Mihaela Agulescu, originară din Craiova, a urmărit mersul în ascensiune al simțurilor umane, cântând sentimentele eterne ale dragostei și iubirii. Uneltele lirice ale tinerei poete sunt șlefuite de timpuriu. Ea, încurajată fiind, continuă să le modeleze, cititorii putându-și pune de pe acum mari speranțe în harul acestei tinere.
Ion D. Pîrvănescu,
Drobeta- Turnu-Severin, 1992

CÂND, DE FAPT

Ne îndopăm cu algocalmin
Când de fapt sufletul ne doare
Ţinem predici şi dăm din mâini
Când, de fapt lângă noi se moare

Mă gândesc cu dragoste la tine
Când de fapt o lume ne desparte
Îmi construiesc palate din ruine
Sau ca să uit, mă îngrop într-o carte

Alerg ca nebuna, derutată prin viaţă
Când de fapt mi-e dor de odihn
A plouat azi noapte prin mine
Şi membrele – mi trosnesc de rugină

Mă rog către ceruri plângând
Deşi-n suflet mai am repetabil neghina
Sper să-mi fac ordine-n gând
Şi să las să mă inunde lumina

Nu-mi este frică de nimic
Dar de fapt ne temem de noi
Ne dorim din toate câte-un pic
Cât să scormonim prin noroi

Ne legăm gurile cu lanţuri
Cât e necesar să vorbim
Nu-I lăsăm liniştiţi nici pe alţii
Şi noi vrem liniştiţi să trăim

Suntem buni şi răi laolaltă
Şi-aşa de când lumea a fost
Ne spălăm cu totii-ntr-o baltă
Doar ca la unii săpunu-i mai prost