Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Conacul Constantinescu din Gâșteni, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Conacul Constantinescu din satul Gâșteni comuna Răcăciuni, județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, la Bacău.
• – Domnule Eugen Șendrea, cui a aparținut acest conac?
• – Proprietarul clădirii și al moșiei a fost avocatul liberal Constantin (Atta) Constantinescu, ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, fiul avocatului liberal Alexandru Constantinescu, de mai multe ori ministrul Afacerilor Interne, al Agriculturii și Domeniilor, precum și al Industriei și Comerțului. Construcția conacului a fost începută în 1900 de către tată și finalizată în 1926 de către fiu.
• – Descrieți, vă rog, fosta proprietate.
• – Edificiul se încadrează în tipul de conace moldoveneşti de la sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului următor. Este construit pe fundații continue din piatră și cuprinde trei pavilioane, cu subsol parțial, parter și etaj, totalizând circa 20 de camere, legătura dintre niveluri fiind realizată printr-o scară interioară. În biroul de lucru, se afla o bibliotecă imensă, care, la venirea comuniștilor, a fost distrusă. Faţada principală, orientată spre vest, cuprinde un foişor şi un turn pe colț, cea secundară, poziționată spre sud, include un mic foişor și scări de acces, iar ultima, cea a pavilionului B, este prevăzută cu o logie. Intrarea în domeniu se făcea printr-un portal impunător, ce dădea în aleea principală, care era largă, pietruită și străjuită de flori și arbuști ornamentali aduși din străinătate. În fața clădirii, se afla un havuz cu o fântână arteziană, unde pluteau lebede, iar, în spate, se găsea o pădure cu arbori seculari. Amplasat în partea cea mai înaltă a curții, conacul domina cele 18 dependințe cu caracter economic și administrativ – locuințele servitorilor, hambarele pentru cereale, atelierele de reparaţii, adăposturile pentru animale şi păsări, magaziile de lemne și alte atenanse. Au existat și două beciuri masive, cu arcade și intrări din exterior, iar, la marginea curţii, se afla capela ortodoxă a familiei. Întreaga proprietate era împrejmuită cu un zid de piatră, care a dispărut, între timp, în cea mai mare parte. Moșia boierească era întinsă și cuprindea terenuri arabile, pășuni, livezi, culturi de viță-de-vie, păduri și iazuri.
• – Ce destinații ulterioare a avut imobilul?
• – În aprilie 1949, întreaga proprietate a fost naționalizată și predată Ministerului Agriculturii. Edificiul a fost, pe rând, sediul întreprinderii agricole de stat din localitate, spațiu de încartiruire a unor subunităţi militare, local pentru o grădiniţă de copii și, din 1950, cămin-spital neuropsihiatric [în prezent, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni]. În 1944 şi 1945, conacul a fost supus jafului şi distrugerii de către armata sovietică şi de către localnici. În noaptea de 4 spre 5 martie 1949, nefiind păzit, a fost devastat și jefuit de către răufăcători, care au furat mobilierul de valoare, cărțile din bibliotecă și cea mai mare parte a bunurilor din interior și din curte. În februarie 1994, un incendiu care a izbucnit în pavilionul A a distrus acoperişul imobilului şi a afectat o parte a zidurilor; ca urmare, puţine elemente de interior ale arhitecturii conacului s-au mai conservat.
• – Ce se mai păstrează, astăzi, din fosta curte boierească?
• – Au mai rămas clădirea, unul dintre beciuri – celălalt fiind astupat de către comuniști –, aleea principală, havuzul, poarta, o porțiune din zidul împrejmuitor și câțiva arbori.
• – Ce realizări a avut Atta Constantinescu?
• – El a întemeiat, aici, o gospodărie model, în cadrul căreia a întreținut o vestită herghelie de cai lipițani de rasă aduși de la Sâmbăta de Jos. Pe lângă aceasta, a înființat o școală de meserii care a funcționat până în 1946, unde se construiau carete pentru cai. Prin contribuția lui, a fost restaurată gara din Răcăciuni, iar, în domeniul cultural, a fondat, în 1927, revista Cuvântul Rădăuților. La conacul său, au venit în vizită multe personalități ale vieții politice, între care și Regele Carol al II-lea, în 1938.
• – Care a fost destinul său ulterior?
• – În 1947, a fost arestat de autoritățile comuniste și condamnat, pe principiul „vinii colective”, alături de alți foști demnitari ai statului, la cinci ani de închisoare. În detenție, pe care a executat-o la Jilava, Aiud și Canalul Dunăre – Marea Neagră, a fost supus la multiple privațiuni și la un regim sistematic de înfometare. Eliberat în 1952, a continuat să fie urmărit și anchetat de Securitate și, din acest motiv, s-a sinucis în 1954, la vârsta de 57 de ani, aruncându-se de la etajul unei clădiri din București.
• – Morminte ale familiei există aici?
• – Au fost distruse, pentru că Atta Constantinescu a fost considerat și tratat ca un dușman al comunismului.
• – Domeniul a fost revendicat?
• – A existat un pretins moștenitor din București al familiei, dar el nu a avut acte doveditoare și, în consecință, nu a fost pus în posesie.
• Florin Bălănescu