poezia se scrie în oraşul cu tei
aici, străzile scriu versuri
parcurile se-mbată cu metafore
cu parfum din aleile cu flori
şi din arborii emotivi
statuile creează poezie
clădirile cântă poeme lirice,
în oraşul boem al poeţilor
cuvintele au sonorităţi muzicale
de Bach şi Chopin
de violoncel şi pian
au praf de Lună în suflet şi pe trup
sunt o orgă a visării şi tămăduirii
prin care îngerii blonzi
se furişează cu aripile sclipind de miracole
pentru a vrăji versurile cu minuni
şi metafizici nepământeşti 

poezia se scrie în sălile de concerte
„precum în cer aşa şi pe pământ”
este un „voluptuos joc de icoane”
în liturghia Sfintelor Taine
poezia este simfonie, odă şi recviem
este înălţarea rugii spre cer,
un demon ce trece sufletul
prin travaliu şi agonie
prin suferinţă, frici şi bucurie
prin uimiri imateriale
dificil de întrupat
în dizarmoniile lumii 

poezia este scrisă de lanurile de grâu
înroşite de maci
de floarea-soarelui zâmbitoare
şi de „iarba verde de acasă”
de greieri şi privighetori
este iertare, este muză şi mângâiere
tăcere, linişte, şoaptă şi alint
poezia este scrisă de barzii cu harpa în mână
ce merg în fruntea oştilor la luptă
de rapsozii, menestrelii, aezii şi trubadurii
ce-şi cântă versurile la curţile împărăteşti
rătăcind printre planete necunoscute
ca poemele homerice ale poetului orb
ca Epopeea sumeriană pe tăbliţe de lut
a regelui Ghilgameş… 

poezia se scrie în taină, în cer
de Dumnezeu