Istoria francmasoneriei în general, a celei din spațiul geo-istoric românesc în particular, a atras atenția marelui istoric Nicolae Iorga, care a elaborat contribuții istoriografice specifice sau tangențiale, publicate, în perioada 1927 – 1939, în periodice românești de specialitate și în primul capitol al volumului VIII, Revoluționarii, 1938, al sintezei sale de Istoria Românilor.

• Tânărul istoric Cristian Moșneanu a analizat respectiva categorie tematică de contribuții istoriografice ale lui N. Iorga, a elaborat și a publicat cartea Nicolae Iorga și Francmasoneria, Editura Librex, București, 2023, 190 p. Volumul, ce a fost la origine lucrare de doctorat în istorie, cuprinde o Prefață, semnată de Alexandru Rufanda (pp. 7 – 12) și de prof. univ. dr. Petre Buneci (pp. 13 – 17), ce reunește fragmente din referatele de acceptare a lucrării la evaluarea specifică finală, o Introducere a lui C. Moșneanu (pp. 19 – 25), șapte capitole tematice (pp. 27 – 131), Bibliografie (pp. 133 – 146), Listă imagini (p. 147), Anexă documente (pp. 149 – 175), Abrevieri (p. 176), Scurtă biografie a autorului (pp. 177 – 190). Pe coperta I a cărții este redată fotografia color, devenită clasică, a lui N. Iorga, în costum de gală, cu frac, purtând însemnele (insigna și colanul) decorației „Ordinul  «Ferdinand I» în grad de Mare Cruce cu Colan”, cu care regele Carol al II-lea l-a onorat pe marele istoric, la 10 martie 1931.
• Cei doi prefațatori au evidențiat meritele lucrării și au recomandat-o cercetătorilor problemei analizate și cititorilor preocupați de temă. C. Moșneanu a explicat și a motivat structura cărții sale, a subliniat alegerea temei masonice de cercetare de către N. Iorga în contextul mai multor direcții concomitente de analiză istorică a sa și a evidențiat contribuția marelui istoric la studierea activităților masoneriei în Moldova în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. „În încheierea acestei scurte introduceri, dorim să subliniem unul dintre scopurile acestei cărți – acela de a aduce la lumină, fie direct, fie indirect, anumite idei care stau la baza evenimentelor descrise și care își propun să-i învețe pe oameni să își adâncească credința, să își îndrepte privirea spre adevăr, frumusețe și dreptare și să lupte împotriva violenței și a ignoranței, cultivând prietenia și toleranța”, a lămurit autorul (p. 25). 
• Despre Cristian Moșneanu nu pot oferi informații biografice din secțiunea Scurtă biografie (sic!) a autorului (pp. 177 – 190), pentru că ele nu există acolo! În respectiva parte se găsesc doar informații bibliografice, grupate pe categorii tematice, asupra cărora nu voi mai reveni. Autorul nu figurează, nu a fost inclus în Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc, vol. III (L – N), coordonatori Victor Spinei, Dorina N. Rusu, Editura Karl A. Romstorfer a Muzeului Național al Bucovinei, Suceava, 2021. De pe Internet, tastând Moșneanu Cristian, aflăm că istoricul, scriitorul și referentul istoric al Editurii Librex Publishing – București s-a născut la 10 august 1984 în satul Dobrota, com. Gornet – Cricov, jud. Prahova. Student (2007 – 2010) și absolvent (2010) al Facultății de Istorie de la Universitatea din București, master, doctor în istorie cu o teză ulterior publicată cu titlul Nicolae Iorga și Francmasoneria. Completări și analiză critică asupra scrierilor marelui savant despre masonerie, publicată la Editura Librex, București, 2020, în ediția I, ulterior în ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Librex, București, 2023 (cum apare menționat pe site-ul accesat), adică tocmai cartea recenzată aici. Dar, curios, ediția secundă nu are inclusă precizarea „revizuită și adăugită” pe pagina de titlu, deși normele tehnice impun respectiva subliniere și delimitare de prima ediție! Dacă ediția a II-a, „revizuită și adăugită”, are atâtea greșeli de tehnoredacrare și tipărire, nu îndrăznesc să-mi imaginez cum arată ediția I, acceptată la doctorat, pe care însă nu am văzut-o până acum!
• Autorul a formulat Câteva considerații despre Nicolae Iorga (pp. 27 – 33), omul și savantul, subliniind că marele istoric a abordat numeroase subiecte de cercetare istorică, printre care și istoria generală a masoneriei, conexată cu cea a lojilor și manifestărilor masonice din Moldova, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. „În ce privește legătura dintre N. Iorga și masonerie, a precizat C. Moșneanu, ea poate fi împărțită în două părți distincte: relația directă pe care o avea cu anumiți francmasoni și ideea pe care o avea despre masonerie ca entitate.
• Legat de prima parte, au existat francmasoni cu care N. Iorga nu era în relații bune, a se vedea Nicolae Titulescu, care se tachina cu marele nostru istoric față în față și în mod direct, dar au existat francmasoni cu care Iorga a fost prieten apropiat și chiar colaborator politic, cum este cazul lui Alexandru Vaida Voievod, cu care Iorga a încheiat o alianță politică. Cu alte cuvinte, legătura cu francmasoneria nu a fost influențată de către «crezul acestora» (subl. D.P.), ci de anumite păreri politice și de conjunctura în care se aflau. 
• În ceea ce privește francmasoneria ca entitate, Iorga i-a acordat locul pe care aceasta îl merită în istorie și acest lucru a fost făcut datorită obiectivității cu care trata fenomenele istorice care trecuseră și puterea de a disocia faptele istorice petrecute” (p. 32). 
• Istoricul N. Iorga și-a format și a exprimat „o părere clară despre francmasonerie” (p. 32), anume că acea „entitate” a avut un rol esențial și determinant în formarea și consolidarea Statului național român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (momentele istorice 1848 – 1949, 1859, 1866, 1870 – 1871, 1877 – 1878, 1881), dar primele loji masonice, cu activitățile fraternaliste specifice, au apărut după mijlocul secolului al XVIII-lea în Principatele Române (p. 33). Interesul științific al lui N. Iorga față de masoneria europeană – românească s-a manifestat cu precădere între anii 1927 – 1940, prin note, prezentări, recenzii, articole specifice publicate în revistele / periodicele de istorie ale perioadei interbelice și în sub-capitolul tematic de început al vol. VIII, Revoluționarii, 1938, al sintezei sale de Istoria Românilor. C. Moșneanu nu a folosit, pentru elaborarea acelui capitol al cărții, cele mai importante și mai recente contribuții istoriografice despre viața și activitatea istorică ale lui N. Iorga. Bio-bibliografia utilizată și citată este de importanță istoriografică secundară. 
• Autorul a încercat să explice Motivația lui N. Iorga de a scrie despre istoria francmasoneriei (pp. 35 – 50). C. Moșneanu a conchis că „marele nostru istoric nu va critica sau lăuda această asociațiune fraternalistă ci, prin scrierile sale, deslușește obiectiv evenimentele care țin de francmasonerie sau de atitudinile unor francmasoni” (p. 35). „Totuși, a avertizat autorul, relația dintre Iorga și francmasonerie naște câteva întrebări, precum: de ce a optat Iorga pentru această abordare? De ce a început să scrie despre francmasonerie abia în anul 1927? Ar putea fi atitudinea lui Iorga față de francmasonerie unul din motivele pentru care a fost asasinat?” (p. 35). 
• Referitor la prima întrebare, C. Moșneanu a precizat că N. Iorga s-a considerat, fără a declara direct această atitudine și fără a exista dovezi clare în justificarea ei, ca „apărător îndârjit al cauzelor marginalizate” (p. 36), problema francmasoneriei în spațiul geo-istoric românesc modern și interbelic fiind una dintre ele. Lipsa izvoarelor istorice tematice, până la descoperirea, interpretarea și publicarea unora specifice relevante, transformă respectiva ipoteză de lucru a autorului într-o variabilă greu de cuantificat. 
• A doua întrebare generează o provocare mai complexă. C. Moșneanu a evidențiat că N. Iorga, în sinteza sa arhicunoscută de Istoria românilor, vol. VIII, Revoluționarii, 1938, „(…) argumentează că francmasonii au jucat un rol important în făurirea Statului național român, deși nu se identifică cu francmasoneria (subl. D.P.)” (p. 38). Reținem, astfel, că Iorga nu a fost francmason, dar a studiat și a făcut cunoscută istoria respectivei asociații fraternaliste în epoca modernă a românilor. Mai mult decât atât, Iorga a cunoscut și a combătut virulent, în cadrul general al contradicțiilor ideologice – politice – etnice societare din România Mare a anilor ’20 și ’30 ai perioadei interbelice, ideile anti-masonice adoptate și vehiculate vehement de către grupările de extremă dreapta: iudeo – bolșevico – masoneria și masoneria românească – sectă criminală, revoluționară (comunistă -bolșevică), anti-religioasă (anti-creștină) și anti-națională (p. 37). În concluzie, autorul a susținut că N. Iorga a început să scrie organizat / consecvent despre francmasonerie din 1927, anul înființării organizației de extremă dreapta Legiunea Arhanghelului Mihail (LAM), condusă de „căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu. LAM a fost organizația – nucleu iar C.Z. Codreanu conducătorul și modestul doctrinar al viitorului partid extremist Garda de Fier (GF), organizat în 1930, cu care „căpitan” marele istoric și politician naționalist moderat a avut un conflict politic deschis și o dispută ideologică aprinsă în deceniul patru al secolului trecut. C.Z. Codreanu a fost, în acel caz, unul dintre cei mai virulenți ideologi ai curentului legionar anti-masonic (p. 38). N. Iorga a prezentat adevărul istoric despre masoneria asociativă europeană, în general, despre cea românească, în special, pe baza izvoarelor istorice specifice existente și accesibile cercetării istorice în anii 1927 – 1940 (pp. 38 – 39). Scriind adevărul despre francmasonerie, în notele, prezentările, recenziile, articolele tematice ale sale, Iorga s-a opus și a combătut ferm ideile extremiste anti-masonice ale „exaltatului” și misticului C.Z. Codreanu (p. 45). 

1938. Moșneanu nu a răspuns la a treia întrebare, cea mai incitantă din respectivul context, datorită lipsei izvoarelor istorice directe / conexe, dar a lăsat să se înțeleagă că intelectualii și ziariștii legionari, care au scris articole tendențioase anti-masonice și anti-Iorga în periodicul legionar „Cetatea Moldovei” din Iași, în noiembrie 1940, erau convinși că marele istoric era apărător al francmasoneriei românești și că respectiva asociație fraternalistă dezavuată, Marea Lojă a Franței, a fost implicată în convingerea / influențarea, prin canal evreiesc, regelui Carol al II-lea să-l ucidă pe C.Z. Codreanu, în noiembrie 1938 (pp. 48 – 50). Dar izvoare istorice, dovezi  credibile în sprijinul respectivei aserțiuni legionare anti-masonice nu au aduse de către autorii articolelor defăimătoare, nu au fost descoperite și interpretate până acum, cauzele reale ale eliminării legionarilor deja întemnițați fiind politice interne românești și urmările imediate ale disensiunilor / neînțelegerilor dintre Carol al II-lea și Adolf Hitler din noiembrie 1938. 
1939. Iorga a publicat contribuții punctuale referitoare la francmasonerie (europeană, românească) în paginile periodicului său „Revista Istorică”, în perioada 1927- 1939 (în capitolul N. Iorga despre francmasonerie și francmasoni, în „Revista Istorică”, pp. 51 – 66). Autorul a identificat 20 de texte tematice (note, prezentări, recenzii, cronici, articole) ale marelui istoric și le-a comentat sumar. Acele contribuții, un mozaic istoriografic specific, oferă lămuriri punctuale referitoare la secvențe geo – temporale de istorie masonică europeană – românească, din secolele XVIII – XX (primele patru decenii). 

• Mult mai sistematizat conceptual și mai închegat tematic este capitolul de început al vol. VIII, Revoluționarii, 1938, din sinteza sa de Istoria Românilor, intitulat „Cele de întâi manifes-tații ale spiritului revoluționar în țările libere și în Ardeal” (în capitolul N. Iorga despre franc-masonerie și francmasoni, în „Istoria României – Revoluționarii”, pp. 67 – 69). C. Moșneanu a evidențiat analiza lui Iorga referitoare la apariția, cauzele, evoluția și impactul „revoluționar” al mișcării francmasonice din Principatele Române extracarpatice, și concluzia, după revolta boierilor moldavi, cu intrigă masonică, împotriva domnitorului fanariot Constantin Moruzzi: „Conspirația de la 1778 avu un larg răsunet în mulțimea care de la o vreme era deprinsă nu numai să judece acțiunile politice, dar și să iea parte activă la mișcările revoluționare” (vol. VIII, 1938, p. 7). Autorul a redat incomplet încheierea lui Iorga, omițând conjuncția „și” între cele două propoziții subordonate, a scris greșit titlul sintezei iorghiste, de altfel atât de cunoscut în istoriografia românească a ultimelor nouă decenii, Istoria României în loc de Istoria Românilor (pp. 67, 69). 

1778. Iorga a elaborat și a publicat, în paginile periodicului „Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice”, alte două articole, complementare tematic, referitoare la acțiuni francmasonice anti-domnești și anti-fanariote în al treilea sfert al secolului al XVIII-lea. Astfel, în prima contribuție științifică, „Francmasoni și conspiratori în Moldova secolului al XVIII-lea”, seria III, tom VIII, memoriul nr. 12, 1928, București, extras, 4 p., în anuar, pp. 300 – 304, N. Iorga a explicat motivele celor două conspirații boierești, cu implicare masonică moldavă, împotriva domnitorilor fanarioți pe tronul de la Iași, Grigore Alexandru Ghica, în 1777, și Constantin Moruzzi, în 1778. Boierul francmason Iordache Darie Dărmănescu, unul dintre cei mai importanți conspiratori pământeni împotriva celor doi domnitori stanbulioți, a fost prins și pedepsit, în cele din urmă, de C. Moruzzi. La originea acelor manifestări naționale elitiste anti-fanariote s-a aflat, după părerea lui N. Iorga, „pătrunderea, și sub forma francmasoneriei, a «farmasoniei», a ideilor revoluționare apusene în Moldova din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea” (op. cit., 1928, p. 301).

• Pentru a completa informațiile oferite de N. Iorga în articolul său anterior citat, autorul a introdus și a analizat în acel capitol al cărții sale (pp. 71 – 98) izvoare istorice moldovenești (jurnalul /cronica /însemnările /memoriile boierului conspirator Constantin Caragea) și otomane (documente referitoare la sfârșitul tragic al domnitorului fanariot Grigore Alexandru Ghica, în 1777, descoperite în arhivele de la Istanbul și valorificate istoriografic de osmanistul român Tahsin Gemil, în 1984) – (pp. 73 – 87). C. Moșneanu a concluzionat că „uciderea lui Grigore Alex. Ghica a fost cumulul mai multor factori”, pe care i-a enumerat: prezența grupului cămătarilor greco – levantini de la Istanbul în Moldova, însoțitori ai domnitorului; abuzurile politico – financiare ale respectivului grup de interese stanbuliote în Moldova, acoperite de domnitor, dar raportate sultanului de către boierii moldavi; politica financiară abuzivă a lui Gr. Alex. Ghica, care a colectat mari sume de bani de la birnicii moldoveni, neplătind dările țării la Istanbul; acțiunile subminatoare ale pretendentului la tronul de la Iași, Constantin Moruzzi, față de domnitorul Gr. Alex. Ghica; intervenția ambasadorului austriac la Istanbul, Thugut, pentru înlăturarea de pe tronul de la Iași a lui Gr. Alex. Ghica, care s-a opus vehement anexării forțate, ilegale a Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în 1775 (pp. 80 – 81). 
• De asemenea, C. Moșneanu a completat cu noi nume lista deja cunoscută a boierilor conspiratori moldavi din 1777 și 1778, întocmind înșiruirea întreagă a răzvrătiților anti-fanarioți, masoni sau nu (pp. 87 – 90). La sfârșitul articolului său, Iorga a făcut trimitere la două documente despre francmasonerie, aflate la secția de Manuscrise ale Academiei Române, fondul Mss. grecești. Primul dintre ele, „Discurs pronunțat la primirea Francmasonilor de domnul Ramsai (Ramsey), marele retor al acestei secțiuni” (Ms. grecesc nr. 198 / 753), a atras în mod deosebit atenția autorului acestei cărți, care a descoperit, în timpul cercetărilor sale doctorale în Franța, patria francmasoneriei, varianta franceză a oratoriei amintite în Bibliothèque Patrimoni-ale – Communauté Urbaine d’Alençon, Dep. Orne, Basse Normandie (pp. 94 – 97), pe care a tradus-o și a introdus-o în Anexa documentară a prezentei contribuții (pp. 149 – 176). 
• Al doilea articol cu subiect masonic al lui N. Iorga, intitulat „Din originile politicianis-mului român: o acțiune de opoziție pe vremea fanarioților”, publicat în „AAR.MSI”, s. III, t. VIII, 1928, mem. nr. 14, extras, 14 p., în anuar, pp. 361 – 374, a fost investigat de C. Moșneanu în capitolul următor al cărții sale (pp. 99 – 102). Marele istoric a analizat evenimentele respective și a prezentat „un fel de cronică” a relațiilor domnitorilor fanarioți din Moldova, între 1758 – 1777, de la Ioan Teodor Callimachi la Grigore Alexandru Ghica, cu boierii pământeni moldavi. În perioada amintită au avut loc răzvrătiri ale unor membri ai clasei boierești moldovenești împotriva unor domnitori numiți de sultanul otoman pe tronul de la Iași. Nemulțumirile respective, cu puternică motivație națională, nu au fost punctuale, bruște, intempestive, ci au avut continuitate ideatică, consistență acțională, au făcut parte dintr-un program de acțiune anti-fanariotă de durată. Deși Iorga nu a afirmat clar „implicarea directă a francmasoneriei în rândul celor care au făcut parte din grupul celor care doreau să îi înlăture pe domnii fanarioți, întâlnim și francmasoni din Moldova”, a precizat autorul (p. 100). În preajma domnilor fanarioți s-au aflat, în acea perioadă, boieri moldavi francmasoni, cunoscuți ca membri ai asociaților fraternaliste moldave din alte izvoare istorice ale perioadei 1740 – 1780 (p. 102). 
• „Medaliile francmasonilor din Moldova în secolul al XVIII-lea” (pp. 103 – 131) a fost următorul aspect al prezenței și activităților asociațiilor masonice moldave în veacul precizat, realitate analizată și expusă de C. Moșneanu. El a prezentat cinci medalii cu motivații și finalități masonice, imprimate între 1771 – 1774, la monetăria de la Sadagura / Sadogura – Cernăuți, din Bucovina nordică, de către baronul Peter Nicolaus von Gartenberg Sadagursky / Sadogursky / Sadugorsky, proprietarul ei și mason notoriu în epocă. Analiza autorului a demonstrat existența Lojii masonice numită Marte, la Iași, din 1772, și a celei numită Minerva, de la Sadagura – Bucovina nordică, documentată tot din 1772, cu baronul von Gartenberg Sadagursky – Mare Maestru, ambele asociații fraternaliste moldave fiind fondate de acesta (pp. 112 – 120). Cele cinci medalii masonice bătute la Sadagura, astăzi rarități în orizontul medalistic românesc,  european și mondial, au fost:

1. cea din 1771, dedicată victoriilor rusești împotriva otomanilor, din sudul Basarabiei, în 1770;
2. cea din 1772, oferită personal, omagial baronului von Gartenberg Sadagursky; 
3. cea din <1772 – 1773>, oferită baronului von Gartenberg Sadagursky, în amintirea fondării lojilor masonice moldave; 
4. cea din 1772, dedicată înființării Lojii masonice Marte la Iași;
5. cea din <1774>, dedicată Lojii masonice Moldova.

• Inscripțiile, personificările, persoanele istorice, simbolurile și datele cronologice imprimate pe medaliile enumerate anterior sunt specific masonice, dovedind existența lojilor și activităților fraternaliste în Moldova, în timpul războiului ruso – otoman din 1768 – 1774, încheiat cu pacea de la Küçük Kaynarca, semnată la 10 / 21 iulie 1774 (pp. 120 – 131). 
• În Bibliografie C. Moșneanu a introdus izvoarele istorice și contribuțiile istoriografice (cărți, studii, articole, recenzii, note) utilizate la elaborarea lucrării recenzate aici (pp. 133 – 146). În Listă imagini (p. 147) a inclus cele cinci medalii prezentate în capitolul specific. Anexă documente include „Discursul de recepție susținut de Cavalerul Ramsay către francmasonii membri ai Marelui Orient al Franței”, descoperit în Bibliothèque Patrimoniale – Communauté Urbaine d’Alençon, Dep. Orne, Basse Normandie, Fondul Gaborria, Ms. n-o 300, 8 f., tradus din limba franceză și publicat de autor (facsimil ms. și text românesc) – (pp. 150 – 175).  
• Scurtă biografie a autorului (pp. 177 – 190) încheie cartea recenzată în aceste rânduri. Dar denumirea secțiunii finale este parțial eronată și incompletă, pentru că nu s-a menționat nici un reper cronologic din viața și activitatea profesională – istoriografică a lui C. Moșneanu (!), pe de o parte, iar textul include, de fapt, Curriculum Vitae al autorului, pe de altă parte. Mai corect ar fi fost titlul Scurtă bio-bibliografie a autorului, iar secțiunea respectivă completată cu bornele cronologice ale vieții personale – profesionale ale lui C. Moșneanu. 
• Prezenta carte a lui C. Moșneanu nu are un capitol individualizat de Concluzii, dând impresia unei lucrări începute, dar neterminate. Pentru a depăși acea impresie, voi concluziona eu în locul autorului, asamblând încheierile formulate de C. Moșneanu pe parcursul capitolelor narativului său. N. Iorga, istoric al poporului român, al altor popoare și formațiuni politice, printre multe ale sale direcții de cercetare istorică românească, europeană, universală, a abordat și tema istoriei francmasoneriei în spațiul geo-politic românesc în secolul al XVIII-lea, în contextul răspândirii în Europa a organizării fraternaliste masonice și a influenței ei în difuzarea spiritului, gândirii și organizării moderne, iluministe a societății, a noului loc și rol al omului liber, al cetățeanului responsabil în organizarea societară statală, politică, liberală. N. Iorga, care nu a fost mason, ci doar istoric al masoneriei moldave în secolul al XVIII-lea, a lămurit Ce-i francmasonul? (în ziarul său „Neamul Românesc”, din 7 septembrie 1937), argumentând că adeptul mason și, implicit, masoneria nu reprezentau nici o amenințare, nici un pericol pentru societatea românească interbelică. Marele istoric a fost motivat să scrie despre masoni și francmasonerie, inclusiv în România Mare, atunci când naționaliștii ultra-extremiști de dreapta din România interbelică, organizați politic – ideologic – doctrinar în LANC (din 1923), LAM (din 1927) și GF (din 1930), au promovat ideologia anti-masonică, în scris și faptă, prin exacerbarea a două idei anti-fraternaliste: ideea iudeo – comunisto – masonică și ideea masoneriei ca organizație criminală, revoluționară comunisto – bolșevică, anti – religioasă ortodoxă și anti – națională românească. Susținând adevărul istoric despre francmasoneria și masonii români, N. Iorga a combătut ferm ideile anti-masonice ultranaționaliste promovate de liderul legionar, „căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu și acoliții săi. 
• Marele istoric a scris 23 de contribuții istoriografice de diferite categorii (note, prezentări, recenzii, articole, capitol de sinteză istorică), în diferite periodice și volume, în perioada 1927 – 1939. Astfel, 20 de note, prezentări, recenzii, articole au fost publicate în „Revista Istorică”, întemeiată de el însuși în 1915. Alte două articole au fost tipărite în „Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice”, în 1928. Un capitol centralizator, despre masonii pământeni și acțiunile lor anti-fanariote în Moldova celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea, a deschis vol. VIII, intitulat sugestiv Revoluționarii, 1938, al sintezei sale Istoria Românilor. La toate acele contribuții istoriografice tematice se adaugă, precizez eu, articolul explicativ de ziar Ce-i francmasonul? (în „Neamul Românesc”, din 7 septembrie 1937), despre care am amintit deja. 
• Identificarea, analiza și interpretarea celor cinci medalii masonice imprimate de către baronul Peter Nicolaus von Gartenberg Sadagursky, la Sadagura / Sadogura – Cernăuți, din Bucovina nordică, între 1771 – 1774, completează informațiile despre Lojile masonice moldave Minerva (la Sadagura, 1772) și Marte (la Iași, 1772), despre acțiuni, mesaje și simboluri frater-naliste pământene din perioada 1771 – 1774. Pe de altă parte, Discursul Cavalerului Ramsay din 1737 a fost un document doctrinar masonic cu idei și simboluri fraternaliste identificate și în textele și imaginile masonilor moldavi din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
• Cartea lui C. Moșneanu este importantă prin tema de cercetare, prin identificarea, structurarea și interpretarea izvoarelor istorice și a informației tematice, obținute prin utilizarea și accesibilizarea în România a unei bibliografii specifice masonice, europene și nord-americane, prin concluziile din capitolele lucrării oferite istoricului și cititorului interesați de subiectul expus, prin traducerea și publicarea în limba română a celei de-a treia variante a Discursul de recepție susținut de Cavalerul Ramsay…, în 1737, inedită până acum. Completarea de către autor a listei boierilor moldavi masoni implicați în conspirațiile anti-fanariote din 1777 și 1778, obținându-se astfel înșiruirea întreagă a acestora, oferă noi informații despre grupul răzvrătiților pământeni și acțiunile lor „revoluționare” împotriva sistemului statal de protecție tributară impus de Istanbul în Moldova, proteste active naționale derulate cu peste un deceniu înaintea declanșării Revoluției burgheze din Franța, din 1789, cu deviza de influență masonică „Libertate, Egalitate, Frăție!”. Deși este doar o întâietate cronologică, respectivele acțiuni „revoluționare” au dovedit că Principatele Române extra-carpatice erau deja conectate la timpul și pulsul moderne, reformatoare, iluministe ale Europei occidentale, chiar dacă conexiunea și intensitatea au fost modeste, ca orice început, și au funcționat cu intermitențe temporale, tensionale, cantitative și calitative ideologice, structurale, acționale, de sustenabilitate.
• Dar conținutul cărții lui C. Moșneanu este perfectibil, din punct de vedere conceptual – științific și tehnic – tipografic. Titlul este prea general, pentru un subiect de cercetare despre un istoric și o analiză tematică focalizată doar pe a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în perioada interbelică a istoriei românilor. Ediția a II-a a cărții, din 2023, nu mai are nici măcar subtitlul ediției I, din 2020: Completări și analiză critică asupra scrierilor marelui savant despre masonerie, fără reperele cronologice necesare. Autorul nu a insistat asupra relațiilor lui N. Iorga cu masonii contemporani lui, români și / sau străini, oficiali sau oficioși, deși a amintit în treacăt acea categorie de socializare profesională – politică cu respectivele persoane. Pe de altă parte, și alte contribuții istoriografice iorghiste (note, recenzii, articole, studii, cărți), despre spații geografice și perioade istorice specifice istoriei continentale / universale conțin referiri și explicații punctuale, prezentări și concluzii de etapă referitoare la organizații și activități fraternaliste masonice caracteristice epocilor medie, modernă și contemporană, pe care C. Moșneanu nu le-a identificat, analizat, conceptualizat și prezentat istoricilor și cititorilor interesați de respectivul subiect. 
• Cuprinsul (pp. 5 – 6) nu are numerotate capitolele cărții. Astfel că mi-am permis să le numerotez eu, pentru o mai rapidă și utilă orientare în textul cărții. În capitolul I, de prezentare a lui N. Iorga, autorul nu a subliniat destul de convingător locul și rolul contribuțiilor iorghiste despre francmasonerie și masoni în Europa / Moldova în secolul al XVIII-lea și a urmărilor ideologiei și activităților masonice. De asemenea, C. Moșneanu nu a evidențiat interdependența dintre motivațiile istoriografiei masonice a marelui istoric, nu a precizat clar, tranșant, dacă acesta a fost sau nu mason, ci doar indirect. Pentru că suma paginilor contribuțiilor istoriografice strict masonice ale lui N. Iorga, analizate de autor, nu este prea mare, C. Moșneanu ar fi trebuit să selecteze pasaje / pagini / recenzii / articole / capitole specifice și să le introducă în Anexa documentară a cărții (câteva zeci de pagini), pentru a ușura accesul cititorului / istoricului la sursele primare. Cele 20 de contribuții iorghiste cu referiri masonice, publicate în „Revista Istorică” între 1927 – 1939, nu au fost incluse în Bibliografia lucrării (pp. 139 – 146)! Reproducerile avers – revers, imaginile celor cinci medalii cu finalități masonice ar fi trebuit să fie mai clare, mai lizibile (pp. 121 – 128, passim). 
• Discursul lui Ramsay, cu o importanță istorică, ideatică și simbolistică des invocată de autor, deși conex direcției principale de cercetare istorică abordată în carte, impune o analiză tematică și de text mai detaliată, mai ales că C. Moșneanu a efectuat o investigație științifică specială în această direcție, după cum el însuși a afirmat. El trebuia să adauge transliterația textului manuscris, în limba franceză, a Discursului lui Ramsay, pentru o mai mare credibilitate, rigurozitate și obiectivitate istorică. Anexa Documente ar fi fost mai nimerit așezată înaintea Bibliografiei.
• În structura lucrării, capitolele n-rele V – VI (pp. 71 – 102), în care autorul a analizat cele două comunicări – articole prezentate de N. Iorga în ședințele Academiei Române din ianuarie – februarie 1928, publicate ulterior în „AAR.MSI”, 1928, memoriile n-rele 12 și 14, trebuiau așezate conceptual și cronologic înaintea capitolului IV, despre vol. VIII, Revoluționarii, al Istoriei Românilor a lui Iorga (pp. 67 – 69). Organizatorul și primul director al Școlii Române („Accademia di Romania”) de la Roma a fost arheologul și istoricul Vasile Pârvan (p. 30). Garda de Fier (GF) a fost întemeiată în 1930, la trei ani după Legiunea Arhanghelului Mihail (LAM) – 1927 (pp. 38, 41). 
• Traducerea expresiei „Government of Witebsk” s-a făcut greșit, în forma ad-litteram „Guvernul Witebsk”. Corect este: „Guvernămânul / Gubernia [rusească] Vitebsk” (p. 116). C. Moșneanu a oferit o explicație greșită referitoare la transcrierea numelui propriu / toponimului Sadagura din alfabetul slav în cel latin (p. 116). Utilizarea, fără auto-corectare, a două nume proprii apropiate fonetic – grafic pentru aceeași localitate / toponimic: Sadagura ori Sadogura? (pp. 17, 110, 111, 116, 117, 119, 127, 131). Și plecând de aici, folosirea a două nume proprii / antroponime pentru aceeași persoană: baronul von Sadagurski ori von Sadogurski? (pp. 25, 108, 109, 111, 117, 120, 122, 123, 130). Lista de Abrevieri este foarte scurtă: doar patru exemple: trei pentru periodice și unul pentru o ediție clasică de documente (p. 176), dar toate nefolosite, nici măcar o dată, în notele de subsol ale cărții! Probabil cineva i-a recomandat autorului să folosească abrevieri în trimiterile la sursele utilizate. Și a rămas doar recomandarea… Ar fi trebuit utilizat un sistem practic, facil, util de abrevieri în aparatul critic al volumului!
• Lipsa unui Index (antroponimic, hidronimic, toponimic, tematic) îngreunează mult încercarea istoricului / cititorului de a identifica rapid, ușor, precis o persoană, un curs de apă, un loc, o medalie sau o temă de cercetare. Căutarea se face „în orb”, la nimereală …
• Stilul de exprimare a lui C. Moșneanu este, în general, logic, cursiv, științific; dar am întâlnit pagini cu un narativ greoi, literar, repetitiv stânjenitor, neclar, cu preluări mecanice, identice, ale unor propoziții sau fraze din textele și aparatele critice ale diferitelor unități / elemente bibliografice utilizate. 
• Cartea recenzată aici este perfectibilă și din punct de vedere tehnic – tipografic. Altfel spus, conține multe greșeli de tehnoredactare necorectate înainte de tipărire. Erorile tehnice sunt punctuale, de mai multe categorii. Astfel, au fost redate / imprimate greșit, repetitiv: ani; secole; nume de persoane, de localități; titluri de unități de bibliografie; nume de periodice, volume tematice coordonate, culegeri de documente; fonduri arhivistice cercetate, site-uri tematice, specifice; cuvinte imprimate sau nu cu caractere drepte, italice, bold, subliniate, cu sau fără ghilimele („ ”, « », < >) etc. Doar câteva exemple sunt edificatoare: anul greșit 1677 în loc de cel corect 1767; secolul greșit XIII sau XVII în loc de cel corect XVIII; în aparatul critic: trimiteri eronate sau note repetitive; aprud. în loc de apud în toate notele de subsol; eronat Valentin  Ciobanu / Ciobanul în loc de corect Veniamin Ciobanu; Vasile Alexandru – Urechea în loc de Vasile Alexandrescu – Urechea; Alexandru Ghica în loc de Grigore Alexandru Ghica; „Studiile Revistei de Istorie” în loc de „Studii. Revista de Istorie”. 
• Nici autorul, Cristian Moșneanu, nici editorul / redactorul de carte, Ionuț Radu, nu s-au îngrijit de corectura finală a textului, au acordat un „bun de tipar” fals, fără acoperire în calitatea științifică și tipografică a narativului cărții. Dacă autorul dorește ca această carte să fie mai mult decât un titlu în CV-ul său cu un anumit orizont al difuzării, trebuie imperios să corecteze, să depășească erorile și imperfecțiunile edițiilor I și II, modeste și neterminate, să ofere istoricului și / sau cititorului interesat de un subiect atrăgător, captivant, în viitoarea ediție a III-a, un text calitativ științific – tipografic, pe măsura așteptărilor celor preocupați de secvența francmasonică (ideologie – organizare – simboluri – acțiune și istoriografie) din viața vulcanică, activitatea multi-direcțională și opera pluri-sectorială ale lui N. Iorga. Tema conexiunilor dintre francmasonerie și N. Iorga rămâne în continuare deschisă cercetării istorice, Cristian Moșneanu are șansa să-și înscrie numele și cartea sa, la ediția a III-a „revizuită și adăugită” cu adevărat, în bibliografia de bază a subiectului.