Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Eugen Șendrea, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre fostul conac Cancicov din satul Poieni, comuna Parincea, județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, la Bacău.
• – Domnule Eugen Șendrea, cine a fost proprietarul acestui conac?
• – Posesorul domeniului, Mircea Cancicov, a fost un strălucit avocat, magistrat, finanțist, economist și politician, membru marcant al Partidului Național Liberal. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București (unde a fost profesor universitar) și, ca șef de promoție, pe cea a Universității Sorbona din Paris. A fost membru de onoare al Academiei Române [din 1937] și al Academiei de Științe din România [din 1938], deputat [1927-1929], senator [1939-1940], [de patru ori] ministru de Finanțe [în perioada 1936-1939], ministru al Justiției ad interim [1938] și [în două rânduri] ministru al Economiei Naționale [în 1940 și 1941]. În 1948, a fost condamnat la la 20 de ani de temniță grea pentru „crimă de război” – în realitate, pentru „vina” de a fi fost membru al Guvernului generalului Ion Antonescu – și trecut prin penitenciarele Văcărești, Aiud și Râmnicu Sărat, unde a decedat în 1959. A fost căsătorit cu scriitoarea Georgeta Jurgea, originară din Poieni, a cărei familie a construit, în prima parte a secolului trecut, fostul conac din sat.
• – Cum arăta domeniul?
• – Clădirea era construită din cărămidă și piatră, cu un singur nivel, cuprinzând aproximativ zece încăperi și un turn din care se vedea toată valea, până jos, în pădure. În jur, se afla un parc de o rară frumusețe, cu alei pietruite ce se întretăiau, străjuite de bănci din piatră, straturi de flori și plopi înalți. În curte, se găseau un foișor din lemn, un beci masiv, o fântână cu cumpănă, locuințele angajaților, grajdurile cailor, adăposturile păsărilor, hambarele pentru cereale, magaziile pentru lemne și alte dependințe. Întreaga proprietate era delimitată de un gard din lemn, cu o poartă din același material. Moșia avea circa 20 ha și includea pământuri arabile, o pădure cu arbori seculari, o livadă cu pomi fructiferi, suprafețe cu viță-de-vie și un iaz cu pește.
• – Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
• – A avut loc aceeași distrugere ca peste tot, întreg domeniul fiind devastat; au fost devalizate biblioteca, mobilierul, tablourile, covoarele, ușile, ferestrele și toate bunurile din conac și din curte, majoritatea copacilor au fost tăiați, iar gardurile – smulse. Clădirea a ajuns o ruină și a rezistat până în 1984, când a fost demolată complet; între timp, beciul s-a astupat, iar fântâna s-a colmatat.
• – Ce a mai rămas, astăzi, din toată proprietatea?
• – Nimic – doar câțiva copaci și, în rest, numai pământ arabil, pe care sunt cultivate cereale; de fapt, acesta a fost și scopul declarat al lichidării proprietăților boierești de către regimul comunist: transformarea lor în pământuri pentru agricultură.
• Florin Bălănescu