Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

ALIN OPREA: ”Muzica mea este o confesiune sinceră, o formă de terapie și o rugăciune în același timp”

  • IOAN  VASIU : – Stimate ALIN OPREA, sunteți unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați compozitori și interpreți de muzică ușoară din România. Vorbiți-ne, în câteva propoziții, despre debutul dumneavoastră artistic.
  • ALIN OPREA :  – Debutul meu artistic a avut loc la doar șase ani, într-un spectacol organizat la Teatrul din Turda. Cântam la vioară, cu emoție și speranță în priviri. Îmi amintesc perfect momentul: eram pe scenă și o vedeam pe mama în primul rând. La un moment dat, a dispărut din sală. Moralul mi-a căzut brusc, m-am panicat, am început să plâng și am fugit de pe scenă. Atunci mi-am promis că nu voi mai cânta niciodată.
  • Dar mama se dusese de urgență la spital cu fratele ei, care se simțise rău. Când s-a întors, mi-a explicat totul și m-a încurajat. Am urcat din nou pe scenă, tremurând, dar de această dată am fost primit cu aplauze încurajatoare de o sală întreagă, ridicată în picioare. Atunci mi-am făcut o nouă promisiune: să nu renunț niciodată la muzică. A fost începutul unei povești de viață în care muzica avea să devină destin și salvare.
  • I.V.: – Ce a însemnat, și continuă să însemne pentru dumneavoastră, Talisman?
  • A.O.:  –  Talisman nu este doar numele unei trupe, ci un simbol cu profunde semnificații. Înainte de a exista formația, „talismanul” a fost prima mea vioară – un dar sacru de la primul meu profesor – și crucea primită de la starețul Mănăstirii Putna, pe care o port și acum la piept și care mi-a fost oferită ca simbol al credinței și devotamentului față de muzică.
  • Formația Talisman a fost prima manifestare autentică a universului meu interior, după o perioadă de formare în care am cântat alături de legende ale muzicii românești precum Compact, Sfinx sau Phoenix. Talisman e, într-un fel, propria mea ființă – vocea mea, sufletul meu, versurile și compozițiile mele, dar mai ales credința că muzica poate schimba vieți.
  • I.V.: – Câte melodii din repertoriul dumneavoastră sunt compuse de Domnia Voastră?
  • A.O.: – Am compus peste 100 de piese interpretate de Talisman, dintre care doar două sunt preluări – cântece legendare, reinterpretate cu respect și suflet.
  • Când cânt muzica mea, simt că sunt în deplină armonie cu mine și cu publicul. Doar atunci când trăiesc pe scenă fiecare cuvânt și fiecare notă pot transmite cu adevărat emoția care să ajungă la sufletul celuilalt. Dacă vreau ca publicul să râdă, să plângă, să vibreze, trebuie ca eu să trec primul prin toate aceste stări. Muzica mea este o confesiune sinceră, o formă de terapie și o rugăciune în același timp.
  • I.V.: – Nu cu mult timp în urmă, ați apărut într-o emisiune televizată, alături de Alin Stoica, Sorin Lupu și Ionuț Dolănescu. Detaliați puțin, vă rog.
  • A.O.: – Sunt onorat să fiu initiatorul proiectului Romanian Tenors, din care fac parte cu mare bucurie alături de trei artiști excepționali: Alin Stoica, Sorin Lupu și Ionuț Dolănescu.
  • Suntem patru voci, patru suflete, dar o singură inimă, care bate la unison cu muzica transmisă prin belcanto – acel stil clasic plin de noblețe și rafinament. Pentru mine, este o întoarcere la rădăcinile mele muzicale. Am studiat vioara și canto clasic la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, iar muzica clasică a fost, de fapt, prima mea dragoste. A însemnat pentru mine disciplină, profunzime și sensibilitate. Romanian Tenors îmi oferă astăzi șansa de a îmbina această iubire veche cu experiența scenică a artistului matur care sunt acum.
  • I.V.:  –  De la cine credeți că ați moștenit harul cântatului?
  • A.O.: – A fost, cu siguranță, darul cel mai pur primit de la Dumnezeu, încă de la naștere. Muzica a fost mereu prezentă în viața mea, chiar dacă la mine în familie, nu a existat niciodată cineva cu talent muzical.
  • Pentru mine, muzica este singura constantă, ancora în toate furtunile vieții, refugiul meu și spațiul în care mi-am regăsit mereu echilibrul și bucuria. Este dovada că harul divin nu se transmite neapărat genetic, ci vine ca un legământ nevăzut cu Cerul.
  • I.V.:  –  Ce proiecte aveți în atenție pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
  • A.O. : – Cel mai important proiect pe termen scurt este Turneul Aniversar Talisman 30, care va marca trei decenii de carieră muzicală sub acest nume cu rezonanță profundă în inimile multor români. Va fi un eveniment al recunoștinței, dar și al reinventării.
  • Lucrez, de asemenea, la un album nou, dedicat acestui moment aniversar.
  • Cu Romanian Tenors, pregătim extinderea repertoriului prin compoziții originale și adaptări vocal-simfonice ale unor capodopere românești – printre care și o variantă vocală inedită a „Baladei” de Ciprian Porumbescu, o piesă pe care o consider sacră pentru sufletul românesc.
  • Pe plan personal, voi lansa în curând o piesă specială în duet cu soția mea, Medana – un moment așteptat cu emoție de mulți dintre cei care ne urmăresc. Nu-mi place să spun „fani” sau „public”, îi consider prieteni de suflet, însoțitori loiali ai călătoriei mele prin muzică și prin viață.                                       
  •         Interviu de Ioan Vasiu /UZPR


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania