Nicolae Cornescian
Cum să primești tot ce-ți dorești?
(eseuri)

1. Gândul – arhitectul realității

• În realitate, totul e cât se poate de simplu. Însă mintea omului mai tot timpul năzuiește să complexeze și să complice totul. Întrucât e stăpânită de aleanuri avide de a schimba totul după bunul ei plac  Așa cum consideră ea, mintea, că ar trebui să fie. Fiecare minte în parte. Vrând ca mai mereu să fie altfel decât e acum. Cât mai diferit și cât mai eterogen. Căci dorințele, mai ales dacă sunt îndeplinite, întotdeauna nasc alte dorințe. Și mai năstrușnice și aproape imposibil de realizat. Apar acele aspirații care, într-o oarecare măsură, mențin vie asidua luptă cu propria ta persoană. Acea vervă care în mod normal ar trebui să ducă la progres. Ceea ce, de altfel, în mare măsură chiar se adeverește. Ceea ce, fără să conștientizezi pe deplin, chiar dă sens vieții tale. Ori, mai bine spus, te menține în viață.  
• Și e corect să fie așa. E imperios de necesar. Întrucât, chiar dacă pare cumva contradictoriu, tocmai gândul e cel care creează realitatea dimprejur. O modelează după bunul ei plac. Și nu doar spațiul fizic, dar și ulterioarele circumstanțe. Da. Tocmai gândul tău generează tot ce se petrece cu tine. Toate acele mici amărăciuni ori mult doritele satisfacții nu sunt altceva decât văditele materializări a tot ce îți închipui. De fiecare dată când duci dialoguri interne, când imaginezi ceea ce încă nu există și în realitatea ta imediată, dar ce într-o mare proporție se va adeveri în cel mai scurt timp. Se va materializa în obiecte și așa zisele valori de care ai nevoie. Însă pentru ca toate acestea să devină posibile, e nevoie nu doar de așteptare, dar, mai ales, de oprire a cursului continuu tocmai a acestui gând. Mai bine zis e nevoie de o cufundare totală în nimic. În acea liniște și pace interioară care te detașează de orice fel de aici și acum. Iar asta, chiar și după doar câteva minute de încercări, vei înțelege că e destul de greu de realizat. Cum adică? Intervine deîndată gândul. Nu îți permit, parcă urlă tot el, nu îți permit să nu fii nicăieri și nicicând. Tocmai tu, cel care întotdeauna ești cineva important, nu se poate să devii dintr-odată nimic.  
• Astfel se face că, analizând mult mai amănunțit cele premergătoare, abia acum începe adevărata luptă cu propria ta persoană. Practic, ca să obții și să devii tot ce vrei, întotdeauna e nevoie de pauze în care trebuie să anulezi totul. Chiar și ideea propriei tale persoane. Trebuie să încerci să fii nimeni și nimic. Altfel spus, ar trebui să uiți tot ce a fost și tot ce e în prezent. Locul și timpul nu mai au nici un sens, căci acum conștiința ta treptat se cufundă în neant. Dincolo de timpul efemer și de lumea materială. Acum devine locuitorul legitim al spațiului cuantic, a acestei dimensiuni eterne și infinite unde se naște tot ce pare material în viața terestră, limitată doar la trei dimensiuni. Aici, conștiința ta se simte liberă și izbăvită de orice povară, întrucât tocmai aici, în acest neant, se află adevăratul ei domiciliu. Gândul, în acest context, nici măcar nu bănuiește că nu e altceva decât o banală oglindire indigenă a conștiinței tale eterne, aflate aici, în acest incomensurabil cuantic, coabitând împreună cu alte conștiințe și alături de nimicul care menține vizibil, adică real, tot ce poate fi văzut pe Pământ. Acest nimic nesfârșit, în care practic e încifrat tot ce a fost, tot ce e și tot ce va fi vreodată. Va fi întotdeauna, căci neantul care generează totul e cât se poate de logic că nu poate fi anulat de nimic. De acel nimic din care e compus și în care dăinuie chiar și adevărata ta conștiință.  
• E aici. Întotdeauna a fost și va rămâne doar aici, de unde se poate reflecta în orice și oricine. Ca și acum când e tocmai o răsfrângere cât se poate de fidelă a gândului tău din această viață, pe care o consideri reală, întrucât gândul nu îți permite să înțelegi mult mai mult decât poți să vezi și să percepi. De aceea, e cât se poate de clar faptul că tocmai el creează realitatea dimprejur tău. 
• Aprofundând puțin cele spuse anterior, gândul tău creează chiar și acele limite între care se scrie destinul tău. Și când spun limite, nu mă refer doar la obstacole uneori insuportabile, dar și la acele lucruri opulente ce îți aduc satisfacții trecătoare. Acele mici agoniseli materiale pe care tot mintea le-a generat. Le-a făcut posibile, pentru că e o copie cât se poate de clară a conștiinței tale eterne. Le-a materializat în tot ce deții acum și ce vei avea dacă ea, mintea, va putea fi focusată într-un mod optim. Focusată zilnic preț de cel puțin câteva minute. Fără a oscila de la o imagine la alta, așa cum constați uneori și nici măcar nu te întrebi cum de-ai ajuns să te gândești la cu totul altceva. Căci de cele mai multe ori, nici măcar nu realizezi că nu tu ești cel care controlează propriul tău gând, ci, mai degrabă, gândul te controlează pe tine. Te poartă mai mereu dintr-un loc în altul, de la o dorință la alta, însă refuză să se focuseze, chiar și preț de cinci minute, asupra unei singure imagini. Așa că, analizând cele relatate anterior, dacă chiar dorești să obții ceva cu adevărat, mai întâi trebuie să încerci să dai dovadă de autocontrol. Adică, trebuie să găsești puterea de a-ți concentra gândul cât se poate de mult asupra unei singure idei. Mai apoi e nevoie de o pauză prelungă. Nu te gândi la nimic, pentru a permite astfel conștiinței tale din dimensiunea cuantică să materializeze intenția gândului tău. Să o facă posibilă în cel mai scurt timp cu putință. 
• Timpul însă, acest interval temporar în care aștepți mult dorita materializare, depinde tocmai de acea perioadă temporară în care izbutești să nu te gândești la nimic. De acel repaus ori acea detașare de tot și de toate ce cu siguranță va face posibilă orice vrere a ta. Nu dorință, ci intenție. Căci dorința, practic, transmite câmpului cuantic tocmai ceea ce îți lipsește în prezent. Iar conștiința ta din acest câmp nu face altceva decât să intensifice și mai mult lipsurile tale actuale. Așa că unica soluție e doar intenția. Altfel spus, o convingere certă a ideii că ai, sigur că meriți să ai toate cele zămislite. Căci nu există nicio altă entitate externă atotputernică, inventată de minți primitive, demnă de a-ți îndeplini orice vrere, mult mai clară și mai puternică decât conștiința ta de dincolo de tot și de toate.  
• (va urma)