vlahe au lăsat o amprentă distinctă asupra culturii regionale. Influența lor se observă în numeroase aspecte ale vieții cotidiene, de la vestimentație și arhitectură la muzică, gastronomie și obiceiuri tradiționale. Deși integrarea culturală a fost un proces gradual, unele trăsături specifice ale culturii vlahe s-au păstrat până în prezent, contribuind la o diversitate culturală remarcabilă în zonele montane, recunoaște antropologul polonez. Este important de menționat că influența culturală nu a fost unidirecțională. Populațiile vlahe au asimilat, la rândul lor, elemente culturale din mediul înconjurător, rezultând o sinteză culturală originală și dinamică. Astfel s-au născut valahii gorali, un arhetip și o sinteză vlaho-poloneză din punct de vedere socio-cultural și economic.

Ionuț Țene