Era 13 iunie l963.

• Soarele dogorea puternic şi pe băncile din parcul Drăgăşani era multă lume. Se sărbătorea Ziua Grâului. Treceau spre stadionul oraşului fete cu cununi de grâu pe cap. Acolo urma să aibă loc o serbare. Eu stăteam singură pe o bancă din parcul oraşului, un parc mic, cu câţiva pomi şi o fântână arteziană, parc ce mi se părea că e cel mai frumos din lume. De fapt nu mai văzusem altul. A venit un băiat brunet şi slăbuţ şi mi-a zis:
•  – Pot să stau şi eu pe banca asta lângă tine? M-a cuprins dintr-odată o bucurie de nedescris. Nu mai eram singură. Un suflet de om vroia să se aşeze chiar lângă mine. L-am privit şi nu-mi venea să cred ochilor. Parcă-l mai văzusem undeva şi chiar aşa era. Era băiatul de la Casa de Cultură din Drăgăşani care citise poezii, alături de Gheorghe Tomozei, Dan Deşliu, Doru Moţoc, Traian D. Lungu ș.a. Îmi plăcea dar îmi era şi frică. La fel ca în „Zburătorul” lui Eliade. Şi, tata, îmi spusese că niciodată să nu umblu eu după băieţi. Să-i las să umble ei după mine. Eu să fiu încrezută. Dar acum nu mai aveam chef să fiu încrezută pentru că mă simţeam chiar singură… – Dar mai sunt bănci… i-am răspuns… fiind timorată de traista cu ciuperci, pe care o lăsase lângă mine,pe bancă o femeie din satul meu…
•  – Mai sunt, dar eu aici vreau să stau… zice, arătând traista cu ciuperci… – Bine, faci ce vrei…
•  – De ce eşti supărată? 
• – Nu am cu cine să merg la serbare pe stadion…
•  – Nu-i nimic, lasă că mergi cu mine..
•  – De fapt eu vă cunosc. Am fost la casa de cultură din Drăgăşani aduse de la şcoala noastră să ascultăm mai mulţi poeţi şi eraţi şi dvs acolo…
•  – Da!? Mă bucur că mă cunoşti… Am luat-o încet spre stadion, si el își aprinde o țigară…. – Fumezi?! Să știi că cu mine nu îți merge cu fumatul… El m -a privit uimit, dar și cu simpatie…. 
• – Dacă zici tu , o arunc…. Uram acest viciu pentru că tatăl meu fuma foarte mult cu copiii în aceeași cameră și, mai ales, noaptea. Eu, de multe ori, ieșeam afară și priveam luna și nu îmi dădeam seama, dacă ea, Luna, se clătinan pe cer, sau eu eram amețită….. El fiind din oraş îl cunoştea toată lumea. Mi-a spus simplu că îl cheamă Florin._
• Titina NICA-ȚENE