Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Castelul Cantacuzino-Pașcanu – Waldenburg din Lilieci, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Castelul Cantacuzino-Pașcanu – Waldenburg din satul Lilieci, comuna Hemeiuș, județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, la Bacău.
• – Domnule Eugen Șendrea, cine și când a construit acest castel?
• – Clădirea a fost ridicată pe moșia Fântânele [astăzi, comuna Hemeiuș], între 1864 și 1866, de către soții Pulcheria (fostă Cantacuzino-Pașcanu) și Emil von Sayn-Wittgenstein-Berleburg, iniţialele numelor lor păstrându-se, și acum, pe pinioanele de zidărie și în oțelul tiranților. Ulterior, proprietatea a intrat în posesia Luciei von Schönburg-Waldenburg, fiica acestora și strănepoată a vistiernicului Moldovei. Parcul dendrologic din jurul imobilului a fost amenajat, între 1880 și 1913, pe o suprafață de 49,5 ha, dintre care 30 ha de pădure naturală, de către arhitectul peisagist german Christian Adolf.
• – Faceți, vă rog, o descriere a castelului și a parcului.
• – Edificiul este construit într-un amalgam de stiluri (romano-gotic târziu englezesc, baroc, venețian, oriental și brâncovenesc), din blocuri de gresie și cărămidă aparentă ornată cu sculpturi, motiv pentru care se mai numește și Castelul Roșu. Clădirea este alcătuită din parter, etaj și, parțial, demisol, cuprinzând circa 20 de camere și mai multe dependințe. Rețin atenția intrarea laterală cu coloane și capiteluri bogat decorate, frontonul în trepte, turnul crenelat din partea nord-estică, sculpturile de la balcoane și ancadramentele din gresie ale ferestrelor, care formează logia aparentă de deasupra vestibulului. În apropiere, se află Castelul Alb, de dimensiuni mai reduse, care adăpostea administrația domeniului. Parcul dendrologic din jur, cu alei curbe și pajiști înconjurate, în forme neregulate, de arboret, include copaci aduși din pădurile Carpaților, arbori exotici achiziționați din toată lumea și sute de specii de trandafiri. La circa 700 m, se găsește un lac cu suprafața de 262 ha, unde viețuiește o mare varietate de păsări.
• – Ce mari personalități au fost oaspeți ai domeniului?
• – Aici, au ajuns regii Carol I și Carol al II-lea, Prințesa Elisabeta, Nicolae Iorga, precum și alte nume de vază ale politicii și culturii românești.
• – Ce destinații a mai avut proprietatea?
• – În 1918, clădirea și parcul au fost confiscate de stat, din 1922 au fost administrate de Ocolul Silvic Fântânele, iar, în 1955, au trecut în proprietatea Stațiunii de Cercetări Silvice Hemeiuș a Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, care a folosit castelul până în 1999, când acesta a fost dezafectat.
• – Există morminte ale familiei în zonă?
• – Singurul monument funerar este cel al Pulcheriei von Sayn-Wittgenstein-Berleburg, aflat în Biserica [cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena] din Hemeiuș, pe care a ctitorit-o. Numele ei și al soțului său sunt înscrise pe Sfântul Potir din argint aurit cu care ei au înzestrat biserica în 1864, cu un an înainte de moartea prințesei, la numai 25 de ani.
• Florin Bălănescu