Plouă cu rouă, plouă cu lacrimi din cer
Alungaţi din Rai, primii oameni plâng
Plouă cu binecuvântări, plouă cu mister,
Picăturile cad pe pământ şi se frâng 

A plouat şi ieri şi-alaltăieri nemilos
Fulgere nervoase tăiau obrazul nopţii
Tunetele urlau ca un monstru negricios
Înspăimântând copiii, arătându-şi colţii

Spunând descântecul ca un proroc
Mama a pus în jar un ciob de sticlă:
„Cum se luminează ciobul în foc
Aşa să se lumineze cerul afară!”

Cerul s-a-nveselit pe loc şi i-a zâmbit
Vântul piaptănă ploaia în fire subţiri
Soarele-şi deschide cortina grăbit
S-alinte Lumina să-şi vină în simţiri 

Iubirea lor naşte arcade în şapte culori
Copacii şi florile înviorate dansează
Norii albi sunt temporar învingători
Iar descântecul adoarme şi visează