Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Grădina Botanică Paul Țarălungă din Prăjești

Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Grădina Botanică Paul Țarălungă din Prăjești, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.


Despre Grădina Botanică Paul Țarălungă din satul Prăjești, comuna cu același nume, județul Bacău, fostul primar Eugen Antica mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2013, în perimetrul acesteia.

  • – Domnule Eugen Antica, cine și când a înființat acest parc?
  • – Grădina a fost întemeiată de regretatul profesor Paul Țarălungă în 1971, comuna noastră fiind singura din țară care deține un parc dendrologic. Înainte, pe acest loc era o mlaștină situată lângă un mal abrupt și gol, care a fost îndreptat și taluzat, balta – asanată, iar perimetrul – împrejmuit cu un gard din plasă de sârmă, prevăzut cu o poartă metalică.
  • – Ce conține grădina?
  • – Parcul are o suprafață de 8.237 m2 și se află în centrul satului. Adăpostește peste 500 de specii de flori și arbori exotici [din cele mai mult de 2.000 în anii ei de glorie], printre care flori din India, vanilie sălbatică, liliac alb și nemțesc, crini imperiali, zambile, cerceii-doamnei, bujori, hortensii, zămoșiță de Siria, gutui japonezi, cârciumărese, arbori de vanilie, Ginkgo biloba, un nuc negru și unul de cocos, platani, magnolii, salcâmi pletoși și chiparoși de baltă. Pe lângă acestea, se mai găsesc plante decorative și ornamentale, arbori, arbuști și vegetație din flora spontană a zonei ori din diverse regiuni ale țării, precum felurite varietăți de foioase și conifere. Peste tot, există plăcuțe indicatoare pe care sunt menționate denumirile populară și științifică ale fiecărei specii. Au fost amenajate o seră, un lac și un pârâu artificial, fiind realizate și alte lucrări care protejează și pun în valoare spațiile verzi. Accesul se face prin intermediul unei rețele de alei (de exemplu, „Aleea îndrăgostiților”), iar grădina este compartimentată în mai multe sectoare. Aceasta se află în curs de amenajare și urmează să fie supusă unui proces de modernizare.
  • – Cine a fost Paul Țarălungă?
  • – S-a născut la 27 decembrie 1921, în satul Prăjești [plasa Traian], unde a făcut clasele primare. După ce a terminat Școala Normală [astăzi, Colegiul Național Pedagogic Ștefan cel Mare] din Bacău în 1942, a fost numit învățător în sat în 1945, când a început să adune primele piese pentru viitorul muzeu. A făcut școala militară de ofițeri la Breaza [județul Prahova] și în Germania, apoi a absolvit Facultatea de Științe Naturale și Geografie [în prezent, Facultatea de Biologie] a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași în 1962, după care a funcționat ca profesor de biologie, agricultură și geografie la Prăjești și Secuieni [sat în comuna omonimă, județul Bacău] până la pensionare, în 1984. A fost membru al Societății Române de Biologie, calitate în care a făcut mai multe expediții în Munții Carpați, de unde venea cu ranița plină cu plante și roci. În afara grădinii botanice, a înființat în sat un muzeu etnografic și de științe ale naturii [împreună cu care constituie complexul muzeal care îi poartă numele] și a ridicat monumentul eroilor. A murit la 20 martie 2012, la Prăjești, unde a și fost înmormântat.
  • Florin Bălănescu


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania