Poemul FEREȘTE-NE, DOAMNE, publicat recent de Teodor Epure, reprezintă nevoia de a fi mereu într-o rugăciune profundă și sinceră către Divinitate, când, de mult am constata acest lucru, eul liric își pune întreaga nădejde în Dumnezeu. Este un demers pentru înțelepciune, dreptate, demnitate și liniște socială, un mod de a afirma și proteja valorile morale și spirituale ale unei vieți creștine autentice.  Tonul poetic este solemn, meditativ și duhovnicesc, într-o versificație simplă, cu rimă împerecheată și ritm constant, ceea ce conferă poeziei o muzicalitate blândă, potrivită cu caracterul rugător. Ca de fiecare dată, constatăm un vocabular accesibil, încărcat de sensuri spirituale și morale, unde „Lumina” reprezintă simbolul cunoașterii divine, al adevărului și al poveței sufletești, iar „Florile virtuților”  sunt exponentul unor calitățile morale cultivate prin credință, cu răbdarea, blândețea și cinstea fiind înmănuncheate în „Comoara”, care ne  sugerează valoarea spirituală a învățăturii biblice pentru ca „Pământul strămoșesc să rodească” – un simbol al prosperității și continuității, dar și al legăturii sacre cu tradiția și originile noastre.

Așadar, poemul FEREȘTE-NE, DOAMNE  este o rugăciune lirică ce îmbină credința, etica și speranța într-un mod armonios. Printr-un limbaj curat și imagini sugestive, Teodor Epure evocă o lume ideală, în care binele triumfă prin puterea divină și prin credință, ca virtute a omului.