Chimia sublimului de Iosefina Schirger și Petru Ababii

• Măreția lumii este întotdeauna 
• pe măsura spiritului care o contemplă.
• Cel bun își găsește aici paradisul,
• cel rău, infernul. – Heinrich Heine

• – Mai puțin care o contemplă, mai mult care o guvernează, pe măsura guvernării ei de către spirit, căci dacă e puțin spirit/suflet cine s-o contemple guvernând-o?!
• – Săracul Heine!
• – Dumnezeu cu dânsul!
• – Dacă am fi hinduși azi am serba sănătatea și pe zeul care a adus înțelepciunea. Hai să fim!
• – Dacă așa spui tu, te ascult. Să fim! Afecțiunea va vindeca totul în sensul transformării. Dacă fizicul se combină cu metafizicul atunci totul se topește. Rezultatul se numește organicitate.
• – Sau sens – Sensul Magna de a fi și de a prețui.
• – Sensul cel mai profund cu putință.
• – Un pod poate ține loc de îmbrățișare, de a fi împreună? Se construiește greu dar merită.
• – Eu vreau două. Bine, și una, dar una fierbinte…
• – Vom denumi acest capitol Chimia sublimului.
• – Inspirată alegere! Dar despre care capitol e vorba?
• – Despre cel care se scrie.
• – Ești originală, inventivă, dar această conversație poate fi categorisită capitol? Trebuie continuată.
• – Uite o Incursiune filosofică feminină – Anca Vasiliu – în substanțialitatea și esențialitatea categoriilor fenomenale ale existențialului planurilor afective umane. E tot ce am găsit.
• – Bănuiesc că este un domeniu de perspectivă al cercetării filosofice. Am să citesc. Din păcate lucrările ei sunt în limba franceză. Regret. Chiar am vrut să aflu ce scrie, mai multe despre ea. Am început deja să scriu despre diafanul Ancăi Vasiliu. Gata eseul!
• – Trimiteți-l spre publicare la reviste să vedem cine are curaj!
• – Nu se va găsi așa om. Îl voi introduce într-o carte a mea. Este complicat, nu pentru oricine. Și tu ai muncit mult. Eu, ca de obicei sunt pesimist. Oare această muncă enormă va fi răsplătită în sensul șansei ca această carte să trezească interes? Nu vreau să te molipsești de pesimismul meu. Eu sunt mai realist. Iartă-mă că am venit cu un astfel de mesaj descurajator după atâta muncă! Știu că tu ca de obicei ești mai optimistă. Să dea Domnul ca eu să nu am dreptate.
• – Ei, am mai adus pagini la Pod. Puțin și la corectură. Atât s-a putut.
• – Simt de aici că lucrai. 
• – Voi adormi…
• Dragă prietenă,
• Cum, ce și câte nu faceți pentru mine, până când mă și protejați! Sunt recunoscător și mă închin pentru tot și toate cele ce le faceți. Simt suflul și respirația ajutătoare și protectoare, un permanent suport de neprețuit. Mulțumesc pentru rar întâlnita bunătate măgulitoare și însuflețitoare. Tot respectul și gratitudinea! Voi lua cu mine această bunătate amețitoare și răscolitoare. Meritați un poem de suflet dedicat, care să vă ridice în slăvi cumsecădenia, afecțiunea și omenia. Cu mare regret nu sunt capabil de așa ceva. Scrieți-l în locul meu, deși esențial îl scrieți în fiecare zi prin tot ce faceți și ce însemnați pentru mine. Al vostru prieten, Petru
• – O scrisoare neașteptată! Poemul se scrie. Se numește Pod de flori și va fi sublim. Ce bine că sunteți! Toate mesajele dumneavoastră sunt poeme. Doar vă gândiți la mine și îmi e mai bine. Mi se dezmorțesc aripile. Zborul are sens.
• – Mulțumesc, Iosefina, pentru atâta și atâta informație utilă, cărți splendide ca formă și imaginație.
• Indiferent de ce faci sau de ce visezi că poți, începe-l! Îndrăzneala are genialitate, putere și magie în ea. (J. W. von Goethe)
• – Da are. Îndrăzneala ține mai mult de necesitate, curiozitate și voință decât de genialitate, putere și magie. Nu trebuie să fii genial și magic ca să știi ce-ți trebuie și ce vrei să faci.
• – Și noi am început, am îndrăznit și avem puterea să visăm la sublim. E magic!
• – Asta se întâmplă când totul merge bine și se termină bine, dar nu întotdeauna este magic și cu atât mai mult sublim. La noi s-a întâmplat cumva de la sine fără nicio îndrăzneală. Fără a ne gândi în prealabil. Iată aceasta este magie. Este ceva de Sus. Ne-am pus noi ca scop să parcurgem acest drum al podurilor? Nu. N-a fost nicio îndrăzneală.
• – Ba eu m-am gândit că am putea. Altfel nu îndrăzneam. Și uite că ne-a ieșit: sute de pagini!
• – La asta te-ai gândit pe parcursul procesului venindu-ți ideea, nu anticipat. Tu muncești cu literele și cifrele, iar eu fizic. Azi am strâns frunzele de la copaci.
• – Le-ați dat foc? Mișcarea în aer liber prelungește viața.
• – Nu le-am dat foc. E interzis. Le-am lăsat să devină compost. Din păcate stau mult la calculator și dorm puțin: 2-3 ore. Interesant e că nu mi-e somn, nu mă simt obosit. Am observat că și tu dormi puțin.
• – Am avut o perioadă. Acum sunt bine.
• – M-am delectat cu muzica marelui Bach. Ascult-o! E miraculoasă, te va ridica în ceruri. Numai o forţă dumnezeiască este capabilă a inspira o astfel de muzică organică, divină, copleșitoare! Iosefina, îmi dai voie ca în preambulul cărții să menționez contribuția ta la editarea ei?
• – Nu e important decât mesajul, vibrația, prietenia. Dacă o faceți publică nu mai e o faptă bună. Fără! Nu e problemă, dar nu trebuie. Ce faceți, cum sunteți?
• – Bine. Aștept să comunic cu tine. Tu ce faci?
• – Și eu, dar nu am loc, răgaz, spațiu, liniște. Alerg cu treburi mici.
• – Am constatat că nu-ți prea place muzica. Sau greșesc. Ți l-am trimis pe Bach și nicio reacție. Sau nu-ți e gândul la muzică, probabil. Măcar ai ascultat?
• – Citesc și ascult tot ce-mi trimiteți. A apărut în Revista Regal Literar “Odă spiritului poetic românesc”. Ce de articole publicate! Ați ajuns și în America! Mă bucur pentru bucuria dumneavoastră! Ne-a ieșit!
• – Să fie într-un ceas bun! Aportul tău este pe măsură. În reviste e și vreo poezie de a ta? N-am descoperit.
• – Nu încă. Să nu vă opriți să le trimiteți articole! E un drum bun. Sunt mândră cu și de dumneavoastră!
• – Eu trăiesc marea satisfacție că te cunosc.
• – Înseamnă că nu trăiesc degeaba. Am o mare mulțumire.
• – Am să trimit Unitatea de transcendență a lui Eminescu, să vedem, iar dacă nu o vor publica înseamnă că sunt niște limitați și îngâmfați. Mă laud: n-a scris nimeni despre fenomenul transcendenței în poezia lui Eminescu, așa cum am eu. Știu ce spun. Să văd ce fel de indivizi sunt acolo.
• – Nu contează, tot noi suntem, cu sau fără ei. Nu vă vor refuza. V-am găsit azi publicat în 3 reviste. Nu voi mai face față să vă caut!
• – Eu mă minunez de neoboseala ta. M-au anunțat ieri că m-au inclus și într-o antologie. Articolul despre Schiller îl voi propune la Revista Regal Literar. Oamenii de acolo sunt mai deștepți, deschiși.
• – Aveți o îmbrățișare înainte de culcare.
• – Cât de darnică ești! Plecăciuni în fața bunătății tale. Am vizionat reacțiile referitoare la postarea cu recenzia. Unii au afișat eticheta îngrijorării. Oare n-au pătruns profunzimea mesajului ori pun sub semnul întrebării corectitudinea lui? Nu cred că sunt mari experți în a analiza corectitudinea lui. Mai degrabă este vorba că nu pot pătrunde sublimitatea și secretele lui. Tu ce crezi?
• – Nu vă faceți griji! Semnul acela e de luat în brațe, de a avea grijă, nu de a fi îngrijorat! Iar de dat cu părerea, cine ar îndrăzni?
• – Nu sunt îngrijorat. Întreb și eu. Am postat recenzia despre tine în toate grupurile unde am acces. Urmează să o trimit și la alte reviste.
• – Trimiteți articolele dumneavoastră! Sunt speciale, inedite, cu miez! Sunt mândră de ce ați reușit!
• – Mă bucur, nu atât că am reușit pentru mine, ci că am reușit ca și alții să se pătrundă de substanța mesajelor mele. De fapt urmează ceea ce este mult mai mult, dacă mă va ajuta Dumnezeu să mă publice. Aici în Moldova nu vor. Dar de fapt nici nu are cine. Și totul ți se datorează ție. De fapt, tu m-ai scos în lume. O generoasă, un adevărat prieten! Gestul contează. Despre aceste reviste aud prima dată.
• – Cred în articolele, studiile, în ceea ce scrieți.
• – Iosefina, despre Petre Țuțea am scris o carte: Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Țuțea. Apropo, am citit din curiozitate două poezii ale unei autoare premiate pe nume Epure, din Luceafărul de dimineață. Nimic deosebit. Nu am descoperit măcar o metaforă.
• – Mie și unele poezii din România Literară mi se par… prea moderne.
• – Ceea ce am citit eu de fapt nu le consider a fi poezii. Ai dreptate. M-a impresionat video cu fetele care primesc buchete de flori pe stradă. Cât de fericite erau! Nu le venea să creadă că așa ceva este posibil să li se întâmple!
• – E ca și cum mi-ați fi dăruit mie toate buchetele acelea efemere, aducătoare de sublim. Eu așa cred.
• – De aceea sunt atât de emoționat.
• – La mulți ani! Fiindcă în fiecare zi e ziua noastră.
• – Așa este. Să te păzească Dumnezeu!
• – Am citit articolul despre mândria de a fi român. Trimiteți-l la reviste menționând: Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie. Toate vi-l vor publica… 
  
• Chimia sublimului
• de Iosefina Schirger
• Deschide-mi dimineața cu o floare,
• cu dorul de ducă, cu dorul de mare!
• Și mâine să treci cu mirare!
• Aveam nevoie de un destinatar
• pentru scrisorile venite mereu în zadar.
• Nimic nu va mai fi ca înainte.
• Doar noi, aici. Hârtia nu minte.
• Să mă aduci înapoi, să văd
• adevărul, frumosul, sublimul din noi!
• Din tot ce ți-am arătat
• rămân cuvintele care au sângerat,
• ne-au schimbat, fărâmat…
• Dormi liniștit? Lumina ne-a zdrențuit.
• Era timp, timpul potrivit de vorbit…
• Sper să devii un copac. Eu, o piatră.
• Nu mai vreau altă dată, de aer, o soartă…