Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Cimitirul Evreiesc din Ștefănești, Arhiva personală
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Cimitirul Evreiesc din Ștefănești, județul Botoșani, muzeograful Carmelia Munteanu mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iunie 2025, în incinta acestuia.

• – Doamnă Carmelia Munteanu, când s-au stabilit evreii la Ștefănești?
• – Ei sunt atestați documentar încă din secolul al XVII-lea, cei mai mulți fiind negustori, dar au înființat, aici, zece sinagogi, trei școli evreiești, dintre care una – astăzi, liceu – există și acum, precum și o baie publică. În 1930, numărul evreilor era de 2.361 (16% din populația totală), dar, în anii ’70, majoritatea au emigrat în Israel, în urma lor rămânând casele cu arhitectura specific mozaică și mormintele din cimitir. Spre sfârșitul veacului al XVIII-lea, evreii au fost a doua etnie din nordul Moldovei, iar, la jumătatea secolului trecut, au ajuns aproape la paritate cu românii.
• – Cât de veche este această necropolă?
• – A fost înființată odată cu venirea lor și are două sectoare: cel vechi, mai întins, dar mai degradat, cu morminte din veacurile XVII-XIX, și cel nou, cu cripte mai vizibile și mai îngrijite, din secolul trecut. Este unul dintre cele mai mari cimitire evreiești din țară (în județ, mai există altele la Botoșani, Dorohoi, Săveni și Sulița), conținând mii de morminte; multe dintre ele nu se mai cunosc, dar majoritatea sunt individualizate și acum.
• – Ce personalități sunt înhumate aici?
• – Sunt mulți medici, avocați, profesori, ingineri, farmaciști, negustori și mai mulți rabini, dintre care cel mai cunoscut este țadicul [liderul spiritual] Abraham [Matitiahu] Friedman. Născut [în 1847] lângă Cernăuți [la Sadagura], a venit la Ștefănești după ce tatăl lui [Menahem Nahum Friedman, sosit din Imperiul Rus] s-a stabilit aici. El a început să păstorească comunitatea locală când avea numai 21 de ani și a condus obștea timp de 64 de ani, adunând mii de adepți. De numele său, se leagă tot ceea ce înseamnă cultură și religie mozaică hasidică locală, dar el a rămas în memoria comunității și a localnicilor și prin faptele lui caritabile; în fiecare săptămână, hrănea până la 100 de persoane, indiferent de etnie sau religie. Era și un foarte bun sfătuitor, toată lumea considerând că are har; la el, veneau femei care nu puteau avea copii, comercianți în pragul falimentului, oameni bolnavi sau săraci. A murit în 1933 [la Iași] și a fost înmormântat la Ștefănești, iar, în 1969, osemintele lui au fost reînhumate în Israel, însă oamenii consideră că spiritul lui a rămas aici și, de aceea, mulți continuă să vină în pelerinaj și să lase bilete cu dorințele lor la mormântul său; la fel, fac și evreii din Israel.
• – Mai revin urmașii din străinătate la mormintele înaintașilor lor?
• – Sigur, mai ales după 1989 a fost un pelerinaj extraordinar, pentru că rădăcinile lor au rămas aici. Au venit din Europa, Canada, Statele Unite, Australia și de peste tot, pentru că, la Ștefănești, a fost o comunitate evreiască puternică; și-au regăsit în lacrimi mormintele și au fost foarte emoționați. Mai vin, și acum, măcar la un an sau doi, chiar dacă mai puțini și aproape toți peste 80 de ani, pentru a se reculege în fața lespezilor și a criptelor rudelor, fiindcă au un cult pentru strămoșii lor. De curând, mormântul din secolul al XIX-lea al unui alt rabin a fost descoperit, pe baza unor informații vagi ale rudelor, de un descendent îndepărtat venit din străinătate; când a văzut o parte a numelui pe un colț al pietrei funerare, a început să sape, plângând, pământul cu mâinile, până a dezvelit toată lespedea, apoi a citit întreaga inscripție și a îngenuncheat. Toți oamenii care îl priveau au fost extrem de impresionați.
• – Ce adăpostește clădirea din cimitir?
• – Aici, este amenajat un muzeu al comunității evreiești, unde sunt expuse fotografii și articole despre evreii locali apărute în publicațiile vremii, documente și biografii ale lor. În aceeași încăpere, se află și fostul mormânt al rabinului Friedman, cu sutele de bilete în care oamenii și-au scris dorințele.
• Florin Bălănescu