Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Pamfil Șeicaru: viața și opera ziaristică, la 45 de ani de la trecerea în eternitate

Pamfil Șeicaru (1894–1980) este și rămâne una dintre cele mai fascinante și controversate figuri ale presei românești interbelice. Publicist de mare talent, director al unuia dintre cele mai influente cotidiene românești — Curentul — Șeicaru a fost nu doar martor, ci și participant activ la frământările politice, sociale și culturale ale României din prima jumătate a secolului XX.


  • Pamfil Șeicaru s-a născut la 18 aprilie 1894, în Buzău. Studiile liceale le-a urmat la Buzău, iar ulterior s-a înscris la Facultatea de Drept din București. A participat  ca sublocotenent în Primul Război Mondial (unde a fost decorat pentru fapte de eroism) a influențat profund atitudinea sa ulterioară față de viață, societate și politică.
  • Deși nu a fost afiliat permanent unui partid, a întreținut relații cu diverse cercuri politice. După instaurarea regimului comunist în România, în 1944, Pamfil Șeicaru a fost forțat să plece în exil, stabilindu-se mai întâi în Germania, apoi în Spania și în cele din urmă în Germania Federală, unde a trăit până la moarte.
  • A încetat din viață în 1980, la München.
  • Șeicaru și-a început activitatea publicistică în perioada studenției, colaborând la mai multe publicații, dar consacrarea sa vine odată cu înființarea ziarului Curentul.
  • În 1928, Pamfil Șeicaru, iubitor de cuvântul scris și adevăr, fondează Curentul, care va deveni unul dintre cele mai influente și citite ziare ale României interbelice. Publicația se remarca prin:stilul incisiv, adesea polemic;investigații jurnalistice curajoase;atitudini naționaliste, dar și o critică constantă a corupției politice;susținerea ideii de stat puternic și consolidare a instituțiilor.
  • Șeicaru a practicat un jurnalism de atitudine, în care nu ezita să denunțe abuzurile și compromisurile politicienilor vremii, indiferent de apartenența lor. Datorită acestui stil combativ, și-a creat numeroși dușmani, dar a câștigat și un public numeros.
  • Mănăstirea Sfânta Ana are un istoric aparte, fiind ctitorită de cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei, în Regimentul 17 Infanterie în Primul Război Mondial.
  • O întâmplare petrecută în anii războiului, care l-a marcat profund, l-a determinat pe acesta să ridice o mănăstire. În toamna anului 1916, pe Dealul Moșului, ziaristul a fost acoperit cu pământ, alături de camaradul sau de arme, Petre Găvănescu, de explozia unui obuz la foarte mică distanță de aceștia.Această întâmplare l-a determinat pe cunoscutul ziarist să ridice Mănăstirea Sfânta Ana.
  • Pamfil Șeicaru a fost un maestru al editorialului. Articolele sale se caracterizează prin:laritate și rigoare logică;frazare puternică, cu accente retorice;ironie înțepătoare, prin apel la surse documentare riguroase.
  • A promovat ideea că presa are datoria de a fi „câine de pază” al democrației și al interesului național.
  • Pamfil Şeicaru părăseşte România la 10 august 1944, ultimul domiciliu din Bucureşti, din str. Ştefan Furtună nr. 93, fiind trimis de Mihai Antonescu în Spania pentru a tatona terenul pe plan diplomatic în vederea ieşirii României din conflagraţie, precum şi pentru a asigura, în condiţiile iminentei ocupări militare a ţării de către sovietici, propaganda în favoarea intereselor naţionale. S-a stabilit iniţial la Madrid, împreună cu soţia sa, colaborând la cotidianul „El Alcazar” şi fondând publicaţia „Liberty and Justice”, în care s-a străduit să combată tratamentul ingrat rezervat României.
  • După plecarea din țară, a continuat să publice articole, cărți de memorialistică și analize politice, întreținând contactul cu diaspora românească. Printre lucrările sale din exil se numără:Memorii (scrise în mai multe volume),diverse articole politice publicate în reviste ale exilului românesc.
  • În exil, Șeicaru a militat constant împotriva regimului comunist din România, pledând pentru restabilirea democrației și eliberarea țării de sub ocupația sovietică.
  • Graţiat în secret de Nicolae Ceauşescu în 1966, celebrul gazetar vine incognito, însoţit de ofiţeri DIE, în perioada 20-28 august 1977 la Bucureşti. Puterea de la Bucureşti l-a graţiat pe Pamfil Şeicaru, fără însă ca acest lucru să fie adus la cunoştinţa publicului, făcând parte dintr-o acţiune deplin consiprativă. În România primul care a făcut public acest fapt a fost academicianul prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu[15]. Reputatul istoric a descoperit în arhivele fostului CC al PCR Decretul 977/1966 privind graţierea lui Pamfil Şeicaru. Alături de Decret, se publică expunerea de motive a lui Cornel Onescu, ministru de Interne în 1966, care, după cum se poate lesne constata, oferea argumentele juridice şi procedurale necesare în temeiul cărora se anula decizia aşa-zisului Tribunal al Poporului din 1945 în „procesul ziariştilor”. Gheorghe Buzatu este de părere că documentul întocmit, necondiţionat, cu ştiinţa, în mod sigur şi din iniţiativa, lui N. Ceauşescu, devenit ulterior (9 decembrie 1967) preşedinte al Consiliului de Stat al R. S. România.
  • Pamfil Șeicaru a fost adesea contestat pentru colaborările sale ocazionale cu regimuri autoritare, dar rămâne una dintre cele mai puternice conștiințe jurnalistice ale epocii sale. A definit standarde de profesionalism, tenacitate și curaj în presa românească.
  • Astăzi, opera sa este redescoperită și reevaluată, iar numeroase studii academice îi analizează contribuția la dezvoltarea presei interbelice și la apărarea valorilor naționale.
  • Al.Florin Țene


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania