Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Palatul Administrativ din Bacău, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Palatul Administrativ din Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, în același oraș.
• – Domnule Eugen Șendrea, când a fost construit acest palat?
• – Până în 1850, Bacăul avea doar două străzi principale, cu case mici și rare, făcute din chirpici, de-a lungul lor. În 1880, Ernest Sturdza, primarul orașului (și, ulterior, prefectul județului), a avut inițitiva ridicării unei clădiri reprezentative în centrul urbei, la intersecția celor două străzi. Arhitectul Paul Petricu a conceput planurile viitorului palat, pe baza cărora construcția acestuia a început în 1886 și s-a terminat în 1890.
• – Faceți, vă rog, o descriere a clădirii.
• – Edificiul, situat pe strada Mărășești, numerele 2-4, este impozant și elegant, cu subsol, parter, etaj și trei intrări: cea de la fațada principală, mărginită de două corpuri, în formă de evantai, și alte două prin spate. Temelia a fost realizată din piatră de râu, iar pereții – din cărămidă. Accesul de la parter la etaj se face printr-o scară somptuoasă, care s-a păstrat până astăzi. La catul superior, unde se desfășurau balurile prefecturii, se află un balcon imens, care dă întregului spațiu un aer de palat aristocratic.
• – Ce destinații a avut imobilul de-a lungul timpului?
• – Aici, și-au avut sediul tribunalul cu două secții al orașului, parchetul tribunalului, curtea de jurați, avocatura statului, baroul avocaților, judecătoria Ocolului 1 rural, cabinetele 1 și 2 de instrucție, serviciul tehnic al statului, casieria generală a județului, corpul portăreilor, pretoratul plasei Bistrița, arhivele acestora, poșta, telegraful și alte instituții; în prezent, aripa stângă găzduiește prefectura județului, iar cea dreaptă adăpostește consiliul județean.
• – Edificiul a suferit modificări?
• – Construcția a fost restaurată în mai multe rânduri – la începutul secolului trecut, în 1937 și 1986-1988, după care au mai avut loc doar renovări minore, imobilul păstrând, în linii mari, forma și aspectul originale.
• – Ce evenimente notabile s-au petrecut în palat?
• – De aici, au plecat pe front trupele în cele două războaie mondiale, iar, la 22 decembrie 1989, s-a strigat „Libertate!” și „Dictatura a căzut!” La 20 noiembrie 1936, vestitul haiduc Gheorghe Coroi a fost adus, pe jos, cu lanțuri la mâini și la picioare, înconjurat de jandarmi și însoțit de circa 40 de gazde ale sale și 20 de colaboratori. De o parte și de alta a străzii care venea dinspre arestul poliției din actualul cartier C.F.R. la tribunal, unde a avut loc procesul, era adunată toată populația Bacăului, plus sute de oameni veniți de la Iași, București și din localitățile învecinate. Tot aici, la 20 septembrie 1931, a avut loc „nunta secolului” – căsătoria arhitectului băcăuan Nicolae Lupu cu Mariana Mirică, deținătoare, în 1930, a titlurilor „Miss Moldova” și „Miss România”, care a câștigat, în același an, la Galveston, în Statele Unite, locul al doilea la concursul de frumusețe „Miss Univers” și titlul „Miss Europa”.
• Florin Bălănescu