Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Conacul Rosetti-Tescanu din Tescani, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

• Despre Conacul Rosetti-Tescanu din satul Tescani, comuna Berești-Tazlău, județul Bacău, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, la Bacău.
• – Domnule Eugen Șendrea, cine și când a ridicat acest conac?
• – Clădirea a fost înălțată, între 1880 și 1897, de boierul Dumitru [Dumitrache] Rosetti-Tescanu [căsătorit cu Smaranda Krupenschi], fiul lui Gheorghe Rosetti și al Ilenei Herescu din Brașov. Din punct de vedere structural, edificiul a rămas intact, pentru că nu au fost făcute modificări esențiale nici la interior, nici la exterior.
• – Ce a reprezentat această familie pentru comunitatea locală?
• – Înainte de orice, membrii ei au fost mari patrioți unioniști, punându-și averea în slujba realizării Unirii Principatelor Române. Ei au avut raporturi admirabile cu sătenii, pe care i-au ajutat cu bani, îmbrăcăminte și produse agricole în diferite ocazii, mai ales iarna, la Paști și Crăciun. Pe lângă conac, au avut o moșie ce se întindea până la biserica nouă, aflată la câțiva kilometri de conac, cuprinzând un parc dendrologic de aproximativ 4 ha, păduri, fânețe, pășuni, livezi, vii și iazuri cu pește pe malul Tazlăului; de asemenea, au mai deținut o fabrică de spirt, turme de oi și o herghelie de cai.
• – Faceți, vă rog, o descriere a conacului și a curții boierești.
• – Imobilul a fost construit în stil neoclasic, cu coloane grecești, pe un singur nivel, având 30 de camere, cu tot cu dependințe. Are o fațadă impunătoare spre est, iar, în spate, un zid masiv din piatră. Temelia este din piatră de râu, pereții – din cărămidă, iar acoperișul – clasic, în patru ape. În curte, se află o fântână arteziană, beciurile de sub clădire și așa-numitul Merișor, care fusese turn de supraveghere și, în prezent, este spațiu de cazare pentru artiști plastici. Pe vremuri, existau alei pietruite delimitate de ronduri de flori, numeroși arbori și mai multe dependințe.
• – Care este legătura dintre George Enescu și acest domeniu?
• – Prin căsătoria cu Maria [Maruca] Rosetti-Tescanu [fiica lui Dumitru Rosetti-Tescanu și a lui Alice Jora, nepoata lui Costache Rosetti-Tescanu și strănepoata lui Dumitru (Dumitrache) Rosetti-Tescanu], George Enescu a ajuns la Tescani, pe care l-a îndrăgit de la început. Obișnuia, adesea, să facă plimbări pe jos prin împrejurimi – singur, cu soția sau însoțit de țăranii din sat –, dar în zonă se deplasa cu trăsura, în timp ce la Bacău, București și Iași mergea cu un automobil Ford. Frumuseţea peisajelor locale l-a inspirat de fiecare dată când venea la conac; bunăoară, aici, a definitivat capodopera sa lirică Oedipe, dedicată Marucăi. Vara, aveau loc concerte în aer liber, iar, iarna, se desfășurau serate muzicale în saloane. Și sătenii l-au prețuit mult; în 1935, au dat numele său căminului cultural din localitate, invitându-l să taie panglica inaugurală. Atât de mult a iubit acest loc, încât, stabilit la Paris [din 1946], ultima sa dorință a fost să fie înmormântat aici, împreună cu soția sa, ceea ce, în urma refuzului autorităților franceze, nu s-a întâmplat [ambele morminte se află în Cimitirul Père-Lachaise din Paris].
• – Ce s-a întâmplat la instaurarea regimului comunist?
• – În 1947, Maria Rosetti-Tescanu a donat întreaga proprietate Ministerului Culturii, în vederea înființării unui așezământ cultural. Din nefericire, în anul următor conacul a fost jefuit în mod nemilos, fiind furate toate bunurile și obiectele de preț, biblioteca, având peste 10.000 de volume, – distrusă, iar anexele din curte – demolate. Conform unui inventar din 1964, aici mai existau doar o masă sculptată, o alta din lemn de nuc, o oglindă de cristal, o banchetă cu spetează, o bancă din lemn, un scrin din fier cu oglindă și o ramă din lemn sculptat cu motive florale.
• – Ce alte destinații a mai avut conacul?
• – Din 1948, a fost sediul unei școli de meserii, apoi a găzduit birourile C.A.P.-ului local. După ce, în 1970, edificiul a fost restaurat, fiind păstrate o bună parte din mobilierul original şi pianul la care lucra Enescu, în 1980 a devenit Casa Memorială Rosetti – Enescu, transformată, în 1990, în Centrul de Cultură Tescani, în 1993, în Centrul de Cultură Rosetti-Tescanu – George Enescu și, în 2007, în Secția Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu a Muzeului Național George Enescu.
• – Există morminte ale familiei în zonă?
• – Da, 11 ascendenți au fost înmormântați în cimitirul dezafectat din jurul bisericii [cu hramul Sfântul Gheorghe] din sat, zidită de Gheorghe Rosetti în 1769 și refăcută în 1984, după care osemintele lor au fost strămutate în cimitirul local. Deși figurează în Lista Monumentelor Istorice, în prezent lăcașul de cult este folosit ca magazie a centrului de cultură.
• Florin Bălănescu